Pe data de 10 octombrie 2024, organizatorii UNTOLD, festival care ocupă locul 3 la nivel internațional, vor anunța oficial data pentru ediția aniversară din 2025, marcând 10 ani de magie și muzică.
În aceeași zi, vor fi puse în vânzare abonamentele pentru UNTOLD X, iar acestea vor putea fi achiziționate doar de către fanii care se înregistrează pe untold.com.
Încă de la prima ediție din 2015, UNTOLD a reușit să creeze un univers magic care atrage zeci de mii de fani din toate colțurile lumii. Festivalul UNTOLD este emoție. De la emoția de a fi prezent la fiecare capitol din această poveste, până la emoția vizuală creată de sistemele de lumini și de vestimentația numeroaselor personaje care dau culoare acestei experiențe.
În spatele fiecărei povești de succes există o prietenie de lungă durată, o oportunitate și o listă lungă de provocări. La fel cum este complicat să găsești combinația perfectă, la fel de greu este și cu chimia dintre oameni. Dar când această poveste prinde contur sub forma unui „festival de muzică', devine clar că s-a creat conexiunea perfectă. Pentru că muzica poate schimba lumea – și o face schimbând oamenii.
Un alt dar pe care muzica ni-l oferă este că ne aduce împreună, iar un festival este locul perfect pentru a fi împreună. Acest festival există, se numește UNTOLD și, la fiecare ediție, oferă o experiență unică, imposibil de replicat: combinația perfectă între diversitate muzicală, cei mai mari artiști și DJ-i și cei mai frumoși fani.
Acest festival se numește UNTOLD, iar în 2024 ocupă locul 3 la nivel mondial în clasamentul realizat anual de DJ Mag, Top 100 Festivals. Mai sunt 321 de zile până începe o nouă călătorie, UNTOLD X, ediția aniversară.
Dar fiecare din cele nouă capitole incredibile au transformat UNTOLD într-o legendă globală, încă din 2015, anul în care a apărut oportunitatea: orașul Cluj-Napoca a fost desemnat Capitala Europeană a Tineretului.
Un context perfect pentru prima ediție a festivalului UNTOLD. Din 30 iulie 2015, România a intrat pe harta muzicii dance a lumii cu un festival autentic, primul festival de muzică electronică de acest gen din România. Patru zile și tot atâtea nopți, cu un line-up impresionant, DJ-i și artiști din toate colțurile lumii, sute de mii de fani, încasări record pentru bugetul orașului Cluj-Napoca, necunoscuți care au devenit prieteni și un moment în care cultura de festival din România a început.
Nu există un loc în care magia și istoria să se îmbine atât de bine; Transilvania este un teritoriu prins între legendă și mit, un univers nedeslușit, un loc perfect pentru cea mai frumoasă experiență a verii. Este locul unde a început legenda UNTOLD, unde în fiecare an descoperim o altă poveste fantastică: vrăjitori, dragoni, zâne, druizi care protejează pădurea, nimfe, dansatori care se joacă cu focul, toți într-o perpetuă conexiune.
La prima ediție a festivalului UNTOLD au participat 240.000 de fani, iar Avicii și David Guetta au urcat pentru prima oară pe aceeași scenă în România. Acea primă ediție a demonstrat că UNTOLD are atât de multe de oferit, atât României cât și lumii întregi, și a venit cu un trofeu, primul de acest gen pentru țara noastră, premiul „Best Major European Festival” la European Festival Awards 2015. Era pentru prima dată în istoria evenimentului când un festival aflat la prima ediție a obținut acest trofeu.
A doua ediție a festivalului din Cluj-Napoca a oferit un nou concept creativ, mainstage-ul asimetric, SFX-uri, efecte pirotehnice, cinci headlineri din muzica electronică, peste 300.000 de fani care au fost parte din primul show al olandezului Martin Garrix în România.
Fun fact – „Ceea ce îmi amintesc din 2016 este că — deși am alocat efecte speciale și flăcări fiecărui artist — într-o singură reprezentație, Scooter a reușit să folosească toate efectele pirotehnice. A golit fiecare butelie. Tot. Absolut tot. Iar noi am întrebat: ‘Cum s-a întâmplat asta? Scooter a răspuns: ‘Da, managerul de producție tot apăsa butonul din nou și din nou, și am rămas fără flăcări pentru toată ziua aceea.' a declarat Radu Rus, Head of Production – UNTOLD Universe.
La cea de-a doua ediție a festivalului UNTOLD a fost lansat și conceptul „Ziua Armin van Buuren„. Peste 80.000 de oameni l-au ascultat timp de cinci ore pe regele muzicii trance. Olandezul și-a încheiat DJ set-ul la ora 7 dimineața, moment în care a îngenunchiat în fața fanilor.
Armin van Buuren a venit cu cel mai puternic mesaj pe mainstage:
„You see me, you hear me, but Romania, I feel you!„
În 2017, festivalul a reușit un nou record de participare: 340.000 de oameni, iar UNTOLD a intrat, în mod oficial, în categoria celor mai mari evenimente muzicale din lume, cu cei peste 180 de artiști care s-au aflat în lineup-ul acelei ediții.
În acel an, artiștii invitați la festivalul UNTOLD au oferit fanilor momente tribut în memoria lui Chester Bennington, frontman-ul Linkin Park.
2018 a fost o altă etapă în dezvoltarea conceptului UNTOLD: peste 355.000 de participanți și câteva apariții în premieră în România: duo-ul american The Chainsmokers, norvegianul Kygo, The Black Eyed Peas, The Prodigy, Pendulum, Paul Kalkbrenner, Borgore. Armin van Buuren a stabilit un record la UNTOLD 2018, a mixat șapte ore și jumătate pe scena principală a festivalului.
2019 a marcat cea de-a cincea ediție a festivalului UNTOLD. A fost o ediție așteptată cu emoție și curiozitate de cei care au ajuns pentru prima dată în festival, dar și pentru cei care au venit în Cluj-Napoca pentru al cincilea an la rând: zâmbete și culoare, energie pozitivă, revederea cu vechii prieteni, momentul în care s-au legat noi prietenii.
Armin van Buuren a pregătit pentru ediția aniversară a festivalului un show unic, o premieră world-exclusive, realizată cu ajutorul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.
Luna septembrie 2021 a fost o lună norocoasă pentru fanii festivalului UNTOLD, unul dintre puținele evenimente mari care au avut loc în lume în acel an. David Guetta, DJ-ul numărul 1 al lumii, a ajuns doar la trei festivaluri organizate în lume.
Cea de-a 7-a ediție a transformat Cluj Arena într-un univers unic, universul UNTOLD – The World Capital of Night and Magic! Din punctul de vedere al producției, data de 6 august 2022 a fost o provocare: Major Lazer, Kygo, David Guetta, ALOK și Oliver Heldens au avut producții speciale la festivalul UNTOLD. Un pupitru customizat în care au fost integrate componente din propriile scene.
Peste 420.000 de fani au celebrat timp de patru zile și patru nopți cel de-al optulea capitol din povestea magică UNTOLD în 2023, iar muzica a făcut ceea ce cuvintele nu pot.
A doua zi a călătoriei în universul UNTOLD, ediția 2023, a fost o experiență absolut extraordinară pentru cei peste 115.000 de fani entuziaști ai festivalului, care au ajuns la Mainstage. Într-un spectacol fascinant, scena principală UNTOLD s-a metamorfozat într-un tărâm uriaș al bucuriei și al emoțiilor intense, pe care toți cei prezenți le-au trăit alături de cei mai mari artiști ai lumii.
Show-ul live al trupei Imagine Dragons, momentul cel mai așteptat al ediției 2023 a festivalului UNTOLD, a fost dintr-o altă dimensiune. A fost o călătorie într-o lume în care singurul lucru care a contat a fost conexiunea dintre oameni, muzica și emoția.
„Suntem pentru prima dată în România, sunteți un public incredibil! În această seară am primit doar dragoste din partea voastră. Vă mulțumim pentru călătorie.' – Dan Reynolds (Imagine Dragons)
Anul trecut, în cele patru zile de festival, peste 427.000 de participanți din întreaga lume au trăit magia UNTOLD. Momentele unice oferite de headlinerii serii de sâmbătă, Sam Smith și Swedish House Mafia, au transformat această noapte într-una memorabilă, subliniind încă o dată de ce UNTOLD rămâne unul dintre cele mai importante festivaluri din lume.
Sam Smith, singurul artist care a reușit să facă legătura dintre muzica soul și pop, a ajuns pentru prima dată în România pe Cluj-Arena, festivalul UNTOLD fiind inclus în turneul mondial „Gloria – The Blackout Tour'. Zeci de mii de fani au celebrat alături de artistul britanic dragostea pentru muzică, libertatea, toleranța și prietenia. Cu vocea sa impresionantă, Sam Smith a creat o conexiune incredibilă cu cei prezenți la scena principală, oferind un live care va rămâne în istoria festivalului UNTOLD.
Atmosfera de la UNTOLD este incomparabilă. Fiecare detaliu este gândit pentru a amplifica senzația de magie și pentru a transforma spațiul într-un tărâm al bucuriei și al muzicii. UNTOLD e și o comunitate. Acest sentiment de apartenență face ca festivalul să fie o experiență specială pentru fiecare, UNTOLD e legendar pentru că are cel mai impresionant lineup din lume: fanii săi.
Pe data de 10 octombrie 2024, organizatorii UNTOLD vor anunța oficial data pentru ediția aniversară din 2025, marcând 10 ani de magie și muzică la unul dintre cele mai importante festivaluri din lume.
În aceeași zi, vor fi puse în vânzare abonamentele pentru UNTOLD X, oferind fanilor șansa de a fi parte dintr-o experiență unică. Aceste abonamente vor putea fi achiziționate doar de către cei care se înregistrează pe untold.com.
Ediția aniversară UNTOLD X, promite să fie una legendară, aducând pe scenă artiști de top, experiențe interactive unice și un concept aniversar care va celebra 10 ani de distracție și inovație în industria muzicii.
Fanii festivalului UNTOLD se pot înregistra pe untold.com/register pentru UNTOLD X, 2025.