- „Speaker Bag’, o inovație Balenciaga și Bang & Olufsen, a fost creată în ediție limitată și a putut fi achiziționată doar din magazinul Balenciaga Couture Store din Paris, în baza unei comenzi speciale
- Una dintre aceste foarte rare genți-boxă este expusă pentru prima dată publicului larg din țara noastră, la Art Safari, în cadrul expoziției de genți care au făcut istorie, de la V&A Museum, Londra, „BAGS: Inside Out’
20 noiembrie 2023 – Rezultată în urma colaborării dintre Balenciaga și Bang & Olufsen, celebra geantă-boxă lansată în cadrul remarcabilei prezentări de modă Balenciaga 51st Couture Collection, va fi expusă până pe 14 ianuarie 2024, la Art Safari București. Vizitatorii din România ai expoziției vor avea ocazia să admire de aproape această geantă emblematică, un accesoriu haute-couture, dar și un produs audio de excepție.
Balenciaga I Bang & Olufsen Speaker Bag a fost prezentată pentru prima dată în 2022, la Paris, reprezentând un statement curajos în cadrul unei colecții legendare, 51st Couture Collection.
„Aducem o premieră mondială la Art Safari, un spectacol al tehnologiei, inovației și designului, care va completa perfect expoziția de genți celebre. „Speaker Bag’, o inovație Balenciaga și Bang & Olufsen poate fi admirată și ascultată alături de poșete de secol XVI, dar și de genți iconice, purtate de staruri și superstaruri. BAGS devine combinația perfectă între trecut, prezent și viitor,’ spune Ioana Ciocan, CEO Art Safari și Comisar al României la Bienala de Artă de la Veneția.
„Lansată într-o colecție super limitată, de numai 20 de exemplare, după debutul de pe podium și purtată de celebrități precum Kim Kardashian, Cardi B sau Michelle Yeoh, Balenciaga I Bang & Olufsen Speaker Bag este o piesă inedită în cadrul expoziției Art Safari’, spune Gabriel Grădinaru, Brand Manager ASBIS România, distribuitor autorizat Bang & Olufsen în România.
Muzică ce poate fi purtată, modă care trebuie auzită
Obiectul este realizat dintr-un bloc de aluminiu solid, sablat perlat, anodizat și lustruit manual la fabrica Bang & Olufsen Factory 5 din Struer, Danemarca. Folosirea unui singur bloc solid de aluminiu brut a permis obținerea unei linii continue, de la mâner la bază. Partea din față a genții-boxă Balenciaga I Bang & Olufsen Speaker Bag este realizată în stilul inconfundabil folosit de Bang & Olufsen pentru boxele sale portabile. Are mai multe orificii audio, plasate cu atenție astfel încât să asigure cea mai bună calitate a sunetului, fără a compromite estetica. Înăuntrul corpului din aluminiu se află o boxă portabilă cu o autonomie de până la 18 ore și conectivitate multipunct. Deși Speaker Bag este o creație personalizată, cu un design avangardist, elementele fundamentale ale calității sunetului au fost respectate cu sfințenie, în fiecare etapă de producție.
În partea din spate există un compartiment încăpător, finisat manual și învelit în piele italiană Balenciaga. Butoanele de control sunt plasate sub mâner, iar siglele Balenciaga și Bang & Olufsen sunt gravate cu laser în partea de sus a fiecărei piese.
Publicul iubitor de artă, design și tehnologie poate admira geanta în cadrul expoziției „BAGS: Inside Out’, alături de alte genți de colecție, în colaborare cu V&A Museum, Londra, semnate de branduri de lux: Gucci, Louis Vuitton, Dior, Fendi etc. Geanta-boxă Balenciaga I Bang & Olufsen Speaker Bag va fi expusă într-o casetă securizată și va avea paza asigurată non-stop.
Program Art Safari Stars Edition (până pe 14 ianuarie 2024)
• Joi-duminică – 12:00-21.00 (ultima intrare – 20:30);
• Night Tours – sâmbătă, 20:00-23:00 (tururi ghidate, muzică live și drinks; se intră la ora 20:00). Pentru alte mențiuni privind programul: www.artsafari.ro.
• Bilete: artsafari.ro sau direct de la intrare.
• Palatul Dacia-România, Lipscani, nr. 18-20, București