Ce se gătește pentru Duminica Floriilor! Lista preparatelor pe care nu trebuie să le ai pe masă. Mai este foarte puțin până la Florii, astfel că dacă și tu ai invitați și nu știi ce să gătești, noi îți sărim în ajutor. Nu doar că îți punem la dispoziție o gamă variată de rețete și totodată ușor de făcut, ci îți prezentăm și alimentele pe care trebuie neapărat să le consumi în această zi pentru a fi ferit de rele și de boli. Iată cum arată meniul tradițional pentru ziua de Florii!
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Ca în fiecare an, din moși strămoși, cu o săptămână înaintea Paștelui se sărbătorește Duminica Floriilor. Așa cum este și numele, de fiecare dată este într-o duminică. Ei bine, această zi vine cu numeroase urări frumoase și numeroși sărbătoriți fiindcă în ziua de azi multe persoane portă nume de flori, fiind ziua în care se pot serba.
Citește și: Cele mai gustoase rețete cu pește pentru duminica de Florii
Citește și: Rețetă de zacuscă de pește
Dacă ai apucat deja să îi chemi pe cei dragi la masă pentru a serba Duminica Floriilor, însă încă nu ai un plan bine stabilit cu meniul pe care o să-l pregătești, noi suntem aici pentru tine. În primul rând trebuie să ai în vedere că Postul Paștelui nu a trecut însă, dar de Florii este dezlegare la Pește. Prin urmare poți profita de acest lucru pentru a găti pește după mai multe rețețe.
Ce se gătește pentru Duminica Floriilor
În Duminica Floriilor, una dintre cele mai des întâlnite superstiții este aceea că se consumă pește. În cărțile sfinte se spune că oamenii care mănâncă pește, se pot vindeca mai ușor de boli, iar totodată și faptul că Iisus Hristos a cerut să mănânce pește imediat după ce a intrat în Ierusalim. Oricum ar fi, peșetele este alimentul – vedetă ce nu trebuie să lipsească de pe mesele românilor.
Fie că vorbim despre pește la cuptor, aperitive cu pește sau chiar pește la grătar, fie prăjit, cert este că sunt numeroase variante prin care puteți consuma acest preparat delicios, care vă aduce numeroase beneficii atât din punct de vedere al sănătății, cât și dacă ne luăm după superstițiile care circulă din moși strămoși.
Idei pentru masa de Paște – simple și rapide
Peștele este fără doar și poate 'vedeta' de pe masa de Florii, astfel că dacă alegeți să vă răsfățați papilele gustative cu pește la cuptor, la grătar sau chiar prăjit, puteți alege o mulțime de garnituri. Printre cele preferate la restaurante sunt fie cartofii, orezul, fie legumele la cuptor. În acest mod puteți să simțiți gustul intens și perfect al peștelui, fără a fi acoperit de alte preprate.
De asemenea, pentru cei care se înțeleg mai bine cu ciorbele sau supele, pot opta oricând pentru o ciorbă de pește, un borș de pește sau chiar o supă de pește cu orez. Totodată, după aceste gustări copioase, este binemeritat un desert, însă atenție fiindcă postul nu s-a terminat. O salată de fructe răcoritoare sau clătitele de post pot fi variantele perfecte.
Alimentele care nu trebuie consumate de Florii
Din vechi strămoși, tradiția mai spune că în Duminica Floriilor nu este bine să mănânci urzici, pentru că are loc „nuntirea', așa cum este cunoscută în popor. Mai concret, se spune că atunci când a fost răstignit pe cruce, în Săptămâna Mare, Iisus Hristos a fost înțepat cu urzici, astfel că aceste sunt interzise de Florii.
Tot legenda spune și faptul că Mântuitorului nu i s-a dat apă, ci oțet, fiind un gest simbolic. Prin urmare nici oțet nu este bine să consumați în ziua de Florii.
Sursă foto: Hepta