Tu alegi: BOSS prezintă campania primăvară/vară 2024

.

Campania de susținere #BeYourOwnBOSS militează pentru o viață autonomă, stimulată de încredere în sine, stil și viziune. În acest sezon, încrederea în sine e în centrul atenției, subliniind că alegerea îți aparține, iar decizia de a fi propriul tău BOSS ține de tine. 

Pentru colecția primăvară/ vară 2024, BOSS a înrolat celebrități cunoscute pe plan internațional pentru a ilustra această narațiune motivațională. Campania globală arată noi fețe recognoscibile, inclusiv supermodelul brazilian Gisele Bündchen, modelul britanic Adwoa Aboah, plus ambasadorii consacrați BOSS, actorul din Coreea de Sud Lee Minho și jucătorul de tenis italian Matteo Berrettini. Cântăreața și actrița britanică Suki Waterhouse revine ca ambasador de brand pentru ceasurile, bijuteriile și ochelarii BOSS.


În noua campanie, fiecare protagonist e situat într-un labirint, pășind din întuneric spre lumină – reprezentând metaforic cât de importante sunt alegerile pe care le facem în viață pentru destinul nostru. 


Colecția BOSS primăvară/ vară 2024 clădește pe elemente de design prezentate la show-ul de fashion din Miami, unde s-a putut admira o paletă de culori discretă și sofisticată pe interpretări contemporane ale unor piese clasice. Colecția oferă o selecție pentru o garderobă completă, pentru orice ocazie, care să răspundă unui stil de viață plin. Binecunoscutele costume BOSS sunt reinterpretate într-o suită de siluete moderne și puternice. Nuanțe blânde, țesături ușoare și contraste – fluiditate și structură; opacitate și translucid – conferă o perspectivă împrospătată, ideală pentru eleganță în sezonul cald. 

Un motiv central recurent e monograma cu dublu B, prezentă pe multe piese, fie de îmbrăcăminte, fie accesorii. Acest detaliu distinctiv, cu designul împletit, reprezintă spiritul unui adevărat BOSS – un individ curajos, care nu se teme să ia o poziție fermă. Monograma cu dublu B e prezentă și în campania digitală amplă. Motivul va fi recreat în imagini supradimensionate 3D, folosind tehnologie CGI hiper realistă în locații iconice din toată lumea. Sub sloganul Double B, Every Me,’ aproape 100 de ambasadori de brand, celebrități, atleți și influenceri digitali vor crea content original pentru Instagram și TikTok. Aceste personalități se vor exprima în stilul propriu, în timp ce vor purta piese din colecția cu monograma dublu B – demonstrând că sunt mai multe feluri în care poți fi propriul tău BOSS. Fanii brandului vor fi invitați să se alăture campaniei, folosind un filtru unic de Instagram.


Campania a debutat la apusul zilei de 31 ianuarie până la răsăritul zilei de 1 februarie, când  BOSS a proiectat o hologramă de 10 metri înălțime a ambasadorilor Lee Minho și Gisele Bündchen în Potters Fields Park din Londra, în apropierea iconicului Tower Bridge. BOSS este primul brand de fashion care lansează o campanie globală cu o hologramă la scară mare, deschizând drumul pentru posibilități nelimitate în mediul outdoor advertising. Acest display vizual de impact va crea content captivant pentru canalele de social media ale brandului. 


Inovația are un rol proeminent în strategia noastră de a avea un impact asupra consumatorilor la scară largă și de a crea ceva fascinant. Holograma este cea mai recentă expresie a explorărilor noastre și a curiozității de a exploata puterea tehnologiei în comunicarea de brand.


Noutatea pe care o reprezintă ne ajută să creăm content captivant cu potențial imens de viralizare și memorabil, oferind o nouă experiență publicului nostru, care rezultă în asocieri pozitive cu brandul nostru. Nu în ultimul rând, căutăm sprijin și încurajăm consumatorii să interacționeze intens cu brandul nostru, dar și să descopere și să cumpere produsele noastre,’ spune Nadia Kokni, Global Marketing și Brand Communications SVP la HUGO BOSS.

Colecția BOSS primăvară/ vară 2024 este disponibilă din 31 ianuarie, 2024, atât în magazinele BOSS din toată lumea și pe boss.com, cât și la partenerii noștri. Va fi susținută de o campanie de marketing 360° amplificată în social media și cu vizualuri outdoor la scară mare în orașe cheie din întreaga lume.


Despre BOSS și HUGO BOSS: 

BOSS se adresează persoanelor decise, curajoase, care-și trăiesc viața după propriile reguli, cu pasiune, stil și un scop definit. Colecțiile oferă designuri moderne și dinamice pentru cei ce se acceptă așa cum sunt, fără incertitudini, ca propriul BOSS. Croiala excepțională, costumele impecabile, articolele casual wear, denim, athleisure și accesoriile răspund nevoilor de stil ale unui consumator cunoscător. Parfumuri, ochelari, ceasuri și articole pentru copii completează oferta brandului. Universul BOSS poate fi experimentat în peste 400 de magazine proprii din întreaga lume. BOSS este brandul vârf de lance al HUGO BOSS, una dintre companiile de vârf poziționate în segmentul premium al pieței de fashion globale. Grupul oferă colecții în 132 de țări și aproximativ 7.400 puncte de vânzare și online în 70 de țări prin hugoboss.com. Cu aproximativ 17.000 de angajați în întreaga lume, compania cu sediul central în Metzingen (Germania), a marcat vânzări de 3,7 miliarde de euro în anul fiscal 2022.