SANADOR te așteaptă la evenimentul de parenting al anului 

 advertising.ringier
.

Ia-ți acum bilet la ParentED Fest!

Toamna aceasta, pe 3 octombrie, unii dintre cei mai mari experți internaționali în parenting, recunoscuți la nivel global în domenii precum creșterea armonioasă și îngrijirea copiilor, starea de bine a familiei sau dezvoltare personală, vin la București în cadrul ParentED Fest – cel mai important eveniment de parenting  al anului în România. Este primul eveniment de amploare dedicat subiectului parenting' organizat în România și va aduna, la Aula Magna a Universității Politehnica din București, 1.000 de oameni – părinți, psihologi, specialiști în parenting, educatori și alte categorii interesate de subiect.

Printre invitații de marcă se numără Dr. Shefali Tsabary, psiholog clinician și autor de renume mondial, care va veni pentru prima dată în România pentru a susține o conferință despre arta și practica parenting-ului conștient, oferind perspective asupra celor mai eficiente modalități de a crește copii autentici, fericiți și rezilienți.

ParentED Fest a luat viață dintr-o convingere fermă că publicul din România are deschiderea necesară pentru a înțelege cât de importantă este educarea părinților, pentru ca ei, la rândul lor, să poată crește copii sănătoși și fericiți. Tot ce facem noi este să le punem la dispoziție canalele corecte de informare. Acest eveniment, însă, nu ar fi fost posibil fără sprijinul unor parteneri care au ales să creadă în noi încă de la această primă ediție și cărora dorim să le mulțumim pe această cale pentru încrederea pe care ne-au arătat-o', spune Diana Bălan, fondatorul ParentED Fest. 

SANADOR se alătură ParentED Fest în calitate de Healthcare Partner, reafirmându-și angajamentul față de sănătatea copiilor și a întregii familii. Cu secții dedicate nou-născuților și copiilor, echipate cu tehnologii de ultimă generație, Spitalul Clinic SANADOR oferă îngrijire specializată și intensivă prin intermediul serviciilor de neonatologie, terapie intensivă neonatală și pediatrie. Compartimentul de Primiri Urgențe din Spitalul Clinic SANADOR, singurul din sistemul medical privat din România, asigură nonstop asistență medicală de urgență pentru copii, într-un mediu sigur și prietenos. În plus, părinții pot opta și pentru abonamentele medicale SANADOR dedicate celor mici sau întregii familii.

„Suntem bucuroși să ne alăturăm acestui festival dedicat părinților și experților în educație parentală. La SANADOR, recunoaștem importanța crucială a educației și îngrijirii din primii ani de viață pentru sănătatea fizică și mentală a copiilor. De aceea, sprijinim cu toată inima inițiativele care promovează o creștere sănătoasă și echilibrată a celor mici', declară Dr. Doris Andronescu, director general SANADOR.

Evenimentul este o oportunitate valoroasă pentru părinți și specialiști de a învăța de la cei mai buni în domeniu și de a descoperi noi strategii pentru îmbunătățirea vieții de familie.

Alături de Dr. Shefali Tsabary, prestigiosul expert în parenting, la ParentED Fest vor participa speakeri internaționali de renume, între care Dr. Deborah MacNamara, Dr. Vanessa Lapointe, Dr. Greer Kirshenbaum, specializați în parenting și domenii conexe. 

Biletele sunt disponibile pe https://parentedfest.ro/ și în rețeaua IaBilet.ro

Tot pe site-ul oficial sunt disponibile bilete de grup, adresate companiilor sau organizațiilor care doresc să ofere experiența unică a participării la acest eveniment angajaților sau membrilor acestora. 

Toate biletele beneficiază de un discount de 15% până la finalul lunii iulie

Psiholog clinician de renume mondial și autor de New York Times bestsellers, Dr. Shefali Tsabary este recunoscută pentru abordarea sa revoluționară în domeniul parenting-ului. Printre cele mai apreciate lucrări ale sale se numără „Părintele Conștient', prefațată de însuși Dalai Lama, „The Awakened Family' și „Out of Control'. Cărțile sale oferă ghidare practică și perspective profunde, fiind recunoscute pe plan global pentru impactul lor transformator asupra părinților și familiilor. Dr. Shefali a câștigat susținerea unor personalități influente, precum Eckhart Tolle, Dan Siegel sau Oprah Winfrey, aceasta din urma numind-o ca fiind revoluționară în domeniul său.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton