Cea de-a patra ediție a Bienalei Art Encounters se deschide la 1 octombrie, la Timișoara, cu o serie de evenimente de excepție, cu personalități de marcă și artiști din toată lumea. Publicul va putea vizita gratuit, timp de cinci săptămâni, lucrări semnate de peste 100 artiști români și internaționali.
Printre activitățile weekend-ului de deschidere al Bienalei, 1 – 3 octombrie, se numără tururi ghidate speciale cu artiștii și curatorii invitați, activități dedicate copiilor, performance-uri, ateliere, discuții, o petrecere de deschidere, un picnic organizat în tradiția Dîner en Blanc, precum și prezența pentru prima dată la Timișoara a curatorului și teoreticianului Bernard Blistène, personalitate marcantă a scenei internaționale de artă.
Programul complet este disponibil la următorul link: https://2021.artencounters.ro/ro/program/
Intitulată sugestiv Our Other Us, Bienala constituie, potrivit curatorilor Kasia Redzisz și Mihnea Mircan, „o oportunitate unică de a explora potențialul artei de a conecta oamenii, chiar și atunci când aceștia se află pe continente diferite.’
Vizitatorii vor avea oportunitatea să descopere lucrări spectaculoase, de la instalații complexe, la sculpturi monumentale, picturi contemporane și artă video sau multimedia. O componentă importantă a Bienalei Art Encounters 2021, programul de mediere, realizat în parteneriat cu Asociația Culturală Contrasens, va include cursuri pentru copii pe categorii de vârste, tururi ghidate ale expozițiilor, cursuri de introducere în arta contemporană pentru adulți, tururi tematice, ateliere de creație pentru familii cu copii, precum și un ziar dedicat Bienalei Art Encounters 2021.
Un eveniment dedicat publicului larg, Bienala va readuce în prim-plan clădiri-emblemă ale orașului și, totodată, va activa spații neconvenționale din Timișoara, cu ajutorul unor parteneri de nădejde și noi colaboratori, care se alătură constelației instituționale a Bienalei.
Expoziția Kasiei Redzisz, How To Be Together / Cum să coabităm, va fi organizată la Muzeul de Transport Public Corneliu Mikloși și va avea câteva extensii la Institutul Francez, Galeria Helios și spațiul public din cartierul Fabric. Expoziția curatoriată de Mihnea Mircan, Landscape in a Convex Mirror / Peisaj în oglindă convexă, va avea loc în clădirea de birouri ISHO, la Pavilionul ISHO și la Centrul Cultural Faber. Seasons End, o expoziție istorică, bazată pe o cercetare curatorială inițiată de Kasia Redzisz și secondată de mai tânăra curatoare Georgia Țidorescu, va fi organizată la sediul Fundației Art Encounters.
Alături de cele două proiecte curatoriale propuse de Mihnea Mircan și Kasia Redzisz, Bienala va include o expoziție invitată care explorează relația dintre arta contemporană și poezie, Aripa secretă /Secret Wing, rezultat al colaborării dintre Maria Rus Bojan și Bogdan Ghiu, organizată de Fundația Triade și Muzeul Național de Artă Timișoara.
Locurile unde se vor desfășura evenimente punctuale ale deschiderii Binenalei includ o serie de parteneri importanți și fideli ai Bienalei: Teatrul Național Mihai Eminescu Timișoara, Casa Tineretului, Galeria Jecza și Fundația Triade.
Artiștii Bienalei Art Encounters 2021 sunt: (* indică lucrările noi, comisionate special pentru Bienala Art Encounters 2021):
How To Be Together / Cum să coabităm
Dobrawa Borkała, Agnieszka Brzeżańska, Flaviu Cacoveanu*, Valko Chobanov*, Daniela & Linda Dostálková, Ndidi Emefiele*, Kitti Gosztola & Bence György Pálinkás, Irena Haiduk*, Haveit*, Mihaela Hudrea*, Anna Hulačová, Suzanne Husky*, Nona Inescu*, Agata Ingarden, Dominika Kowynia, Iva Lulashi, Lala Meredith-Vula, Gizela Mickiewicz*, Hana Miletić, Minitremu*, Małgorzata Mirga-Tas*, Vlad Nancă*, Davinia-Ann Robinson, Selma Selman*, Jura Shust, Wojciech Ireneusz Sobczyk, Alexandra Sukhareva, Dardan Zhegrova*Landscape in a Convex Mirror / Peisaj în oglindă convexă
Benjamin Bannan, Rosa Barba, Erik Bünger, Alexander Carver, Traian Cherecheș, Sara Culmann, Dušica Dražić, Sári Ember, Alice Gancevici & Remus Pușcariu*, Fabien Giraud & Raphaël Siboni, Adela Giurgiu, Femke Herregraven, Florence Jung*, Hiwa K, Zsófia Keresztes, Szabolcs KissPál, Gert Jan Kocken, KwieKulik, Oliver Laric, Magdalena Łazarczyk, Gili Mocanu, Jean-Luc Moulène, Robertas Narkus, Miklós Onucsán*, Manuel Pelmuș*, Joanna Piotrowska, Laure Prouvost, Ana Prvački*, Flaviu Rogojan, Daniel Steegmann Mangrané, Saul Steinberg, Hito Steyerl, Remco Torenbosch, Achraf Touloub, Julijonas Urbonas, Lonnie van Brummelen & Siebren de Haan, Jonathan van Doornum, Bernard Voïta, Phillip WarnellSeasons End
Akademia Ruchu, Jerzy Bereś, Ștefan Bertalan, Włodzimierz Borowski, Collective Actions, Agnes Denes, Jan Dobkowski, Constantin Flondor, Karpo Godina, Wanda Gołkowska, Pavel Ilie, Konrad Jarodzki, Aleksandra Kasuba, Eva Kmentová, Frans Krajcberg, Katalin Ladik, Liliana Lewicka, Ana Lupaș, MAMŰ Group, Albena Mihaylova, Wanda Mihuleac, Teresa Murak, OHO Group, Pécs Workshop, Andrzej Pierzgalski, Maria Pinińska-Bereś, Eugenia Pop, Simona Runcan, Zorka Ságlová, Sigma 1 Group, Rudolf Sikora, lIja Šoškić, Jerzy Treliński, Doru Tulcan, Dimov Vesselin, Jana Želibská, Anna Zemánková, Kazimiera ZimblytėAripa secretă / Secret Wing
Lucas Arruda, Vlad Basarab, Ion Bitzan, Kasper Bosmans, Alin Bozbiciu, Marcel Broodthaers, Cornel Brudașcu, James Lee Byars, Sophie Calle, Simion Cernica, Traian Cherecheș, Yahon Chang, René Daniëls, Marlene Dumas, Constantin Flondor, Octav Grigorescu, Johannes Heldén, Peter Jecza, Anselm Kiefer, Sigalit Landau, Gherasim Luca, Lucassen, Ioan Aurel Mureșan, Ioana Nemeș, Iulia Nistor, David Robilliard, Viviane Sassen, Ioan Sbârciu, Katrin Schlegel, Mladen Stilinović, Nora Turato, Ulay
Vizitarea expozițiilor se va face cu respectarea normelor sanitare, în funcție de contextul epidemiologic existent la nivel local.
Bienala Art Encounters 2021 este organizată de Fundația Art Encounters. Evenimentul se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.
Co-organizatori: Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul Local Timişoara, Consiliul Judetean Timiș, Fundația TRIADE.
Sponsor principal: Raiffeisen Bank
Co-finanțatori: Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, Administrația Fondului Cultural Național, Mondriaan Fund, Institutul Francez din Paris, Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român
Parte din program: TM 2023, Capitală Culturală Europeană
Partener al programului de mediere: Asociația Culturală Contrasens
Partener strategic: Teatrul Național Timișoara
Parteneri: n.b.k., Institutul Polonez din București, Institutul Francez Timișoara, Centrul Cultural German, Muzeul Național de Artă Timișoara, Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest Timișoara, BETA – bienala timișoreană de arhitectură, FITT, La Două Bufnițe, FABER, AMBASADA, UAP Timișoara, Centrul Cultural Clujean, Direcția Județeană pentru Cultură Timiș, STPT, Muzeul de Transport Public Corneliu Mikloși, Muzeul Național de Artă al Lituaniei, Galeria Plan B, Galeria Jecza, Avantpost, Video Radio Live, Institutul Prezentului, Insula 42, Electronic Resistance
Cu sprijinul: ISHO, Regina Maria, Kingdom of the Netherlands, European ArtEast Foundation London, LC Foundation București, Grup Transilvae Cluj / București, MB Art Agency Amsterdam, Thesaurus Wines, illy, Prospero, Melbo Instal, Agasi, Aeroportul Internațional Traian Vuia Timișoara, Saint Gobain, Policolor
Parteneri media: Radio România Cultural, RFI România, The Institute, Zeppelin, Modernism.ro, Revista Arta, Propagarta, StudentFest