Pugilistul Doruleț Țiu, aur la Sarajevo! Sportivul român este sponsorizat de omul de afaceri Sebastian Celea

 advertising.ringier
.

Noua generație de talente a sportului românesc se face remarcată  tot mai des în competițiile internaționale, iar unul dintre cele mai noi exemple vine din box, acolo unde Doruleț Țiu, pugilistul în vârstă de doar 17 ani, a câștigat Aurul la Turneul Internațional de box de la Sarajevo, după ce, în primele minute, și-a făcut knock out adversarul chiar la acesta acasă. Sportivul român se află, de câteva luni, sub aripa omului de afaceri Sebastian Celea, care se ocupă de finanțarea pregătirii sale.

BOXERUL ROMÂN, NUMIT „CEL MAI BUN PUGILIST AL TURNEULUI”

Competiția importantă care a avut loc în Bosnia și Herțegovina l-a adus pe Doruleț Țiu față în față cu unul dintre campionii acestei țări la boxul olimpic pentru tineret, Eldar Hodzic. Sportivul nostru i-a ținut piept cu brio, ba mai mult, în prima repriză și-a pus la pământ adversarul, prin knock out, reușind astfel să obțină medalia de Aur la categoria 71 de kilograme. Totodată, Doruleț Țiu a fost numit la Sarajevo „Cel mai bun boxer al turneului”. Succesul răsunător vine pentru sportivul român după o perioadă plină de schimbări! Mai nou, pregătirea în ring îi este oferită de celebrul antrenor Cezar Juratoni, la CS Dinamo, și susținută financiar de omul de afaceri Sebastian Celea, președinte al Camerei de Comerț România-Letonia. 

ROLUL LUI SEBASTIAN CELEA ÎN PROMOVAREA TINERELOR TALENTE 

De altfel, multele reușite și potențialul sportivului român l-au făcut pe Sebastian Celea să parieze pe Doruleț Țiu. Prin Camera de Comerț România-Letonia, omul de afaceri se ocupă de câteva luni de promovarea boxerului, dar și de asigurarea cheltuielilor pe care le presupun etapele de pregătire, din sală. 

SEBASTIAN CELEA, PREȘEDINTE CCRL: „Îl felicit pe sportivul nostru pentru că, în ciuda anumitor probleme de familie pe care le-a avut în ultima perioadă, a reușit să se focuseze ca să își atingă scopul, întocmai ca un adevărat sportiv de performanță. Sunt convins că și pe viitor Doruleț Țiu va reuși să onoreze țara noastră cu și mai multe victorii!”

Până la această vârstă, Doruleț Țiu este de cinci ori campion național, obținând, totodată și două medalii de bronz la Campionatele Europene de juniori din 2020, respectiv 2022. Fiecare nouă reușită îi aduce, mai nou, sportivului nu doar medalii, ci și premii substanțiale din partea Camerei de Comerț România-Letonia, ca o formă de motivație. Sebastian Celea își propune să susțină și să promoveze și pe mai departe astfel de performanțe, pentru a ambiționa tinerii să se apuce de sport, o formă de cultură, în viziunea omului de afaceri. 

SEBASTIAN CELEA, PREȘEDINTE CCRL: „Fără susținere financiară, din păcate, multe talente se irosesc înainte de a fi descoperite. România se poate lăuda că are atâția tineri sportivi care pot face performanță, încât este lamentabil ca o lume întreagă să nu afle despre ei. Cu siguranță vom continua acțiunile de sprijinire a celor care mai pot pune o cărămidă la ceea ce reprezintă România în sportul mondial.”

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton