La Electric Castle, e foarte posibil să dai de artiștii tăi preferați și în public, nu doar pe scenă, pentru că, la urma urmei, cu toții suntem fani. Ca să te convingi de asta am întrebat artiști români ce concerte vor să vadă anul acesta la Bonțida, iar recomandările lor te vor ajuta să-ți stabilești din timp și tu programul:
Teodora Rețegan – Zimbru
„Vreau să văd Boy Harsher de când erau anunțați în Control înainte de pandemie (dar nu s-a mai întâmplat din motive evidente). Îmi plac synth-urile alea reci și sequencer-urile optzeciste triste pe care poți să te balansezi în față și-n spate fără se te preocupi de cum arată dansul tău. Și Yung Lean vreau să văd, la el e mai mult peer pressure de la prieteni că nu m-a prins niciodată muzica lui prea tare’.
Doru Pușcașu – Om la lună
„Noi, băieții din clasa mea de liceu și din gașca de prieteni, aveam o tradiție la fiecare petrecere. Era momentul în care cineva punea Block Rockin Beats, de la Chemical Brothers, iar noi porneam dansul, cu pogo included. Abia aștept să îi văd pentru prima oară, cred că mă bag și la dans.
Vreau să-l văd și pe George Ezra. Îmi amintesc că treceam printr-o perioadă mai puțin bună, nu mai cântasem de ceva vreme, nu știam în ce direcție să o iau, dar simțeam o mare nevoie de a scoate afară muzica asta pe care o aveam în mine. Ascultam aproape obsesiv Damien Rice și mă afundasem și mai tare în zona aia dark, lipsită complet de orizont și direcție. Într-o zi am auzit la radio un cântec foarte luminos și cald, neobișnuit pentru mine și momentul prin care treceam. Parcă m-a îmbrățișat așa, am simțit și bucurie și nostalgie și dorință și curaj. Era „Budapest’, cântecul lui George Ezra. În momentul acela l-am simțit ca pe o invitație la drum, ca pe începutul unei noi călătorii. Și am mai stat puțin și am pornit-o iar la drum. O să îl văd prima dată live, la Electric Castle, ceea ce vă doresc și vouă, pentru un pic de lumină și curaj în plus’.
Nane
„Aș vrea să văd Specii. Nu i-am văzut niciodată și pot să spun că am fost în wave-ul ăla inițial de fani. Nu am fost atât de deep ca fanii adevărați, dar am ascultat muzica lor ca un fan adevărat. Și sunt conștient de influența pe care au avut-o asupra sound-ului meu și al colegilor mei. E foarte important să dăm florile artiștilor care încă țin steagul sus după mulți ani de zile. E important să le dăm florile lui Chimie, Dragonu și gAZAh pentru că sunt trei persoane diferite care au trecut prin experiențe devastatoare de viață și care totuși au rămas împreună și gândesc împreună cum să-și dezvolte business-ul și să-și upgradeze stilul de viață’.
Lu-K Beats – Șatra B.E.N.Z.
„Cu siguranță vreau să văd The Chemical Brothers. Îmi aduce aminte de copilărie, am crescut cu ei și vreau să aud „Galvanize’ live. Vreau să văd și HVNDS și Șatra B.E.N.Z., pentru că sunt pentru prima oară la festival și sunt curios cum o să fie primiți. Mai ales HVNDS că pare că e mai mult publicul lor. Au un show incendiar și s-ar putea ca oamenii de acolo să-i primească frumi. HVNDS e o trupă cu un potențial uriaș, când i-am văzut prima oară într-un concert mi-au amintit de primele concerte Șatra. Din păcate, genul ăsta de muzică nu e atât de ușor de digerat în România. Asta înseamnă că trebuie să lucreze de zece ori mai mult decât restul. Dar la fel cum a fost la începuturile trupei Șatra, o să înțelegi ce-i cu ei după ce-i vezi în concert’.
Adrian Despot – Vița de Vie
„Clar trebuie s-o văd pe Emma Ruth Rundle. Am mai încercat să mă duc la ea, acum patru ani, dar din păcate nu a mai decolat avionul de pe Otopeni. Știu că e în prima zi de festival, toate planurile sunt făcute în funcție de concertul ei de joi și al nostru de duminică. Dacă pornim de la premisa că Dumnezeu e bărbat, că așa a fost el exemplificat grafic în toate manualele, sunt convins că are vocea aia baritonală și groasă când ne vorbește și se răstește la noi. Atunci când cântă sunt convins că are voce de femeie. Emma face parte dintr-o pleiadă de femei care au combinația asta de tandrețe și miere în voce acompaniată de niște distorsiuni extraordinare din punct de vedere orchestral. E un zgomot infernal care se întâmplă în spate și e evidențiat de vocea ei superbă, fără să fie genul de solist vocal căruia-i place să se audă cântând. E chin, e tot ce trebuie în muzica ei. „Marked for Death’ e albumul care m-a luat și nu mi-a mai dat drumul.
Pe Boy Harsher aș mai vrea să-i văd. Și pe Iggy, evident, deși l-am văzut deja de vreo trei ori. E incredibil că la fiecare concert e la fel. Still kicking serious ass’.
Dan Costea – Coma
„Știu că sună un pic cheesy, dar ce vreau să văd la Electric Castle, în primul rând, e concertul lui George Ezra. Pentru că acum opt ani de zile am dansat cu nevastă-mea pe o melodie de-ale lui. Da, a fost dansul mirilor. Și vreau foarte mult să merg cu soția la el. Vreau să-l văd pe Iggy Pop, mi se pare forță, vreau să văd Pendulum Live, că sunt forță și ei și The Chemical Brothers. Ăștia sunt artiștii străini pe care nu-i pot rata. O trupă românească pe care vreau s-o văd e Șatra B.E.N.Z. Mi se par simpatici și vreau să le văd energia pe scenă’.