Parteneriatul PENNY și Fundația Hope and Homes for Children - O investiție în viitorul tinerilor talentați

 advertising.ringier
.

De-a lungul timpului, PENNY a dezvoltat și implementat strategii și proiecte pentru a atinge obiective ambițioase în ceea ce privește responsabilitatea socială, ca parte fundamentală a identității companiei, sub unul dintre cei trei piloni cheie – Angajați și societate. Fiecare comunitate are anumite necesități, și de aceea PENNY a dezvoltat un parteneriat cu Fundația Hope and Homes for Children România pentru a susține cu dedicare și angajament educația și tinerii talentați. Cu ajutorul programului Burselor DAR, anul acesta, 15 elevi și studenți din medii vulnerabile care excelează în artă, sport sau la învățătură, au primit burse în valoare de 2.000 de euro. 

Bursierii programului anului școlar/universitar 2023-2024 sunt atât elevi, cât și studenți din București și alte județe ale țării, susținuți în mod activ de PENNY România, care a făcut din angajamentul său social o parte integrantă a companiei. 

Bursele DAR reprezintă un mediu de învățare și dezvoltare în care acești copii talentați pot fi sprijiniți să își îmbunătățească aptitudinile. Asistenții sociali ai Fundației Hope and Homes for Children lucrează îndeaproape cu beneficiarii burselor, ghidându-i în direcția potrivită și oferindu-le sprijinul adecvat. 

Parteneriatul reprezintă unirea eforturilor pentru a susține și încuraja performanța excepțională în rândul tinerilor care promit. Fiecare bursă acordată în cadrul programului Bursele DAR reprezintă un angajament susținut al PENNY România față de dezvoltarea și educarea noii generații. 

Această inițiativă reprezintă o acțiune esențială în susținerea excelenței în educație a tinerilor talentați, iar PENNY România se bucură că poate fi un sprijin real pentru ca aceștia să nu își abandoneze visurile. 
Prin inițiativele sale sustenabile și angajamentul față de comunitate, PENNY România își dorește să arate că un model de afacere sustenabil poate aduce beneficii atât mediului înconjurător, cât și comunităților locale. Mai multe informații despre acțiunile și strategia companiei pot fi accesate răsfoind Raportul de sustenabilitate pentru anul 2022.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton