Între două lumi de Suleika Jaouad, bestseller New York Times și cartea de memorii a toamnei la Humanitas, de astăzi în librării

 bogdan.galca
.

Începând de astăzi, 15 octombrie, extraordinara carte a jurnalistei americane Suleika Jaouad, Între două lumi. Amintiri dintr-o viață suspendată, este disponibilă în librăriile din toată țara.

Considerat unul dintre cele mai bune volume de memorii apărute anul acesta, Între două lumi vorbește despre confruntarea cu necunoscutul și cu durerea. Când viața ta atârnă de un fir de ață, perspectiva asupra fericirii se schimbă pentru totdeauna. Când te întorci din lumea umbrelor, să fii fericit înseamnă să te bucuri de fiecare clipă.

Între două lumi de Suleika Jaouad este cartea de memorii a acestei toamne la Humanitas.SULEIKA JAOUAD s-a născut la New York dintr-un tată tunisian și o mamă elvețiană. A urmat studii muzicale la Juilliard, și-a obținut licența cu brio la Princeton University și a absolvit masteratul în literatură la Bennington College. La 22 de ani s-a mutat la Paris din dorința de a deveni corespondent de război. Visurile i-au fost însă curmate de un diagnostic necruțător: leucemie. Au urmat patru ani de tratamente pe patul de spital, despre care Suleika Jaouad a scris o serie de articole pentru New York Times intitulată Life, Interrupted, distinsă cu Premiul Emmy. Articolele ei au mai fost publicate în The New York Times MagazineThe AtlanticThe GuardianVogueParis ReviewLos Angeles TimesGlamour și pe site-ul NPR. Între două lumi. Amintiri dintr-o viață suspendată a apărut în Statele Unite în primăvara acestui an bucurându-se de un succes impresionant. Discursul ei TED a fost unul dintre cele mai populare în 2019, înregistrând aproape 5 milioane de vizualizări pe YouTube.

Simona Kessler, Cătălin Ștefănescu, Ioana Ulmeanu, Cătălin Striblea, Delia Apostol-Hanzelik, Mirela Nemțanu și Cătălina Dumitrescu au citit cartea Suleikăi Jaouad și iată ce au scris despre ea:

„Suferința și frica de moarte se însoțesc în mod obișnuit cu tăcerea. Suntem singuri cu durerea noastră. Suleika Jaouad rupe tăcerea și iese din însingurare scriind. Se descarcă și își împărtășește chinul de neînchipuit celor care nu au trecut printr-o astfel de încercare. Cartea Suleikăi este a treia lume între cele două – cea de dinainte și cea de după cancer, asemeni unui rit de trecere de la ceea ce nu va mai fi vreodată și șansa de-a supravietui unei boli cumplite. Ea dă voce tuturor celor care trec prin astfel de momente de chin și dă în același timp speranța că viața poate merge mai departe. Citiți aceste memorii și prindeți curajul de-a trăi din plin acum. ' — SIMONA KESSLER, International Copyright Agency

„Față de toate scrierile de acest fel, povestea pe care o spune Suleika Jaouad pleacă pe alt drum. E tulburător să citești despre suferințele cumplite pe care le traversează orice ființă umană diagnosticată cu o boală terminală. Nu contează cine povestește. Uneori nu mai contează nici cum o face. Emoția e foarte mare, iar identificarea cu povestitorul, deși e dureroasă, se face imediat. Dar Suleika Jaouad nu e cineva care se întoarce din infern pentru a ne spune cum e acolo. Ea e povestitorul care relatează cât de cumplită poate fi vindecarea. Cât de ușoară pare boala, uneori, în comparație cu chinul de a încerca să redevii (odată ce ai fost declarat vindecat) ființa care erai, înainte de a primi diagnosticul. — CĂTĂLIN ȘTEFĂNESCU, realizatorul emisiunii „Garantat 100%, TVR

„Despre cancer s-a mai tot scris, dar ce e diferit la volumul Suleikăi Jaouad nu e doar că și-a înregistrat cu o precizie dureroasă etapele parcurse de la diagnosticul de leucemie până la remisie, ci că a reușit să redea și drama care a urmat vindecării. Jaouad s-a aventurat să descrie neputința de a reveni cu adevărat la viață în urma unei traume majore, zbaterea neîncetată între speranță și frică și lungul drum, la propriu și la figurat, care trebuie străbătut pentru a face pace cu boala, cu propriul corp și cu conștiința propriei mortalități. Am găsit în Între două lumi, ca cititoare, dar mai ales ca supraviețuitoare a cancerului, privirea neînduplecată și claritatea uluitoare pe care ți le oferă boala, puse la treabă eficient, arătând în fiecare pagină ce înseamnă să fii și să te simți permanent complet vulnerabil, expus și neputincios, iar acesta nu e deloc puțin lucru. — IOANA ULMEANU, Coordinating Editor, Elle România

„Nu am citit niciodată o carte despre boală care să te țină cu sufletul la gură. Suleika Jaouad își descrie suferința în detaliu, te emoționează, te îndurerează și te pune în genunchi ca să te aducă apoi către lumină și viață. Este o carte care îți dă speranță, te pune să te gândești și aruncă o lumină nouă asupra milioanelor de oameni care sunt bolnavi de cancer. Suleika are marele merit de a te face să te gândești la cel de lângă tine și îți spune că nu ai voie să te predai niciodată. — CĂTĂLIN STRIBLEA, realizator Europa FM

„O carte sinceră și emoționantă care aduce speranță într-un moment când tema izolării e mai actuală și mai acută ca oricând. Lecția ei cea mai valoroasă este topirea diferențelor dintre oameni atunci când mărturiile lor se întâlnesc. În final, ele rămân doar experiențe umane universale care ne vorbesc despre îmbrățișarea vulnerabilității ca adevărata putere. Și poate că dacă învățăm ce să facem cu lecțiile primite de la viață vom reuși, fiecare dintre noi, să transformăm suferința în artă.’ — DELIA APOSTOL-HANZELIK, redactor-șef Psychologies România

„Cartea Suleikăi este altfel decât te-ai aştepta şi altfel decât cărțile ce tratează acest subiect dureros al acestei boli năpraznice. Este o carte care curge la fel de natural ca trecerea timpului, o carte despre speranţă, despre curaj, despre sine. Este o carte despre prietenii, despre familie, despre a nu fi singur. Este o carte despre viaţă – tumultoasă, neaşteptată, dar pe care nu o poţi lăsa deoparte. — MIRELA NEMȚANU, CEO Hospice Casa Speranței

„Veți descoperi oameni frumoși și buni, povești duioase reale, veți descoperi că vindecarea înseamnă nu dispariția amintirilor traumatice ci a învăța să le integrezi în interior. Un final care te face să înțelegi că iubirea are diferite forme și este cel mai puternic antidot pentru suferință. O carte pe care trebui să o citească medici, psihologi, oricine dorește să-și dezvolte empatia și înțelegerea, o carte pentru toată lumea, indiferent de pregătirea profesională. — CĂTĂLINA DUMITRESCU, psihoterapeut.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton