Sursa: Shutterstock
Trifoiul cu patru foi, coșarul sau potcoava sunt doar câteva dintre obiectele despre care se crede că te pot proteja de ghinion în timp ce îți sporesc șansele de reușită în tot ceea ce îți propui. În afară de acestea există o mulțime de alte amulete potrivite pentru fiecare persoană în parte, în funcție de cultura din care face parte sau chiar de semnul astrologic care îl guvernează.
Astfel, vei găsi o mulțime de talismane norocoase pe care să le porți fie sub formă de bijuterii sau accesorii pentru haine, fie ca decorațiuni pentru locuință. Ai grijă să le ții cât mai aproape de tine pentru a avea eficiență maximă și pentru a te putea bucura pe deplin de puterile lor. Iată ce poți alege în funcție de zodia ta:
Berbec
Considerată o zodie de foc, berbecul este hotărât să ajungă întotdeauna acolo unde își dorește. În acest caz, două talismane norocoase pentru berbec pot fi ardeiul iute și cheițele. Acestea vor ține la distanță invidia și energiile negative, deschizându-ți în același timp toate ușile necesare pentru a obține ceea ce ți-ai propus.
Taur
Al doilea încornorat al zodiacului se poate concentra o bună parte din timp pe confortul propriu și pe succesul financiar. Dacă îți dorești și tu să atragi aceste elemente în viața ta poți alege să porți talismane norocoase sub formă de monede sau care reprezintă cifra 7.
Gemeni
Firi schimbătoare și imprevizibile, gemenii pot fi protejați de amulete duale, precum zarurile sau simbolurile Yin și Yang. Fiind două energii opuse în jurul cărora gravitează toate întâmplările din Univers, nativii acestei zodii vor putea să găsească întotdeauna un echilibru.
Rac
Racul este considerat romanticul zodiacului, iar dragostea sa pentru animale este la fel de mare ca cea pentru oameni. Câteva talismane pentru zodia ta care îți pot aduce noroc sunt gărgărițele, bufnițele și elefanții.
Leu
Ochiul grecesc se consideră a fi talismanul norocos ideal pentru nativii din zodia leului. Nu te speria dacă îl găsești rupt, acest lucru poate însemna că te-a protejat împotriva unor ghinioane.
Fecioară
Simbolizând pacea și echilibrul, un porumbel poate fi amuleta protectoare a fecioarelor. În funcție de cultura din care face parte sau de alte elemente decorative, acesta poate fi și un simbol angelic.
Balanță
Balanțele pot profita de pe urma beneficiilor pe care le au piramidele și frunzele asupra lor. Dacă ești un nativ al acestui semn astrologic te poți considera deja norocos, deoarece acestea au și puterea de a-ți întineri sufletul.
Scorpion
Ochiul lui Horus este amuleta recomandată scorpionilor. Născuți toamna târziu, acesta are puterea de a-i proteja de rele și de a le oferi curaj și noroc.
Săgetător
Fiind și unul dintre cele mai populare talismane norocoase, se crede că potcoava are influențe pozitive asupra tuturor oamenilor, dar în special pentru săgetători. Alege să o porți la gât sau la încheietura mâinii.
Capricorn
Având energii care pot bloca fluxul energiilor și spiritelor negative, cheia chinezească este o amuletă potrivită pentru capricorni. Fiind firi încăpățânate de regulă, ea are puterea de a-i proteja probleme și de situații periculoase.
Vărsător
Deoarece se pot confrunta adesea cu probleme de sănătate, nativii vărsător se vor bucura din plin de beneficiile mâinii Hamsa. Aceasta reprezintă cele 5 niveluri ale spiritului și contribuie la ținerea bolilor departe.
Pești
Peștii pot purta ca talisman norocos crucea Ansata sau Ankr. Aceasta are vârful oval, care semnifică cheia vieții, iar corpul său reprezintă eternitatea, sănătatea și fertilitatea.
Puterea talismanelor norocoase poate fi atât de mare pe cât este credința ta în capacitățile lor, motiv pentru care ar trebui să le alegi cu grijă. Optează pentru amulete potrivite zodiei tale în funcție de recomandările și ideile din acest articol și te vei bucura de beneficiile lor.