Medicul estetician Pascal Dameh va fi prezent în Thailanda la cel de-al VII-lea Simpozion Mondial despre Implanturi Ergonomice. Chirurgul este reprezentant al României la cel mai important eveniment al anului din lumea medicală.

 advertising.ringier
.

Dr. Pascal Dameh, celebrul chirurg estetician și speaker internațional, va bifa încă o reușită în plan profesional, luând parte între 3 și 5 noiembrie 2022 la unul dintre cele mai importante evenimente din lumea medicală, Simpozionul Mondial despre Implanturi Ergonomice, ajuns la cea de-a VII-a ediție. Medicul recunoscut pentru unele dintre cele mai bune rezultate în intervențiile de implant mamar din România este invitat în Thailanda la o reuniune internațională a celor mai buni medici, care vor împărtăși noi procedee în chirurgia estetică a sânului.

Evenimentul VII World Symposium on Ergonomic Implants desfășurat în locația Avani Riverside Bangkok, din Thailanda reunește 40 de specialiști în chirurgie generală și estetică, profesori, doctori și speakeri din întreaga lumea, care vor împărtăși participanților din cele două zile noile tehnici, proceduri în chirurgia sânului, cu specific pe implanturile ergonomice, recuperare ușoară, siguranță și bune practici în medicina estetică. Dr. Pascal Dameh va participa ca reprezentant al României la forumul global care are ca obiectiv pregătirea doctorilor în chirurgia plastică și reconstructivă a sânului. 

Dr. Pascal Dameh va lua parte la  Simpozionul Mondial despre Implanturi Ergonomice din Thilanda. Medicul va aduce în România noi tehnici aplicate la nivel mondial în chirurgia sânului

Între cele mai importante practici care vor fi împărtășite medicilor prezenți la simpozionul internațional sunt tehnicile aplicate în Brazilia și America de stabilizare a implanturilor, tehnologia Deep Dive, cele mai bune practici pentru tranziția la implanturi Smooth Silk, implanturile hibrid și creșterea sânilor cu grăsime grefată (lipofilling) – proiectarea căii către un viitor al sânilor de mărime F, tehnici în reconstrucția sânului, siguranța implanturilor mamare și sănătatea femeilor, implanturi Smooth avansate – masterclass de stăpânire a tehnicilor.

Simpozionul are ca scop pregătirea avansată a medicilor din întreaga lume pentru stăpânirea celor mai avansate tehnici în augmentare mamară, fiind una dintre cele mai importante și cerute intervenții la nivel mondial. Deschiderea evenimentului are loc în data de 3 noiembrie în sala de bal Grand Riverside, acolo unde va întâmpina participanții Juan José Chacón-Quirós, unul dintre cele mai importante nume ale simpozionului mondial, fiind timp de un deceniu CEO al unei companii de distribuție a dispozitivelor medicale estetice în America Latină și nu numai. 

Prezentările susținute de marii profesori ai chirurgiei sunt un punct de sprijin în evoluția medicinei mondiale, iar prezența medicului român reprezintă un pas important în dezvoltarea acestora pe plan local. Chirurgia estetică fiind un domeniu dinamic, unde se fac permanent studii și cercetări, Dr. Pascal Dameh vede o oportunitate generoasă în dezvoltarea sa profesională și în aducerea noilor proceduri în România pentru a oferi pacientelor unele dintre cele mai bune experiențe și tehnici potrivite fiecărui caz. 

Dr. Pascal Dameh oferă excelență în medicina estetică, având de-a lungul parcursului său profesional numeroase stagii de pregătire la cele mai mari universități și congrese naționale și internaționale, între care o altă vizită notabilă în Thailanda, la începutul anului, cu ocazia cursului International Society of Aesthetic Plastic Surgery (ISAPS Thailand), în urma căruia a putut aplica în România noile tehnici pentru minimizarea cicatricilor după operațiile de mastopexie și tehnici de precizie în operațiile de mastopexie.

În prezent, Dr. Pascal Dameh folosește tehnici noi în urma cărora disconfortul este redus după operație  și care permit pacientelor o mobilitate a brațelor mult mai mare. Multe dintre pacientele medicului, care au ales operația de implant mamar, se reîntorc la activitatea de birou chiar și la 5 zile după intervenție, la recomandarea medicului. 

Dr. Pascal Dameh poate fi găsit în cadrul clinicii sale situată la adresa Bulevardul Primăverii 19, Sector 1, București. În cazul în care doriți mai multe informații puteți apela la numărul de telefon +4 0745 539 109 sau puteți trimite un email la adresa [email protected].

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton