Pregătirile pentru vară se fac din vreme! Chiar dacă suntem abia la început de primăvară, te încurajăm să îţi reintri în formă şi să îţi pregăteşti silueta de plajă cu un tratament premiat de remodelare corporală. Este vorba despre o procedură tip 3 în 1, cu efecte vizibile chiar de la prima şedinţă. Doctorul Dana Bratu, unul dintre cei mai titraţi medici specialişti dermatologi, îţi dezvăluie secretele siluetei de vis, în rândurile următoare!
Tratament premiat: 3 proceduri, cu un singur aparat
Numit „Cea mai bună tehnologie non-invazivă de remodelare corporală', dispozitivul Onda Coolwaves promite să fie duşmanul celulitei, al grăsimii localizate şi al pielii laxe, adică exact cei trei factori care ne fac să ne ascundem corpul sub haine largi. Dacă ai început deja un stil de viaţă sănătos, sportiv şi alimentar, şi încă nu sesizezi efectele, specialiştii te încurajează să vii la o consultaţie, ca să afli dacă Onda Coolwaves îţi poate completa procesul de transformare!
„Sigur, eficient şi non-invaziv, tratamentul funcţionează în profunzime. Vorbim despre un dispozitiv care generează microunde speciale, ce pătrund în piele şi distrug definitiv membranele celulelor grase subcutanate, totul fără a deteriora ţesutul înconjurător şi fără intervenţii chirurgicale chinuitoare şi cu recuperare îndelungată. Tratamentul este adecvat pentru zone precum coapse, abdomen, şolduri, fese, axile sau braţe, permiţând slăbirea doar în locurile dorite de pacient.', ne lămureşte doctorul Dana Bratu, care sesizează o creştere în ceea ce priveşte cererea pentru această procedură.
În cazul în care te-ai săturat de pielea cu efect de portocală, află că dispozitivul este eficient şi pentru stadii foarte avansate ale celulitei. Din orice unghi şi în orice lumină ai privi ulterior pielea, vei sesiza un aspect mai uniform. Şi textura pielii se va schimba: dispozitivul stimulează producţia de noi fibre de colagen, fapt care va face ţesutul mai tonifiat şi mai compact.
Onda versus sisteme tradiţionale de radiofrecvenţă
Dacă te întrebi ce face atât de special acest dispozitiv, răspunsul este simplu: modul de acţiune. Onda generează microunde la o frecvenţă care este selectiv absorbită de celulele de grăsime, mai degrabă decât de moleculele de apă.
„Sistemele tradiţionale de radiofrecvenţă acţionează doar superficial, din cauza absorbţiei lor ridicate de către moleculele de apă. Pentru pacient, asta
înseamnă o incapacitate de a ajunge la straturile profunde adipoase şi o creştere a riscului de arsuri superficiale. În cazul Onda, 80% din energie vizează celulele adipoase şi doar 20% din energie pătrunde în derm, în asta constând, de fapt, şi performanţa dispozitivului! Distribuirea uimitoare a energiei face ca dispozitivul să surclaseze tehnologii preexistente.', dezvăluie doctorul Dana Bratu.
În plus, pentru confortul şi siguranţa ta, medicul va folosi aplicatori prevăzuţi cu un sistem de răcire a pielii, care contrabalansează căldura emisă de microunde.
Ce trebuie să ştii despre tratament?
„Şedinţele sunt extrem de scurte, adaptate programului încărcat al femeii moderne'
Dacă până acum nu te-ai programat la o şedinţă de remodelare corporală, cel mai probabil eşti tare curioasă să afli cum se desfăşoară. Şi pentru că nimic nu ar trebui să te ia prin surprindere, medicul Dana Bratu te pune în temă, ca să ştii la ce să te aştepţi: „Pacienţii nu trebuie să se teamă de durere, pentru că procedura nu provoacă disconfort. Cei doi aplicatori vor asigura o adaptare perfectă pentru fiecare pacient în parte şi pentru fiecare zonă care urmează să fie tratată, într-un mod perfect controlat. Fiecare şedinţă este extrem de scurtă, adaptată programului încărcat al femeii moderne. Este vorba despre 8-10 minute.'
Doar în urma unui control, în care specialistul sesizează problemele, vei afla şi schema de tratament recomandată. În general, este nevoie de 4 şedinţe, pentru obţinerea rezultatelor dorite, care ar trebui realizate la distanţă de 3 săptămâni. Ceea ce poţi sesiza imediat după tratament este o sensibilitate locală, precum şi o uşoară inflamaţie, efecte secundare fireşti, asigură specialiştii. Pentru diminuarea lor, dar şi pentru grăbirea apariţiei rezultatelor, este recomandat ca ulterior să masezi zona supusă tratamentului de 2 ori pe zi, vreme de câteva minute, dar şi să eviţi expunerea la soare imediat după procedură.
„Şi înainte de tratament avem câteva recomandări pentru pacienţi: ca să favorizăm penetrarea în ţesutul adipos, este recomandată oprirea uitilizării de produse hidratante pe zona vizată de tratament, cu 48 de ore înainte de programare. În schimb, recomandăm hidratarea organismului din plin. Sfatul nostru ar fi ca pacientul să consume minimum 2-3 litri de lichid, cu câteva zile înainte şi după tratament, pentru favorizarea drenării celulelor adipoase distruse sub acţiunea aparatului. Pielea trebuie să fie curată şi epilată, fără bijuterii ori piercing-uri pe zona de tratament.'
Deşi întotdeauna trebuie să discuţi cu specialistul despre istoricul tău şi despre medicamentaţia luată, află că şi acest tratament are contraindicaţiile sale: procedura de remodelare corporală nu este recomandată pacienţilor care au insuficienţă cardiacă, boli vasculare severe ori diabet zaharat şi nici femeilor însărcinate sau care alăptează.
Dacă şi tu vrei să scapi de grăsimea nedorită, programează-te la un control! Doctorul Dana Bratu a adunat cele mai populare proceduri estetice, clasice și premium, în cadrul conceptului inedit, DermaBeauty Clinique, cu trei locaţii în ţară: două în București și una în Buzău. Pentru detalii suplimentare, intrați pe site-ul: https://dermabeauty.ro sau, pentru programări, sunați la numărul: +40319395