Dacă luați suplimente, probabil ca v-ați întrebat dacă și prietenul blănos ar putea beneficia de pe urma acestora, însă cu două condiții: evitați suplimentele făcute pentru oameni, precum și suplimentele care sunt adaugate în hrana comercială pentru animale de companie.
Suplimente pentru sănătatea articulațiilor
Suplimentele pentru sănătatea articulațiilor conțin glicozaminoglicani care promovează sănătatea cartilajului, țesutul puternic și elastic ce căptușește suprafețele osoase din articulații.
O componentă foarte importantă este membrana naturală din coajă de ou, care este o sursă de elastină, colagen și glicozaminoglicani, cum ar fi sulfatul de condroitină și glucozamină, care sprijină stabilitatea și flexibilitatea articulațiilor animalului.
Alți agenți excelenți de susținere a articulațiilor sunt cetil miristoleat (pe scurt CMO), colagenul de tip II, midia cu buze verzi și metilsulfonilmetanul (MSM).
Suplimente pentru susținerea tractului gastrointestinal
Două suplimente extrem de benefice pentru a promova o digestie sănătoasă la animalele de companie sunt probioticele și enzimele digestive. Probioticele sunt tulpini prietenoase de bacterii care promovează niveluri sănătoase de bacterii bune în tractul gastrointestinal al animalului dumneavoastră de companie și îl apară împotriva bacteriilor patogene.
Studiile arată că animalele crescute fără bacterii prietenoase în intestin sau cu un echilibru deficitar între bacteriile bune și cele rele prezintă un risc dramatic de îmbolnăvire.
Animalele de companie au tulpini specifice de bacterii unice pentru ele, așa că au nevoie de un probiotic specific.
Enzimele digestive de înaltă calitate ar trebui să provină de la animale (nu de la plante sau ciuperci) și ar trebui să conțină, în mod ideal, unele sau toate aceste ingrediente: betaină HCI, extract de bila de bou, bromelaina, papaină, pancreatină, protează, amilază și lipază.
Suplimente pentru susținerea sănătoasă a funcției cardiace
Un supliment foarte important pentru sănătatea cardiacă a animalelor de companie este CoQ10 sau, mai exact, ubiquinolul, formă redusă de CoQ10.
Animalele de companie care pot beneficia cel mai mult de suplimentarea cu ubiquinol sunt:
• cele care au nevoie de un sprijin cardiovascular suplimentar
• toate animalele de companie cu vârsta de 7 ani și mai mari care pot beneficia de sprijin mitocondrial
Suplimente pentru susținerea ficatului și a rinichilor
Există o serie de suplimente minunate pentru a susține organele de detoxifiere ale patrupedului.
Agenții de susținere a ficatului și a rinichilor includ ciulinul de lapte, L-glicină, fosfatidilcolină, curcumina, taurina (favorizează producția sănătoasă de bila necesară pentru detoxifiere), resveratrolul (knotweed japonez), extractul de schisandra, extractul de frunze de ceai verde (decofeinizat), chlorella și frunza de păpădie.
Suplimente pentru piele și blană
Suplimentele alimentare pentru sănătatea pielii și a blănii conțin de obicei acizi grași esențiali, adesea un amestec de omega‑3, -6 și -9.
Problema cu multe dintre aceste amestecuri de suplimente este că majoritatea câinilor și pisicilor din ziua de azi, în special cei care mănâncă hrana procesată, primesc în exces omega‑6 și nu suficienți omega‑3, în special DHA și EPA.
O combinație de ingrediente ieftine pe bază de cereale și porumb, uleiuri vegetale (porumb, soia, șofrănel, canola, majoritatea modificate genetic) și grăsimi din pui și carne creează baza hranei plină de grăsimi omega‑6 pentru animale.
În plus, grăsimile omega‑3 utilizate în majoritatea alimentelor comerciale provin din surse vegetale sau legume care nu sunt transformate eficient în DHA și EPA, iar procesul de fabricație distruge de obicei valoarea pe care o oferă acești acizi grași delicați.
Așadar, cel mai bun supliment de acizi grași esențiali pentru marea majoritate a câinilor și pisicilor din ziua de azi este un supliment de omega‑3 obținut din uleiuri marine, inclusiv ulei de kril sau ulei de pește sălbatic (somon, sardine sau anșoa). Uleiul de calamar este o altă opțiune.
Uleiurile de origine vegetală, cum ar fi uleiul de cocos, de chia, de in și de măsline, nu conțin EPA și DHA. Dacă vă gândiți la suplimente alimentare pentru câinele sau pisica dumneavoastră, vă recomandăm să discutați cu medicul veterinar despre ce produse ar fi cele mai benefice pentru nevoile individuale ale acestuia și suplimentar să consultați literatura de specialitate pentru o mai bună înțelegere a subiectului.