Fungicidele sunt de multă vreme un aliat de nădejde al fermierilor pentru protecția culturilor împotriva bolilor cauzate de ciuperci, împiedicând dezvoltarea acestor organisme și distrugând sporii lor. Mucegaiurile, rugile și moleculele afectează părțile aeriene ale plantei, se instalează și se înmulțesc pe frunze, scad calitatea fructelor și pot duce la colapsul întregului sistem vegetativ.
Cu măsurile de rigoare, aplicând fungicide de la Agricover, fermierii își pot proteja culturile de boli, asigurând premisele obținerii unor recolte bogate și sănătoase. Iată, în acest articol, câteva explicații asupra modului de acțiune a tratamentelor și sfaturi utile privind folosirea fungicidelor.
Tipuri de fungicide și modul în care acționează
Alegerea fungicidului potrivit trebuie să țină cont de mai multe criterii. Unul dintre acestea este compatibilitatea cu plantele de cultură. Fungicidul acționează asupra ciupercilor și sporilor acestora, creând condiții nepropice pentru dezvoltarea lor, ceea ce duce, în cele din urmă, la eliminarea lor. Totodată, prin aplicarea cantității recomandate de producător, planta respectivă nu va fi afectată.
Pentru a le utiliza cât mai eficient, fungicidele trebuie integrate cu practicile culturale adecvate și cu o înțelegere a mecanismelor agenților patogeni și a bolilor. Majoritatea fungicidelor protejează plantele prin acoperirea suprafețelor supraterane și prevenirea apariției infecțiilor, atât timp cât stratul protector nu este spălat sau depășit. Acestea sunt fungicidele foliare sau de contact.
Alte fungicide sunt sistemice și sunt active în interiorul plantei, răspândindu-se în toate organele ei, împiedicând instalarea bolilor cauzate de ciuperci.
Printre filtrele de selecție a fungicidelor din magazinul Agricover se regăsesc cele referitoare la tipul de plantă, la substanța activă, la modul de acționare și la boala care se dorește a fi tratată sau prevenită. Substanța activă care intră în componența fungicidului este importantă prin prisma compatibilității cu alte tratamente fitosanitare cu care produsul se poate administra concomitent.
Cum se administrează corect fungicidele?
Absolut toate fungicidele aprobate și folosite în agricultură vin cu instrucțiuni specifice de la producătorii lor. Este esențială aplicarea în conformitate cu aceste indicații. Aici intră instrucțiuni cu privire la cantitatea folosită, la concentrație, la compatibilitatea cu alte substanțe, momentul aplicării și condițiile de mediu care pot contribui la eficacitatea fungicidului sau, dimpotrivă, îi pot împiedica efectele.
Fungicidele se aplică preventiv, protejând plantele împotriva bolilor cauzate de ciuperci, sau curativ, atunci când apar deja simptomele infestării.
Fungicidul ALIETTE 80 WG este un exemplu excelent de produs cu acțiune sistemică, ce asigură protecție îndelungată culturilor împotriva bolilor cauzate de ciuperci. Acesta pătrunde rapid în plantă prin frunze, flori și rădăcini, distribuindu-se uniform atât ascendent, cât și descendent. De aceea, este eficient în combaterea unor boli precum focul bacterian la măr și păr, mana la castraveți și ceapă, sau mana hameiului.
Pentru fiecare cultură, aplicarea trebuie realizată în dozele recomandate și în perioadele specifice, asigurând astfel o protecție optimă fără riscul apariției rezistenței. De pildă, pentru ceapă, se recomandă aplicarea a 1-3 tratamente preventive la avertizare, în intervale de 10 zile, pentru a preveni și controla infecțiile.
Fungicidul AMISTAR este un produs cu spectru larg de acțiune, având și un efect vitalizant asupra plantelor, cunoscut sub denumirea de „green effect'. Acesta contribuie la întârzierea îmbătrânirii frunzelor și la îmbunătățirea calității și cantității recoltelor. Datorită mișcării sistemice locale, AMISTAR se distribuie uniform în plantă și formează un rezervor de substanță activă pe frunze, care își menține eficiența în condiții de umiditate.
Aplicarea corectă presupune utilizarea echipamentului calibrat, respectarea volumului de soluție recomandat (aproximativ 1000 l/ha) și evitarea scurgerii excesive a soluției de tratament.
Respectarea instrucțiunilor de aplicare și a timpului de pauză dintre tratamente și recoltare contribuie la obținerea unor culturi sănătoase și productive, protejate eficient împotriva bolilor fungice.
Utilizarea fungicidelor potrivite joacă un rol esențial în prevenirea și combaterea bolilor plantelor, asigurând sănătatea culturilor și randamente ridicate. Alegerea corectă a produsului, respectarea dozelor și momentelor de aplicare, precum și utilizarea echipamentelor adecvate sunt factori de bază pentru obținerea unei protecții eficiente.