Vitamine și minerale pentru articulații: cum să-ți păstrezi încheieturile suple

 advertising.ringier
.

Cele mai multe dintre bolile articulare au un lucru în comun: excesul de aciditate din organism, cauzat, de exemplu, de o dietă bogată în brânzeturi. În momentul în care apare acest fenomen, organismul va încerca să neutralizeze efectele lui apelând la minerale din rezerva cea mai la îndemână, scheletul. În timp, dacă demineralizarea continuă, scheletul define fragil și se formează depozite din acele minerale la nivelul degetelor, șoldurilor, genunchilor. Articulațiile devin mai puțin mobile, deformate, dureroase. Iată mai jos care sunt cele mai eficiente vitamine și minerale care pot să prevină sau să amelioreze durerile articulare. 

Diferențele dintre artroză și artrită

Adesea confundate, artroza și artrita au mai multe lucruri în comun. Sunt afecțiuni reumatice care provoacă dureri ce sunt adesea intense, calitatea vieții având de suferit. Pentru a le gestiona corect, este esențial să fie identificate și diferențiate. Artroza (osteoartrita) este o boală mecanică, iar artrita, o inflamație a articulațiilor. Osteoartrita apare din cauza uzurii cartilajului articular, respectiv țesutul care acoperă capetele oaselor și ajută la mișcarea articulațiilor. Dacă fenomenul avansează, cartilajul poate să dispară complet, ajungându-se la fricțiunea oaselor și remodelarea țesutului osos. Această boală poate fi asociată cu înaintarea în vârstă, dar și cu excesul de greutate sau o traumă cauzată de un sport. În general, cele mai afectate articulații sunt cele ale coloanei vertebrale, mai ales zona cervicală, precum și cele ale șoldului și genunchiului. Spre deosebire de artrită, artroza provoacă durere la mișcare, iar durerea scade odată cu repausul. Durerile articulare sunt, de asemenea, în general mai puțin severe dimineața decât seara. Prin urmare, artroza provoacă dureri care afectează și somnul. 

În momentul în care apare o inflamație la nivelul articulațiilor, aceasta generează secreția unor substanțe responsabile de distrugerea lor progresivă. Acum vorbim despre artrită, care provoacă durere mai ales în repaus și noaptea și afectează de obicei articulațiile picioarelor și mâinilor. Acestea se încălzesc, se înroșesc și se umflă. Artrita poate avea o cauză infecțioasă, metabolică, imunitară, poate apărea după un traumatism sau odată cu înaintarea în vârsta ori pur și simplu inexplicabil. Există mai multe forme de artrită, inclusiv cea reumatoidă. 

Cele mai potrivite vitamine și minerale pentru articulații

Suplimentele alimentare pot fi foarte eficiente în reducerea simptomelor asociate cu afecțiunile la nivelul articulațiilor. Ingredientele active pe care le conțin pot limita, de exemplu, distrugerea cartilajului sau producția de molecule proinflamatorii. Un supliment imunitate ce conține molecule antiinflamatoare, antioxidanți și principii analgezice, de exemplu, quercetina și hesperidina, poate fi util pentru a reduce durerile articulare. Oligoelementele sunt benefice pentru remineralizarea scheletului: cuprul permite sinteza colagenului asigurând rezistență osoasă, manganul reface cartilajul. Siliciul, sulful și zincul joacă, de asemenea, un rol important în meținerea sănătății articulațiilor. Suplimentele alimentare se administrează cerând în prealabil sfatul medicului și complementar tratamentului care va fi decis de acesta. 

Dieta pentru articulații sănătoase

Un stil de viață sănătos are în vedere și o dietă echilibrată. Din păcate, nu toate alimentele sunt bune pentru articulații. Iată ce ar trebui să excluzi parțial sau total din dietă, pentru a avea grijă de articulații: 

  • Alimentele acide, precum fructele verzi necoapte, citricele, coacăzele negre, kiwi, rubarba, roșiile, spanacul fiert. Mănâncă mai multe alimente care vor compensa excesul de aciditate, ca legumele, lăstarii, germenii, bananele, castanele, dovleceii, cartofii dulci, migdalele fără coajă, ierburile proaspete.
  • Produse proinflamatorii și care cresc aciditatea, ca cerealele cu gluten (grâu, secară, ovăz, orz, spelta). Alege cereale fără gluten, mai ușor de digerat, cum ar fi hrișca, orezul și quinoa.

Consumă superalimente care te vor remineraliza: miere, lăptișor de matcă, polen, alge, urzici. Folosește condimente antiinflamatoare precum turmericul și ghimbirul, dar și uleiuri bune ca cele de nuci, cocos, seminte de cânepă, in, rapiță. Completează cu pește gras, precum macroul, somonul, sardinele și ficatul de cod. 

Toate aceste sfaturi sunt recomandări și nu înlocuiesc diagnosticul unui medic. În cazul unor probleme articulare, nu ezita să consulți un specialist, mai ales imediat ce apare durerea. 

Sursa foto: Pexels

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton