Mănușile noastre de lucru favorite – recomandate pentru orice profesionist

 advertising.ringier
.

Chiar dacă mâinile noastre sunt esențiale pentru locurile noastre de muncă, unii dintre noi neglijăm să le protejăm în mod corespunzător. Mâinile pot fi puse în pericol în multe feluri. Tipul, natura, durata și temperatura expunerii la aceste pericole reprezintă fundația în alegerea celei mai bune protecții pentru mâini.

Cu o piață atât de ofertantă, poate fi dificil să determinați ce tip de mănuși de lucru sunt potrivite pentru dvs., mâinile dvs. și în special pentru nevoile dvs. specifice. De aceea, am încercat câteva dintre cele mai bune modele, pentru a acoperi numeroasele tipuri de mănuși de protecție într-un mod care detaliază protecțiile, avantajele și dezavantajele oferite de fiecare pentru a vă ajuta să faceți o alegere cât mai bine informată.

Purtați mănuși de lucru din piele în medii de lucru variate

Mănușile din piele tind să fie mai groase și mai voluminoase față de alte stiluri de mănuși. Vă oferă o bună protecție împotriva tăieturilor, arsurilor și căldurii sau frigului pe perioade îndelungate de utilizare. Acesta ar fi motivul pentru care sudorii folosesc exclusiv mănuși de protecție din piele. Unul dintre avantajele principale este și că oferă o aderență bună, făcându-le excelente și pentru lucrările de amenajare peisagistică.

Diferența dintre o mănușă din piele pentru sudură și una pe care o puteți purta pentru tunderea copacilor, are de-a face cu grosimea pielii de fabricație, suplețea acesteia și existența unei căptușeli interioare. O mănușă pentru grădinărit tinde să fie dintr-o piele mai subțire, care poate proteja împotriva spinilor și zgârieturilor. Cu toate acestea, nu va opri o mică bucată zburătoare de oțel supraîncălzit.

De asemenea, trebuie să clarificăm faptul că atunci când spunem mănuși de protecție din „piele', ne putem referi și la mănuși din piele sintetică sau PVC care oferă protecție similară. Cu toate acestea, pielea reală rămâne totuși materialul nostru preferat. Noi am testat mănuși de lucru din piele de calitate superioară, de la SafetyOne, care lucrează cu cei de la Portwest, renumiți pe piața echipamentelor de protecție. Puteți arunca un ochi la magazinul lor online, au o gamă variată de mănuși de protecție.

Lucrați cu obiecte ascuțite sau sunteți pur și simplu neîndemânatici? Mănușile rezistente la tăiere sunt soluția

Mănușile de protecție rezistente la tăiere vin în multe forme. Multe modele folosesc o țesătură combinată cu Kevlar, un polimer cu proprietăți mecanice remarcabile, de 5 ori mai rezistent decât oțelul. Mănușile de protecție anti-tăiere nu protejează doar împotriva abraziunii, ci și la contactul direct cu lamele de ras, foile de metal și alte obiecte ascuțite și tăioase.

Ceea ce ni se pare fascinant la mănușile rezistente la tăiere este faptul că se găsesc pe piață în atât de multe stiluri și design-uri. De exemplu, cele mai ușoare mănuși anti-tăiere includ fibre întărite din silicon, țesute direct în fir. Acest lucru permite mănușii să-și mențină o bună dexteritate, oferind în același timp rezistență excepțională la tăiere.

De asemenea, puteți găsi mănuși de protecție rezistente la tăiere care oferă și protecție la perforare datorită unui înveliș gros aplicat pe zona palmei și la degete, oferind în acest fel dexteritate, și același timp rezistență la tăiere și la perforare, pe care îl puteați găsi anterior doar la mănușile de protecție groase din piele.

Dacă lucrați sau vă place să vă „jucați” cu substanțe periculoase, aveți nevoie de mănuși de protecție chimice

Când vine vorba de rezistență la substanțe și lichide chimice periculoase, mănușile de lucru din latex domină această categorie de protecție a mâinilor. Aceste mănuși de protecție oferă rezistență chimică și lichidă pentru a oferi protecție împotriva absorbției și arsurilor chimice. Aceste tipuri de mănuși includ materiale precum butil, latex, neopren și nitril.

Nu vă faceți griji că nu veți ști ce să alegeți. Producătorii oferă de obicei grafice de rezistență chimică pentru a vă ajuta să vă îndreptați către mănușa potrivită pentru substanțele chimice sau lichidele cu care aveți tendința de a lucra. Dincolo de acestea, mănușile din nitril de unică folosință intră și ele în această categorie și sunt frecvent utilizate de mecanicii auto. Ele țin uleiul și fluidele departe de mâini și economisesc tone de timp și de curățare în timpul și după o activitate. Fiți atenți la ratingul pentru microni al acestor mănuși atunci când le cumpărați. Micronii indică grosimea mănușii. Cu o piață atât de ofertantă, suntem siguri că veți găsi cele mai bune mănuși de protecție cu rezistență la tăiere pentru cerințele și nevoile dvs.

Protejați-vă împotriva descărcărilor electrice, cu mănuși izolante din cauciuc

Mănușile de protecție izolatoare din cauciuc protejează împotriva conductibilității electrice și a arsurilor electrice. Înainte de purtare, asigurați-vă întotdeauna că mănușa este certificată pentru nivelul de curent cu care urmează să lucrați. Majoritatea mănușilor izolatoare sunt supuse mai multor teste și provin de la producători care îndeplinesc cele mai înalte standarde de calitate și siguranță.

Când aveți de-a face cu tensiuni înalte, ideal ar fi să purtați mănuși pentru protecție electrică care vin testate din fabrică. Acestea trebuie să fie în conformitate cu standardele EN/IEC sau ASTM.

Trăim într-o lume în care ne lovim des de expresia mai mult înseamnă mai bine', dar putem spune cu certitudine că nu se aplică și în cazul echipamentelor de protecție, în speță mănușilor de protecție. Cred că ați auzit și vorba – nu toate mănușile sunt la fel – ei bine, aceasta se referă la faptul că o pereche de mănuși de protecție adecvate sunt cele care îndeplinesc (și nu depășesc) cerințele minime de siguranță pentru un anumit risc sau mediu de lucru. În caz de accident, mănușile de protecție alese corect vă pot salva mâinile și poate chiar viața!

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton