Cum să faci iaurt acasă

.

Cum să faci iaurt acasă e bine de știut. Și asta pentru că astfel ai garanția unui produs curat, fără ingrediente ascunse și fără chimicale adăugate. În plus, se face foarte ușor și se poate folosi într-o sumedenie de alte preparate. E drept că sunt mai multe variante, dar poți alege rețeta ideală pentru tine ca să știi cum să faci iaurt acasă.

La o simplă căutare pe net, găsești o mulțime de propuneri despre cum să faci iaurt acasă. Și fiecare se pretinde a fi rețeta originală. Or, iaurtul este unul dintre cele mai sănătoase alimente și cel mai potrivit la orice vârstă dintre lactate. Și se face de când lumea, în mod natural. Așa că cel mai bine este să înveți și tu cum să faci iaurt acasă.


Ce este iaurtul

Potrivit Dicționarului Explicativ al limbii române (DEX), iaurtul este un produs lactat cu un gust acid plăcut și cu aromă specifică, preparat din lapte de vacă, de oaie, de bivoliță sau de capră, prin fermentarea naturală a laptelui sau cu bacterii lactice din adaosul de maia. Popular, i se mai spune și chișleag, lapte acru, lapte gros ori lapte covășit. Acum, ajungem să ne întrebăm ce este de fapt iaurtul, dată fiind oferta bogată de sortimente de lactate de pe rafturile magazinelor.


Care este diferența dintre iaurt, sana, lapte bătut și chefir? Aparent, toate sunt cam la fel. Poate doar consistența să le diferențieze un pic. Ei bine, toate fac parte din categoria lactatelor fermentate. Unele sunt de băut, altele compacte. Unele conțin bacterii adăugate, altele, culturi lactice selecționate.

Laptele bătut

Este un produs lactat obținut în urma fermentării laptelui natural. Dacă laptele nu este fiert înainte, există riscul ca, pe lângă bacteriile sănătoase, să se dezvolte în el și bacterii cu risc.


Sana

Se obține tot prin fermentarea laptelui dulce împreună cu bacterii lactice. Gustul și consistența deosebesc sana de celelalte lactate fermentate. Este mai fluidă, cremoasă și are o aromă acidulată.

Chefirul

Tot din lapte se face, însă cu ajutorul unor culturi de bacterii și drojdii. Este mai gros decât laptele bătut, mai acidulat și are proprietăți probiotice puternice.

Iaurtul

Este poate cel mai popular lactat fermentat din lume. Și se obține prin adăugarea bacteriilor lactice în lapte. Spre deosebire de iaurtul tradițional, cel grecesc este strecurat, pentru a se îndepărta zerul. Are o consistență groasă, asemănătoare smântânii. Totuși, cele mai multe tipuri de iaurt grecesc conțin mai puțin zahăr și mai puțini carbohidrați. Pe de altă parte, iaurturile vegetale se obțin din lapte vegetal combinat cu anumite culturi vii de bacterii. Dar acestea nu conțin probiotice, dat fiind că numai bacteriile lactice le pot produce.


Cum să faci iaurt acasă

Dacă vrei să știi cum să faci iaurt acasă, înainte de toate ar trebui să-ți procuri un incubator special. Dacă nu se utilizează acest incubator, produsul obținut este doar lapte fermentat sau lapte bătut. Incubatorul potrivit la o temperatură de 400 de grade Celsius ajută la obținerea iaurtului de casă, dacă inițierea fermentației se face cu un iaurt deja preparat.

Dar aceasta este varianta modernă. Căci străbunicii nu aveau nevoie de așa ceva ca să obțină cel mai hrănitor iaurt. Ei puneau laptele la fiert, apoi îl lăsau să se închege fermentând la cald, pe plită sau lângă sobă. E drept că incubatorul e mai comod și mult mai rapid pentru cum să faci iaurt acasă. Nici nu riști să nu-ți iasă iaurtul după așteptări.


Iată cei mai importanți pași de respectat dacă te interesează cum să faci iaurt acasă:

Fierberea laptelui

Este cel mai important dintre pași. Și asta pentru că, prin fierbere, se înlătură toți microbii și potențialii agenți patogeni. Cu toții vrem ca iaurtul să conțină numai bacterii benefice pentru sănătate, nu-i așa? În plus, laptele fiert îi va conferi iaurtului o consistență mai groasă, schimbând structura proteică.

Dacă folosești lapte de la țară, atunci acesta trebuie fiert cam 10-15 minute din momentul în care dă primul clocot. Laptele pasteurizat din comerț trebuie doar încălzit până aproape de punctul de fierbere.


Pregătirea

Laptele fierbinte se lasă apoi să se răcorească. Atunci când este călduț, la cam 40 de grade Celsius, devine prietenos și propice dezvoltării bacteriilor benefice. Acum poți adăuga în el niște iaurt natural gata preparat sau fermentul special pentru iaurt prebiotic și probiotic din comerț. Se amestecă bine.

Prepararea

Amestecul pregătit, cât este călduț, se pune în borcănele sau în recipientele dorite. Se acoperă toate și se învelesc în prosoape sau cu o pătură groasă, cum se proceda la dulcețuri pe vremuri. Se lasă așa cam 24 de ore, să fermenteze în voie. La incubator, recipientele vor sta între 7 și 9 ore. Astfel, se obține un iaurt cremos, acrișor și sănătos.


Păstrarea

Recipientele cu iaurt se țin la frigider cel puțin câteva ore înainte de a fi consumate. Astfel, iaurtul devine mai gros și mai gustos. Rezistă cam 10 zile la frigider, chiar și mai mult, fără probleme.

Trucuri pentru un iaurt delicios

Acum că știi cum să faci iaurt acasă, iată și câteva trucuri pentru un produs cu adevărat delicios.

-Poți folosi orice fel de lapte, fie el integral sau degresat, fie de capră, de oaie ori de bivoliță.

-Dacă, după timpul de fermentare, iaurtul nu e suficient de acru, îl mai poți lăsa la fermentat. Cu cât stă mai mult, cu atât se acrește mai tare.


-Dacă simți nevoia să îi dai tenta dulceagă a iaurturilor din comerț, poți adăuga la final puțin sirop de arțar sau fructoză.

-Dacă vrei să adaugi fructe, le poți pune abia după ce iaurtul a fermentat, înainte de a-l băga la frigider.

-Iaurtul vegetal se poate prepara la fel ca cel clasic, înlocuind numai laptele cu băutura vegetală dorită.

-Pentru a obține consistența iaurtului grecesc, iaurtul trebuie să stea mai întâi măcar 24 de ore la rece. Apoi, se pune într-o strecurătoare deasă sau în tifon dublu și se lasă să se scurgă tot zerul.

Rețeta de iaurt

Ingrediente:

2 l lapte

300 g iaurt natural sau 3 linguri ferment probiotic și prebiotc

Mod de preparare:

1.Laptele se fierbe sau se încălzește până aproape de punctul de fierbere, în funcție de tipul de lapte ales.

2.Se lasă laptele să se răcorească, până ajunge la o temperatură de cam 40 grade Celsius.

3.Într-un vas, se pune iaurtul cumpărat sau fermentul. Se toarnă deasupra o cană din laptele călduț și se omogenizează bine. Apoi, se toarnă totul în oala în care a fiert laptele și se amestecă bine.

4.Se toarnă amestecul obținut în borcănele sau în recipientele dorite. Acestea se pun în incubator sau se acoperă cu o pătură groasă și se lasă la fermentat. Cu cât timpul de incubare este mai mare, cu atât se dezvoltă mai multe bacterii benefice.

5.După fermentare, borcanele se transferă la frigider și se mai lasă minimum 12 ore înainte de consum.

Cât de sănătos este iaurtul

Iaurtul este o bogată sursă de proteine, incluzând toţi aminoacizii esenţiali. Conține calciu uşor asimilabil, potasiu, magneziu, vitamine din grupul B, grăsimi care asigură saţietatea. Este un aliat de nădejde în lupta împotriva kilogramelor, fiind asociat cu pierderea în greutate, mai ales în zona abdomenului. Iaurturile cu un conţinut redus de grăsimi sau fără grăsimi permit integrarea acestora în dieta adaptată nevoilor nutriţionale la orice vârstă şi în orice patologie, cu excepţia alergiilor la proteinele din lapte.

Iaurtul este unul dintre puţinele alimente care se combină ideal cu fructele, fără pericolul fermentaţiei acestora din urmă. Așadar, iaurtul cu fructe proaspete este o gustare ideală atunci când ai poftă de ceva dulce. Totodată, poate fi combinat excelent şi cu cerealele, constituind un mic dejun sau o gustare sănătoasă şi hrănitoare.

De ce să consumi iaurt cât mai des

Consumul de lactate fermentate aduce o mulțime de beneficii pentru starea de sănătate, indiferent de vârstă. Probioticele ajută la menținerea unui echilibru sănătos al florei intestinale. Iar asta contribuie la o digestie mai bună și la prevenirea unor afecțiuni digestive, cum ar fi diareea asociată cu administrarea de antibiotice sau infecțiile cu Helicobacter pylori.

Iaurtul este bogat în calciu, un mineral important pentru menținerea sănătății oaselor și prevenirea osteoporozei. Osteoporoza este o afecțiune comună în rândul vârstnicilor și consumul regulat de iaurt poate contribui la asigurarea aportului adecvat de calciu.

Consumul regulat de lactate fermentate poate sprijini sistemul imunitar prin stimularea producției de anticorpi și creșterea rezistenței la infecții. Unele studii de laborator și studii clinice pe subiecți umani au arătat că anumite tulpini de bacterii probiotice, precum Lactobacillus acidophilus și Lactobacillus rhamnosus, prezente în iaurturi și alte produse lactate fermentate, pot inhiba creșterea și aderența Candida în diverse localizări, cum ar fi cavitatea bucală, vaginul și tractul gastrointestinal.

Unele cercetări sugerează că lactatele fermentate pot îmbunătăți absorbția nutrienților, precum calciul, din alimente. În plus, consumul moderat de lactate fermentate poate fi asociat cu un risc redus de boli cardiovasculare, în special atunci când acestea fac parte dintr-o dietă echilibrată și sănătoasă.

Sursa foto: 123rf.com

Alte surse: downshiftology.com, marthastewart.com,

Citește și De ce este bine să nu arunci cojile de ouă. La ce să le folosești