Culori calde și reci, combinații de texturi dure și fine, o multitudine de croieli și dimensiuni. Câteva cuvinte care descriu cea mai nouă colecție Reserved, ce se inspiră din frumusețea toamnei. Mai mult de atât, într-un sezon suprasaturat de trenduri, brandul oferă o direcție clară și uniformă celor ce caută să-și reinventeze stilul.
Campania se bazează pe conceptul de a surprinde momente de familie între mame și fiice. Protagonistele din centrul atenției au fost Natalia Klimas-Bober și fiicele ei, Zuzia și Hania. Firul narativ reprezintă în esență modalitatea în care acestea își petrec timpul împreună într-o casă din Masuria, pe fundal fiind o atmosferă feerică creată de razele soarelui și culorile schimbătoare ale peisajului. Noua colecție Reserved este alcătuită dintr-o gamă variată de articole de îmbrăcăminte exterioară, perfecte pentru elaborarea unui outfit stratificat. Aceasta este însoțită de ideea de mix & match, adică o serie de piese pot fi purtate în diferite moduri, în funcție de starea de spirit sau condițiile meteo. De asemenea, sunt disponibile și diferite seturi, care evidențiază silueta și oferă un aer „flare'.
Întreaga colecție prezintă o paletă de culori discretă, plăcută, care combină romantismul și utilitatea. Sunt prezente nuanțe de maro, verde măsliniu sau bej cu elemente de roz pudrat închis, alb murdar și negru intens. În ciuda caracterului romantic al colecției, există și opțiuni care explorează mai mult ideea de funcționalitate, cum ar fi apariția unor buzunare suplimentare sau a unor straturi impermeabile la jachete sau pantaloni cargo. Texturile netede, înclinate spre utilitar, sunt echilibrate de texturile fine, tridimensionale, prezente la pulovere, cămăși și rochii. Există mai puține modele și mai multe decorațiuni și broderii. Motivele florale romantice se reflectă în detalii brodate de diferite dimensiuni.
Colecția de damă este asortată cu colecția de fete, ca referință la tendința „mini me'. Aici, avem și o gamă largă de îmbrăcăminte exterioară: paltoane în diverse stiluri, jachete combinate cu denim, sau un duffle coat dintr-un material moale, prins cu ace. Structura materialului joacă un rol important: catifea, pulovere tricotate sau țesături „blănoase'. Paleta de culori neutre este completată de roz și liliac, precum și de un albastru denim.
În ceea ce privește gama masculină, aceasta este atent inspirată din peisajul urban – autentic, practic și expresiv. Protagonistul ședinței foto este modelul Mariusz Jakubowski, care poate fi observat în materialele foto și video cu un stil stratificat, ce formează siluete multifuncționale. Acestea sunt perfecte atât pentru zilele aglomerate la job, cât și pentru weekend-urile petrecute în natură. Colecția se concentrează îndeosebi pe articolele de îmbrăcăminte exterioară – de exemplu, o jachetă cu vestă detașabilă pe dedesubt sau o haină de nailon cu glugă detașabilă, cămăși în carouri, jachete bomber din nailon și lână sau diverse tipuri de veste.
Reserved încurajează atât combinațiile neconvenționale, cât și cele clasicele, care se îmbină subtil cu elemente utilitare – paltoanele elegante sunt combinate cu hanorace din jerse, iar pantalonii cargo sau blugii înlocuiesc item-urile mai formale. Culorile predominante sunt negru, gri, cobalt și roz.
Întreaga colecție Reserved este disponibilă atât online pe reserved.com, cât și în magazinele Reserved din țară.