Chibzuiala pare a fi cuvântul de ordine din ultimii ani. Fie că a fost perioada pandemiei, fie instabilitatea economică resimţită în ultimul timp, cu toţii am început să acordăm mai multă atenţie cheltuielilor. Dat fiind faptul că viaţa în ţara noastră nu este deloc ieftină, pentru a ne păstra, pe cât posibil, stilul de viaţă, este nevoie să ne prioritizăm cheltuielile. Astfel, putem evalua dacă avem, cu adevărat, nevoie de un anumit produs pe care vrem să îl cumpărăm, sau ne putem lipsi.
Toată lumea îşi doreşte să facă economii în această perioadă tulbure din punct de vedere economic. Însă, sunt produse la care nu este bine să te zgârceşti atunci când le cumperi, deoarece vei ajunge, de fapt, să cheltuieşti mai mult. Nu puțini sunt cei care au încercat să înlocuiască o parte dintre cumpărăturile obişnuite, cu produse similare, mai ieftine. Însă, nu întotdeauna este o măsură bună, deoarece sunt situaţii când preţul iniţial mai mic ne poate duce la o cheltuială suplimentară. Un alt mod de a ne proteja bugetul familiei este de a căuta cât mai multe promoţii la produsele uzuale. Acesta este, de fapt, şi cea mai bună modalitate de a păstra un echilibru între stilul de viaţă şi veniturile lunare.
Iată care sunt câteva dintre produsele la care ar fi bine să nu te orientezi doar după preţ atunci când vrei să le cumperi:
- Parfumurile
Parfumul pe care îl porți este o parte importantă a ținutei tale. Deşi nu îl vede nimeni, acesta îţi dă un plus de încredere în tine şi te poate face remarcată de către cei din jur. O alegere deosebită poate fi brandul select Jo Malone London. Fie că îl foloseşti zilnic, sau îl păstrezi pentru ocaziile speciale, locul acestuia nu va putea fi niciodată luat de o versiune care, la prima vedere, pare mai prietenoasă cu bugetul tău. În acest caz, preţul este reflectat în calitatea parfumului, oferindu-i unicitate şi o persistenţă pe timp îndelungat. Parfumurile cu preţuri mici nu pot îndeplini aceste caracteristici, motiv pentru care vei ajunge să cheltuieşti mai mult ulterior, când te vei simți nevoită să achiziționezi un produs nou.
- Cremele de faţă şi corp
Fie că ai o piele normală sau cu accente de uscare ori, din contră, de îngrăşare, cremele folosite au un rol extrem de important în rutina zilnică. Dincolo de strălucirea pielii din prima oră după aplicare, o cremă de calitate va produce efecte pe termen mediu şi lung. În schimb, variantele mai accesibile ca preţ pot avea un parfum plăcut, însă nu pot garanta confortul și îngrijirea pielii pentru întreaga zi. Cu astfel de produse, vei simţi nevoia să aplici de mai multe ori pe zi o cremă, consumând o cantitate mai mare, iar economia nu va mai exista.
- Încălţămintea
Dacă la un eveniment special poţi purta o pereche de pantofi doar de dragul frumuseţii lor, chiar dacă nu sunt confortabili, în activitatea zilnică acest lucru este de evitat. Pentru a putea da randament şi a duce la bun sfârşit toate task-urile zilnice, picioarele tale trebuie să se simtă confortabil. Astfel, achiziţionarea încălţămintei de calitate pentru purtarea zilnică este, de fapt, o investiţie, atât în starea ta de bine, cât şi pentru buget. Încălţămintea de calitate va avea o durată de viaţă mai mare, se poate asorta la mai multe ţinute (dacă alegi un model versatil) şi nu îți vei simţi picioarele obosite pentru mult timp.
Conform statisticilor, în perioadele greu încercate economic, precum crizele financiare mondiale sau pandemiile, produsele de lux au cunoscut creşteri importante ale vânzărilor. Motivele au constat în faptul că achiziția produselor de calitate nu este doar o simplă cheltuială, ci mai degrabă o investiţie, iar preţurile au fost, în unele cazuri, mai mici decât de obicei.
Sursa foto: Shutterstock
(P) Material publicitar realizat de Obsentum