Sfaturi pentru o alimentație corectă după un implant dentar

 advertising.ringier
.

Unul dintre obiectivele principale ale unui pacient care a trecut printr-o intervenție de înlocuire a dinților, precum implantul dentar, este de a maximiza capacitatea lui de a mânca, de a mesteca alimente sănătoase și delicioase și, prin urmare, de a-și îmbunătăți starea generală de sănătate. O alimentație sănătoasă este esențială în procesul de vindecare după intervenția chirurgicală, ajută la limitarea durerilor și favorizează acceptarea de către organism a implantului dentar. Iată mai jos care sunt aspectele de care să ții cont în alegerea alimentelor pe care le poți consuma după o astfel de procedură.

Ce poți să mănânci imediat după implantul dentar

Inserarea implanturilor dentare este o intervenție chirurgicală minoră pentru pacient. Cu toate acestea, este necesar să îți iei câteva măsuri de precauție pentru a asigura o bună vindecare a maxilarului și pentru a evita durerile mari. Astfel, timp de cel puțin două ore după intervenție, nu trebuie să mănânci și nici să bei nimic. Dacă vei  consuma ceva în acest interval de timp, acidul din stomac va distruge cheagul de sânge ce s-a format în jurul implantului dentar și care ajută la atașarea acestuia de os. În lunile care vor urma, este recomandat să ai grijă să îți menții greutatea pe care o ai la momentul intervenției, pentru a permite gurii să se vindece. Din punctul de vedere al dietei, sunt recomandate alimentele cu textură moale timp de două zile după extracția dinților și alte trei luni după operația de implant dentar. O alimentație dezechilibrată poate duce la oboseală, dureri de cap, deshidratare și poate încetini procesul de vindecare, deci ai grijă să consumi multe fructe, legume, grăsimi și proteine de calitate. În săptămâna de după operație, sunt de așteptat unele efecte secundare, precum umflături în zona asupra căreia s-a intervenit și puțină durere, dar și sângerări și echimoze. În caz de nevralgie dentara și inflamație, poți aplica o compresă cu gheață pe zona dureroasă și, de asemenea, să folosești analgezicele prescrise de medicul stomatolog. Orice probleme apar, acesta te va ajuta cu cele mai bune recomandări. 

Ce să mănânci dacă ai un singur implant

Dacă ai un singur implant dentar, vei putea să mănânci din nou alimentele preferate, destul de rapid. Tot ceea ce trebuie să faci este să le mesteci în partea opusă implantului dentar. Totuși, evită alimentele prea tari timp de câteva săptămâni. 

Ce să mănânci dacă ai mai multe implanturi

În primele două săptămâni după intervenția chirurgicală, este recomandat să mănânci doar alimente lichide sau pasate, nici prea calde, nici prea reci. Alege supe, smoothie-uri, compoturi, care nu pun presiune asupra zonei afectate. Optează pentru lactate simple, brânzeturi moi, budinci fără bucăți tari în ele, piureuri de fructe și legume, cu carne pasată, de exemplu, musaca. Pentru desert, poți alege înghețată sau sorbet.

Din a treia săptămână, poți reintroduce în dietă alimente moi, precum terciuri din cereale, orez, paste bine fierte, ouă tari și pește tăiat fin, tocane, brânzeturi proaspete, fructe foarte coapte, precum bananele. 

După o lună, vei putea consuma carne fiartă foarte bine și legumele și fructele proaspete moi. 

În a doua lună, procesul de masticație ar trebui să fie unul aproape normal, cu alimente mai ferme din punctul de vedere al texturii. Ai însă grijă să nu pui presiune asupra zonelor unde au fost inserate implanturile. 

La trei luni de la operație, va fi posibil să mănânci din nou normal. În principiu, între timp, gingiile s-au vindecat, iar integrarea implanturilor în oasele maxilarului se face corespunzător. 

În afară de adoptarea unei alimentații care să asigure un aport echilibrat de proteine, minerale și vitamine, pentru a susține procesul de vindecare, nu uita de regulile obișnuite de igienă, care includ spălatul pe dinți după fiecare masă și folosirea aței dentare și eventual a apei de gură. În concluzie, implanturile dentare rămân cea mai bună opțiune pentru reconstruirea unei danturi parțial afectate, iar respectarea sfaturilor medicilor stomatologi ne vor ajuta ca perioada de vindecare să fie scurtă.

Sursa foto: Pexels

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton