Șuberekul este o plăcintă delicioasă cu carne și mentă. Pentru a face rețeta de șuberek, este nevoie să știi câteva secrete. În primul rând, carnea trebuie să fie cât mai proaspătă, iar ceapa apoasă. Când pregătiți umplutura, nu rumeniți tare ceapa și nu gătiți carnea până e gata.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!
Pentru că oricum va mai fi pregătită o dată termic, în baia de ulei, așadar nu există nici cel mai mic risc să ajungă în farfurie carne crudă.
Amestecul trebuie să rămână suculent chiar și după prăjire. Așa că, mare atenție când închideți portofelul' să nu aibă nicio fisură. Apa din carne, ceapă și mentă trebuie să rămână în interiorul aluatului, să înăbușe practic amestecul și să țină portofelul' de cocă moale pe interior.
Există însă și un alt fel de șuberek, cel cu brânză, dar care este considerat o adaptare a rețetei originale. Locul cărnii tocate cu ceapă călită și mentă este luat de brânză telemea, sărată. Spre deosebire de varianta cu carne, cea cu brânză poate fi consumată și a doua zi, dacă rămâne, singura diferență este că aluatul nu mai este crocant.
Ingrediente pentru rețetă de șuberek
- Pentru aluat:
- 400- 450 ml apa călduţă
- făină cât cuprinde
- sare.
- Pentru umplutură:
- 1 kg carne tocata de oaie sau vită, după preferinţă
- 3- 4 cepe
- sare piper
- mentă
- apă călduţă
- ulei pentru prăjit.
Mod de preparare:
Pentru a face rețeta de șuberek, se frământă o cocă din apă călduţă, sare şi făina adăugată treptat, astfel incat să nu fie nici foarte moale, nici foarte vârtoasă, ci foarte elastică, să o putem întinde usor.
Aluatul pentru rețeta de șuberek se taie in fasii lungi care apoi se împart în bucăţi mai mici cărora li se dau forma de bila.Se pregăteşte apoi compozitia pentru umplut şuberekul. Ceapa se curăţă şi se taie marunt.
Carnea tocată se pune într-un bol, se adaugă ceapa tocată, piper şi sare după gust şi se condimentează cu menta. Se amestecă totul foarte bine, iar pentru a putea amesteca mai bine compoziţia, dar şi pentru a putea fi întinsă mai uşor se adaugă apa caldă, asta în funcţie de cantitatea de carne.
Se intind acum foile: din fiecare mingiuţa se va face o foaie cât mai subţire cu putinţă.
Pe o jumatate din foaie se adaugă o lingură de compoziţie care se va întinde pe aceasta, iar cealaltă jumătate se va plia peste ea. Se apasă apoi cu degetele bine pe margini ca sa le lipim, iar apoi decupam frumos cu ce avem la îndemână fiecare.
Se prăjesc şuberekurile în baie de ulei încins, pe fiecare parte pana devin aurii. Se servesc calde, alături de un iaurt. Această rețetă de șuberek este una foarte ușoară și extrem de delicioasă, așa că vă invităm să o preparați.
Sursa foto: https://sodelicious.ro/retete/suberek-placinta-tatareasca/