Nicu Bocancea a jurizat Campionatul de Floristică al Belgiei și a creat lucrarea centrală la evenimentul Feerie Florale, de la Castelul Alden Biesen

 Advertorial
.

Nicu Bocancea a dus din nou România pe cele mai înalte trepte ale floristicii mondiale, în Belgia, la evenimentul-reper Feerie Florale, care s-a desfășurat între 27 și 30 septembrie, la Castelul Alden Biesen, din Belgia, unde a semnat cea mai importantă, titrată și impresionantă construcție florală a ediției și a făcut parte din juriul internațional al Campionatului de Floristică al Belgiei care a hotărât podiumul în floristica uneia dintre cele mai importante țări din industrie. 

nicu-bocancea-feerie-florale-belgia-1024×1024-1.jpgnicu-bocancea-feerie-florale-belgia-1024×1024-1.jpg

Master floristul român cu cele mai multe premii naționale și internaționale în cei peste 20 de ani de activitate în industria florilor i-a cucerit pe cei peste 25 000 de vizitatori, floriști din peste 15 țări, expozanți, profesori și turiști din toată lumea cu lucrarea sa „Poartă către viitor', o metaforă florală impresionantă, amplasată în grădina interioară a Castelului Alden Biesen, considerată a fi lucrarea principală și cea mai importantă piesă expusă în cadrul mult așteptatului eveniment de artă florală din Belgia. „Este magică, cea mai frumoasă lucrare principală din istoria evenimentului', a fost doar una dintre sutele de reacții primite de Nicu Bocancea, însă valoroasă prin numele și experiența destinatarului, Moniek Vanden Berghe, una dintre artistele și profesoarele cele mai importante la nivel mondial pe care românul o urmărește și o apreciază de când și-a început meseria de florist.   

  Lucrarea înaltă de 8 metri, cu diametrul de 6,5 metri a fost gândită cu mult timp înainte, desenată, aprobată și apoi executată cu rigoare, dăruire și multă muncă timp de 3 zile de o echipă de 10 persoane, cu materie primă din România și Olanda și transporturi speciale, realizate cu 2 săptămâni înaintea evenimentului. Creată monocrom, doar din elemente verzi, „Poartă către viitor', semnată de Nicu Bocancea a fost construită din 1500 de frunze de lotus, 1000 de fire de hortensia emerald green, flori de lotus și delicate fire de miscanthus, aduse din România, din curtea Orangeriei Iris, pentru a crea impresia de plutire și de mișcare suavă la orice adiere. Contrapunctul lucrării, și el o operă în sine, a fost un bazin de 8/6 metri, plin cu apă și cu vegetație specifică pentru integrarea senzației de liniște. 

„Tema ediției prestigiosului festival din Belgia a fost „Noi începuturi', iar eu am avut onoarea să fiu invitat să creez lucrarea principală a evenimentului, construcția așezată în grădina interioară a castelului, fix la intrarea în domeniul istoric, ceea ce este ea în sine ca un premiu pentru întreaga activitate pentru orice florist al lumii, indiferent de portofoliu sau experiență. Am încercat să creez o lucrare impresionantă, dar nu intruzivă, nici prea mică, dar nici prea mare, care să se integreze perfect în ansamblul castelului, ca să nu obturăm frumusețea castelului care a aparținut unui cavaler teuton, prin anii 1100. Am ales să fie monocrom, minimalist, dar să creeze o oarecare magie, ca o poartă spre o lume fascinată, dar o poartă vie, mișcătoare cu fiecare adiere de vânt. Și cum orice aranjament grandios prin dimensiuni și elemente are nevoie de un echilibru, am construit acel bazin de apă, la baza lui, pe care l-am populat cu mătase vegetală care, pe lângă oglindire și tremur suav, a adus acea liniște necesară unei lucrări. Am avut o mare satisfacție pe tot parcursul evenimentului, pentru că noi, cei din industrie, știm că, indiferent ce lucrări execuți, curtea castelului Alden Bisen o faci o dată în viață, este lucrarea principală a festivalului. Am fost copleșit de reacțiile primite de la toată lumea, unele dintre ele de la oameni pe care îi apreciez de la începuturile meseriei mele.', a declarat plin de emoție Nicu Bocancea, master floristul român, desemnat al patrulea cel mai bun florist al Europei la Europa Cup, care a mai avut ocazia să participe și în 2016 la evenimentul din Belgia, pe când se numea Fleur Amour, când a executat o tornadă florală. 

Nicu Bocancea a fost invitat, tot în cadrul Feerie Florale, să fie unul dintre cei 4 jurați ai Campionatului de Floristică al Belgiei, care are loc o dată la 4 ani și care desemnează cel mai bun florist al țării recunoscute ca fiind una dintre marile puteri ale industriei pe plan mondial. „Au fost 12 concurenți, fiecare a avut de realizat câte 5 lucrări. Am mai jurizat competiții mari, însă este prima dată când jurizez Campionatul Belgiei. A fost o zi intensă, cu multă muncă și concentrare, cu mult calcul, lucrări impresionante, greu de departajat. Totul s-a jucat la sutimi de puncte, cu multă matematică în evaluarea fiecărei lucrări. Alături de mine în juriu au mai fost floriști din Spania, Suedia și Polonia. Pe tot parcursul competiției, am simțit mândrie că sunt român.', a adăugat Nicu Bocancea, master florist internațional și cel mai premiat și respectat florist român la nivel mondial.    

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton