MASSIF, cel mai așteptat festival de la munte din România, își deschide porțile în 4 zile. Organizatorii dezvăluie detalii despre cum se face accesul în festival, dar și cum pot plăti participanții în perimetrul evenimentului. Sistemul de plată de la MASSIF este oferit cu sprijinul George, primul banking inteligent, o inovație BCR, integrat cu sistemul de acces, care aduce mai multă siguranță și facilitate participanților. George Visa este cardul oficial al festivalului, iar cei care folosesc un card George Visa la eveniment primesc diverse beneficii în cele 3 zile și 3 nopți de distracție.
Brățara de festival poate fi încărcată la unul dintre cele trei puncte de Top-Up din perimetrul festivalului, cu numerar sau cardul bancar. Plata cu numerar sau card bancar în zona festivalului este strict interzisă în afara zonelor de Top-Up. Suma maximă pe care un participant la festival o poate încărca pe brățară este de 1.500 lei. După consumarea acestei sume, brățara poate fi reîncărcată tot cu maximum 1.500 lei. În cazul în care banii nu au fost cheltuiți integral, fanii pot solicita refund la oricare dintre punctele de Top-Up din festival, pe toată durata acestuia. După încheierea festivalului, cei care nu și-au retras banii rămași pe brățară îi pot solicita înapoi luni, 06.03.2023, în intervalul 12:00 – 18:00, la punctul de Credit Point situat la intrarea principală în festival.
DE UNDE SE RIDICĂ BRĂȚĂRILE DE FESTIVAL?
Brățările de festival pot fi ridicate de la punctul special amenajat în Parcarea Poiana Mare din Poiana Brașov. Programul pentru ridicarea brățării de festival este de la 12:00 la 24:00 în fiecare zi din cele 3 zile de festival, de pe 3 până pe 5 martie 2023. Accesul în festival se face după același program.
Tinerii sub 18 ani trebuie să aibă la ei, pe lângă abonamentul sau biletul de acces și actul de identitate, și documentul care atestă acordul părinților. Acesta poate fi descărcat de pe https://bemassif.com/files/MASSIF_parental_consent_eng.pdf, iar organizatorii recomandă să fie completat înainte de venirea la festival. Minorii sub 14 ani trebuie să vină însoțiți de un părinte și să dețină un bilet valid.
OBIECTE PERMISE ȘI INTERZISE ÎN PERIMETRUL FESTIVALULUI MASSIF
Obiectele interzise sunt următoarele: droguri, alcool, sticle (inclusiv sticle de parfum sau deodorant), biberoane, umbrele, produse cosmetice inflamabile, rucsacuri sau borsete mai mari de 29 cm X 21 cm X 12 cm, conserve, artificii, lasere, spray-uri, cuțite, arme, obiecte contondente, bannere susținute de bețe, scaune, lanțuri, articole pirotehnice, mâncare sau băuturi, animale, aparate foto sau video profesionale, inclusiv orice tip de aparat DSLR sau cu obiective detașabile, orice tip de obiecte care pot răni.
Este permis accesul cu medicamente însoțite de prescripție medicală, insulină, picături pentru uz medical, spray inhalator pentru astm, doar dacă posesorii prezintă o scrisoare medicală sau orice alt document înlocuitor al acesteia și în cantitatea maximă recomandată zilnic.
Participanții sunt rugați să consulte regulamentul oficial al evenimentului despre lucrurile permise și interzise în interiorul festivalului. Toate informațiile sunt disponibile pe bemassif.com/terms.html.
Cei care nu și-au achiziționat încă intrarea la MASSIF au la dispoziție mai multe opțiuni de bilete și abonamente. Prețurile pentru abonamentele General Access pentru 3 zile costă 99 euro + taxe, cele VIP sunt 250 euro + taxe, iar biletele de o zi pornesc de la 40 euro + taxe. Organizatorii au pregătit și pachete de abonamente pentru prieteni, astfel că cei care cumpără 4 sau 6 abonamente deodată beneficiază de reduceri. Toate tipurile de bilete și abonamente sunt disponibile pe bemassif.com/tickets.
Festivalul MASSIF își deschide porțile vineri, 3 martie, la ora 12:00. În toate cele 3 zile și 3 nopți de distracție, accesul în festival se face între 12:00 și 24.00.