Suplimente alimentare necesare pentru o piele fermă și elastică

.

Pielea reprezintă prima linie de apărare a organismului, funcția ei principală fiind de a ne proteja împotriva influenței factorilor externi dăunători, cum ar fi radiațiile ultraviolete (UV), substanțele chimice și infecțiile bacteriene.

O nutriție adecvată se numără printre factorii de care trebuie să ținem cont pentru menținerea sănătății generale a pielii. Și asta pentru că o stare nutrițională inadecvată are un efect dăunător atât asupra integrității structurale, cât și asupra funcției biologice a pielii. Din acest motiv funcția de barieră de protecție a pielii poate avea de suferit.


Când bariera cutanată funcționează în mod optim, există un echilibrul între mediul intern și cel extern al organismului. Însă, constant, au loc numeroase schimbări la nivelul pielii. Pe de o parte, din cauza factorilor de mediu și, pe de altă parte, a procesului asociat cu îmbătrânirea pielii. Prin urmare, bariera cutanată are nevoie de mulți nutrienți și minerale care să contribuie la menținerea homeostazei.

O dietă variată și sănătoasă ar trebui să furnizeze toți nutrienții necesari pentru funcționarea corectă a organismului. Însă, studiile au arătat că, cel puțin la nivelul Uniunii Europene, doar alimentația nu satisface cerințele pentru toți nutrienții.


Așadar, avem nevoie de suplimente alimentare, care au rolul, așa cum le spune și numele, de a suplimenta aportul alimentar zilnic necesar de nutrienți care nu sunt asigurați de cantitatea sau calitatea hranei consumate.

Suplimentele alimentare sunt preparate care au în compoziția lor micronutrienți sau macronutrienți și alte substanțe comestibile. Ele pot fi sub formă de tablete, capsule, drajeuri, pulberi sau lichide.

Nutricosmeticele sunt suplimentele alimentare dedicate înfrumusețării din interior a pielii și a părului și se află la intersecţia dintre nutriţie şi produse de beauty.

Ingredientele pe care le conțin nutricosmeticele sunt cele care oferă rezultate pe măsura așteptărilor, după consumul acestora.

Îți prezentăm, în rândurile următoare, unele dintre ingredientele din suplimentele alimentare care joacă un rol esențial în menținerea sănătății pielii:

Colagenul

Colagenul este o proteină esențială pentru sănătatea pielii, care ajută la menținerea fermității și rezistenței acesteia. Însă, pe măsură ce îmbătrânim, producția naturală de colagen scade, ceea ce poate duce la apariția liniilor fine și a ridurilor. Suplimentele cu colagen pot susține producția de colagen endogen, contribuind astfel la menținerea pielii ferme și elastice. În plus, ajută și la întărirea barierei de protecție a pielii, sprijinind-o în lupta cu factorii de mediu dăunători, care pot accelera procesul de îmbătrânire.


Elastina

Împreună cu colagenul, elastina joacă un rol esențial în menținerea aspectului tânăr al pielii. Aceste doua proteine lucrează în tandem, iar susținerea uneia nu înlocuiește susținerea celeilalte. Pentru o piele tânără, este nevoie de amandouă. Elastina este o proteină structurală, prezentă în mod natural în piele, care îi oferă dermului elasticitate, respectiv capacitatea de a reveni la forma inițială în urma unei deformări. Sinteza de elastină are loc aproape în totalitate în viața intrauterină. Ea se degradează lent și se regenereaza foarte greu. De aceea, este nevoie suplimentarea ei din exterior.


Încearcă suplimentul alimentar Collagen Elastin de la Ivatherm!

În completarea produselor cosmetice inovatoare, destinate pielii mature, Ivatherm lansează suplimentul anti-aging Collagen Elastin. În urma unuia dintre primele studii in vivo care au examinat efectul peptidelor de colagen și elastină, administrate singure pe cale orală, s-a ajuns la concluzia că suplimentul Collagen Elastin ajută la reducerea numărului și adâncimii ridurilor.

Beneficiile suplimentului alimentar Collagen Elastin pentru piele sunt următoarele:


  • minimizează apariția liniilor fine și a ridurilor;
  • reduce numărul ridurilor adânci existente;
  • îmbunătățește hidratarea, fermitatea și elasticitatea pielii;
  • susține producția și stabilitatea fibrelor de colagen și elastină;
  • hrănește părul, pielea și unghiile.

Noul produs Ivatherm conține peptide de colagen și elastină de origine marină, L-Lizina, un aminoacid esențial care contribuie la sinteza și stabilizarea rețelei de colagen, Vitamina C, care are puternice proprietăți antioxidante și contribuie la sinteza colagenului, și zinc, care are acțiune antiinflamatoare și calmantă.


Extract din scoarță de pin maritim francez (Pycnogenol®)

În trecut, multe culturi au folosit scoarța, acele, rășina și semințele de pin maritim francez ca tratament în diferite afecțiuni. Extractul de scoarță de pin a continuat să crească în popularitate ca supliment pe bază de plante.

Este un antioxidant foarte puternic, având efect fotoprotector asupra pielii. De asemenea, reduce melasma, pentru că inhibă activitatea tirozinazei și sinteza melaninei (pigmentul care dă culoare pielii) și menține integră funcția de barieră a pielii și homeostaza matricei extracelulare.


Vitamina C

Vitamina C este un antioxidant puternic, care ajută pielea în lupta împotriva radicalilor liberi și sprijină producția de colagen. Organismul uman nu produce vitamina C, prin urmare dieta și suplimentele alimentare sunt esențiale pentru a obține aportul necesar.

Pentru ca pielea să se mențină sănătoasă, are nevoie de concentrații ridicate de vitamina C. Acest nutrient esențial are proprietăți antioxidante și luptă împotriva fotodeteriorării celulare, cauzată de radiațiile ultraviolete.


Un aport optim de vitamina C contribuie la reducerea aspectului ridurilor și la îmbunătățirea texturii pielii, conferindu-i un aspect luminos și sănătos.

Încearcă suplimentul alimentar Pycnogenol® Vitamin C 500 mg de la Ivatherm!

Un alt supliment pe care Ivatherm l-a lansat pentru a sprijini sănătatea pielii este Pycnogenol® Vitamin C 500 mg. Acesta completează gama Ivawhite, formulată special pentru corectarea tulburărilor de hiperpigmentare.

Beneficiile suplimentului alimentar Pycnogenol + Vitamin C 500 mg pentru piele sunt următoarele:

  • îmbunătățește aspectul radiant al pielii;
  • reduce petele pigmentare;
  • are efect de protecție împotriva radiațiilor UV;
  • îmbunătățește hidratarea și elasticitatea pielii;
  • oferă pielii un aspect fin și catifelat.

Noul produs Ivatherm este un amestec puternic de 5 antioxidanți și conține extract din scoarță de pin maritim francez (Pycnogenol®), extract de rodie, extract din sâmburi de struguri, Vitamina C și vitamina E.

Vitamina E

Vitamina E este un antioxidant lipofil, care se găsește, în mod natural, în opt forme, cea mai activă din punct de vedere biologic fiind α-tocoferolul. Vitamina E, numită și „vitamina tinereții, este utilizată pe scară largă în produsele cosmetice, deoarece prezintă proprietăți antioxidante și antiinflamatoare.

Printre beneficiile vitaminei E se numără protejarea pielii împotriva daunelor cauzate de radicalii liberi, hidratarea pielii și reducerea inflamației. Totodată, unele studii arată că vitamina E joacă un rol important în vindecarea pielii. Suplimentele cu vitamina E ajută la menținerea pielii hidratate și protejate.

Acizii grași omega-3

omega-3 sunt un grup de acizi grași polinesaturați care au beneficii remarcabile pentru piele. Aceștia au un rol important în procesele inflamatorii și autoimune. Astfel, ei contribuie la vindecarea anumitor afecțiuni cutanate și la prevenirea efectelor negative ale radiațiilor ultraviolete asupra pielii.

Din alimentație, acizii grași omega-3 pot fi obținuți prin consumul uleiurile de pește și a semințe de chia. Ei se găsesc și în numeroase suplimente alimentare, inclusiv în nutricosmetice. Acizii grași omega-3 contribuie la menținerea hidratării pielii, reduc inflamația și, implicit, erupțiile acneice și iritațiile. Astfel, pielea rămâne sănătoasă și luminoasă.

Coenzima Q10

Compus cu puternice proprietăți antioxidante, coenzima Q10 se găsește în fiecare celulă vie a unui organism.

Procesul de îmbătrânire a organismului este un rezultat al deteriorării mitocondriilor cauzată de radicalii liberi. Coenzima Q10 activează mecanismele de apărare, protejează celulele organismului de oxidare și stimulează metabolismul și regenerarea. Aceasta accelerează reînnoirea celulară și întârzie procesul de îmbătrânire. Datorită caracteristicilor sale, este denumită și „elixirul tinereții.

Prin urmare, coenzima Q10 este un antioxidant puternic, care ajută la protejarea pielii împotriva daunelor cauzate de radicalii liberi și sprijină regenerarea celulare. Suplimentele cu coenzima Q10 pot contribui la menținerea pielii ferme și elastice, reducând semnele îmbătrânirii.

În concluzie, suplimentele alimentare sunt importante în menținerea sănătății și aspectului tânăr al pielii. Nutricosmeticele care conțin, printre altele, colagen, vitamina C, vitamina E, omega-3 și coenzima Q10 susțin, împreună cu o alimentație echilibrată și o rutină eficientă de îngrijire a pielii, sănătatea cutanată.

sursă foto: Ivatherm