Top 10 indicii că nu bei suficientă apă

Cu toții știm că apa este principala componentă a corpului uman. De fapt, ea reprezintă aproximativ 60% din greutatea corporală. Totodată, organismul nu poate depozita resursele de apă, deoarece aceasta se elimină prin urină, respirație și transpirație. 

Pentru a susține sănătatea, pierderile de apă trebuie mereu compensate printr-un consum regulat de lichide și de alimente hidratante. În unele situații, însă, apa insuficientă poate duce la deshidratare. Iată care sunt cele 10 indicii că nu bei suficientă apă. 

  1. Senzația persistentă de sete

Atunci când îți este sete, corpul îți trimite anumite semnale. Dacă le ignori, acestea tind să se transforme într-o nevoie imperioasă de apă. Se produce mai puțină salivă, iar gura devine uscată. 

Este foarte important să bei minimum 2 litri de lichide pe zi, inclusiv apă, ceai, supe și alimente bogate în apă (pepene, tomate, ardei gras, mere etc.). Iar pentru a te asigura că ai o sursă sigură, poți alege să folosești filtre apa. Astfel, lichidul care susține viața la propriu va fi mult mai benefic pentru tine. 

  1. Un nivel redus de energie și scăderea concentrării

Se estimează că o creștere minimă a deshidratării poate contribui la oboseală. Corpul și creierul lucrează mai puțin eficient, iar puterea de concentrare scade. Prin urmare, hidratarea de-a lungul zilei ajută la menținerea unui nivel optim de energie și la o concentrare mai bună. 

  1. Culoarea urinei

Urina este un indicator excelent al nivelului de hidratare. Deși unele alimente, precum sfecla roșie, murele sau fasolea fava pot afecta culoarea urinei, care capătă tente de roz spre roșu, în general, urina galben-pal indică faptul că bei suficientă apă. În schimb, dacă urina are o nuanță galben intens, acest lucru poate indica deshidratarea.  

  1. Greață și amețeli

Apa influențează în mod direct nivelul oxigenului din sânge și tensiunea arterială. Dacă tensiunea arterială este scăzută, oxigenul nu ajunge la fel de repede la organe, inclusiv la creier, și poate apărea senzația de amețeală sau leșin. Lipsa apei, mai ales în timpul antrenamentelor, poate duce la oboseală extremă, greață și amețeală. 

  1. Dureri de cap persistente

Creierul uman este format preponderent din apă (minimum 77%), astfel că o hidratare insuficientă îi poate afecta funcțiile. Dacă te confrunți regulat cu dureri de cap, asigură-te că bei suficientă apă, deoarece și acest simptom poate fi cauzat de deshidratare. 

  1. Un tranzit intestinal lent

Lipsa apei din organism este un factor în digestia lentă. Fibrele din alimente, alături de un nivel optim de hidratare, permit trecerea facilă a resturilor prin intestin și evacuarea lor. Dacă bei prea puțină apă, intestinele vor extrage o cantitate mare de lichid din resturile alimentare și va apărea constipația. Astfel, ai un motiv în plus pentru a bea apă de-a lungul zilei. 

  1. Iritații ale pielii

O piele deshidratată este un semn că tegumentul nu primește suficientă apă. Drept urmare, apar simptome precum iritații ale pielii, mâncărimi și aspectul de ten palid. Deși poți aplica o cremă, o hidratare regulată prin consum de apă este mult mai eficientă pentru reglarea nivelului hidric al pielii. 

  1. Senzație profundă de foame

Adesea, senzația aparentă de foame este, de fapt, o nevoie de hidratare. Cum știi să le diferențiezi? Senzația falsă de foame apare atunci când nu bei apă în mod regulat. Recomandarea noastră este să bei apă de-a lungul zilei, între mese, pentru a menține hidratarea. Astfel, atunci când apare senzația de foame, aceasta va fi asociată cu o nevoie de mâncare. 

  1. Probleme de somn

Deși există multe cauze posibile ale insomniei, una dintre ele poate fi deshidratarea. Dificultatea de a adormi poate fi semnalul corpului că nivelul apei din organism este scăzut. Încearcă să bei un pahar cu apă, cu 1-2 ore înainte de culcare. 

  1. Ochi uscați

Ochii uscați pot fi un alt indiciu că nivelul apei din corp este scăzut. Dacă observi că tinzi să clipești mai des, acest lucru poate semnala uscarea ochilor și, deci, nevoia de a bea apă. 

Este firesc să pierzi apă în fiecare zi, însă la fel de important este să refaci lichidul pierdut. Ține mereu la îndemână o sticlă cu apă și nu ignora simptomele asociate setei sau deshidratării. Astfel, vei avea o stare bună de sănătate și vei putea menține un stil de viață activ. 

Sursa foto: Shutterstock

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton