Micropigmentarea sprâncenelor vs. Microblading: care sunt diferențele?

 advertising.ringier
.

Îți dorești sprâncene perfecte, fără să mai petreci timp în fiecare dimineață cu creionul și gelul de fixare? Atunci cu siguranță ai auzit de micropigmentare și microblading. Dar care este diferența dintre aceste două tehnici? În acest articol, îți vom explica în detaliu ce presupune fiecare procedură, care sunt avantajele și dezavantajele lor și te vom ajuta să decizi care este cea mai bună opțiune pentru tine.

Ce înseamnă micropigmentarea sprâncenelor?

Aceasta este o tehnică prin care se trasează linii fine cu ajutorul unui aparat electric. Scopul este de a imita aspectul firelor de păr. Tehnicianul care îți va realiza procedura va folosi un pigment asemănător cu cel al culorii părului tău și va face mici incizii la nivelul dermului pentru a da forma sprâncenelor. Dacă îți dorești să înveți această tehnică, înscrie-te la un curs de micropigmentare pentru sprâncene

Procesul nu este unul lung, durează aproximativ două ore, dar este nevoie de răbdare și atenție. După terminare, s-ar putea să observi că zona sprâncenelor este ușor iritată și culoarea poate fi mai intensă decât ți-ai imaginat. Însă nu trebuie să te îngrijorezi, aceasta este o reacție normală. Perioada de vindecare variază de la persoană la persoană și poate dura până la 30 de zile. În acest timp, este normal să observi descuamarea pielii și formarea unor cojițe, care reprezintă răspunsul sistemului tău imunitar la particulele de pigment.

Și ca orice procedură estetică, micropigmentarea sprâncenelor are atât beneficii, cât și dezavantaje. Printre beneficiile acestei tehnici se numără:

  • posibilitatea de a camufla imperfecțiunile sprâncenelor;
  • obținerea unor sprâncene simetrice/,
  • utilizarea unor pigmenți naturali;
  • obținerea unui rezultat natural.

Însă, ca dezavantaje, procedura nu este recomandată pentru persoanele cu ten gras.

Ce înseamnă microblading?

Microbladingul reprezintă o descoperire relativ recentă în lumea esteticii, provocând un val de entuziasm în rândul celor pasionate de frumusețe. Această procedură de machiaj semipermanent implică desenarea unor fire de păr realiste pe sprâncene, cu scopul de a le oferi o formă și un aspect cât mai naturale. Acest procedeu este asemănător cu micropigmentarea, dar diferă în ceea ce privește tehnicile și rezultatele.

Înainte de începerea procedurii, se aplică o cremă anestezică pentru a minimiza orice disconfort. Tehnicianul folosește apoi un instrument asemănător unui stilou, având în vârf un mănunchi de ace sub formă de lamă. Aceasta este folosită pentru a introduce pigmentul în epidermă într-un mod precis și controlat.

Un aspect deosebit de atractiv al microbladingului este durata sa. După efectuarea procedurii, pigmentul se stabilizează în decurs de o lună. Iar rezultatele pot persista între doi ani și jumătate și trei ani. Durata acestor efecte variază în funcție de tipul tău de piele și de modul în care îngrijești sprâncenele. Așadar, cu cât ești mai atentă la îngrijirea sprâncenelor, cu atât rezultatele vor dura mai mult.

Principalele diferențe între micropigmentare și microblading

Micropigmentarea sprâncenelor este o tehnică cu o aplicabilitate mai largă, putând fi folosită pentru sprâncene și pentru alte zone ale feței, precum buzele sau ochii. În schimb, microbladingul este o procedură specializată, care se aplică exclusiv la nivelul sprâncenelor. Asta înseamnă că dacă ești în căutare de o soluție globală pentru îmbunătățirea aspectului feței, micropigmentarea poate fi soluția.

Un alt aspect important constă în modul de introducere a pigmentului. În cazul micropigmentării, pigmentul este introdus la nivelul dermului, stratul mijlociu al pielii. În contrast, pigmentul este introdus la nivelul epidermei în cazul microbladingului, stratul cel mai superficial al pielii. Această diferență poate influența durabilitatea rezultatului.

Procedura de micropigmentare durează aproximativ două ore, ceea ce poate fi un factor de luat în considerare pentru persoanele cu un program încărcat. În schimb, microbladingul este o procedură mai rapidă, care poate fi realizată într-o oră, o oră și jumătate.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton