România, victorie de senzație în UEFA Nations League! PRIMA TV - Lider absolut de autdiență

.

Naționala de fotbal a României a scris istorie aseară, după ce a câștigat  Grupa UEFA Nations League cu cinci victorii  și un meci ce așteaptă decizia UEFA, cel cu Kosovo,  și  a promovat în Grupa B. Tricolorii lui Mircea Lucescu își continuă cu fruntea sus drumul spre Campionatul Mondial din 2026.

Meciul a plasat Prima TV în poziția de lider absolut de audiență, pe toate targeturile. Minut de minut, 1,7 milioane de români au stat în fața televizorului cu sufletul la gură, sperând în victoria tricolorilor.


La nivel național, în rândul populației active 21-59 ani, Prima TV a înregistrat  10,4   puncte de rating și o cotă de piață de 30,5  % . Postul de televiziune, pe durata transmisiunii, s-a clasat mult înaintea următoarelor concurente: Pro TV, Antena 1 si Kanal  și a avut o audiență dublă față de următorul competitor, Pro TV. 


Meciul România-Cipru, difuzat în exclusivitate de Prima TV, fost cel mai urmărit program al serii, confirmând încă o dată că fotbalul are puterea de a uni întreaga națiune. În minutul de aur (22:29), peste 2 milioane de spectatori erau în fața micului ecran la Prima TV.

Potrivit datelor Kantar Media, la nivel urban, 18-54 ani, postul de televiziune din portofoliul Grupului Clever a fost lider absolut de piață, cu 10,9   % rating și o cotă de piață de 32,6  %. 

Bărbații care aveau televizorul deschis au preferat ultimul meci din acest an al Naționalei lui Mircea Lucescu din UEFA Nations League. În această categorie, bărbați 18+ urban (+g), Prima TV a înregistrat 16,7 % rating cu o cotă de piață de  39,6   %.


Naționala a fost PRIMA în tot acest an:  a avut primul loc în Grupa de calificări la Euro 2024, a câștigat grupa la Campionatul European și acum, după victoria cu  Cipru, Generația de suflet câștigă Grupa din UEFA Nations League, dar și inimile a milioane de români. Vă mulțumim!


Sursa foto: Facebook Echipa nationala de fotbal a Romaniei