Cum să faci vodcă acasă e interesant de știut. Mai ales în zilele noastre, când băuturile contrafăcute sunt peste tot și nici nu știi ce cumperi de fapt. Iar vodca este poate cea mai populară și mai consumată băutură spirtuoasă din întreaga lume. E drept că nu e chiar ușor să o produci la domiciliu, dar poate fi de folos să știi cum să faci vodcă acasă.
Cuprins
În România, vodca este a doua cea mai preferată băutură spirtuoasă, după tradiționala țuică aromată. Și se și vinde foarte bine în magazine. Căci țuică își mai fac oamenii și singuri. Așa că nu e de mirare că sunt mulți care și-ar dori să știe cum să faci vodcă acasă.
Ce este vodca
Denumirea vine din limba rusă, de la водка, transliterat „vodka'. Și este diminutivul de la apă. Așa că i se poate spune „apșoară' fără reținere. Conform DEX online, cuvântul „votcă' are ca variante „vodcă' și „vutcă'. Deși regăsită în documente de la Voievodatul Sandomierz din Polonia, datând din 1405 și 1537, denumirea făcea atunci referire la medicamente și cosmetice. Și diferite liste farmaceutice rusești conțineau expresia „votcă de lichior diluat' și „votcă de lichior pe jumătate diluat'. După cum se știe, alcoolul este încă folosit ca bază pentru medicamente. Iar așa-numitul lichior diluat era o băutură alcoolică distilată din alcool făcut din grâne.
Ceea ce cunoaștem noi azi ca vodcă este un lichid alcoolic transparent, care conține apă și etanol purificat prin distilare. Alcoolul se obține de la o substanță fermentată, fie cartofi, fie cereale sau sirop de sfeclă de zahăr. De obicei, concentrația de alcool este cuprinsă între 35% și 50% pe volum. Dar vodca rusească, lituaniană și poloneză, cele mai cunoscute de altfel, are mereu 40%. Așadar, dacă vrei să știi cum să faci vodcă acasă, trebuie să ții cont de asta.
De ce această concentrație? Această măsură poate fi atribuită standardelor Rusiei pentru producția vodcii introduse în1894 de Alexandru al III-lea. Pe vremea lui, băuturile alcoolice erau taxate pe bază de tărie. Așa că procentajul a fost rotunjit la 40, pentru a face mai simplă calcularea taxei. La tării mai mici decât 38–40, vodca băută ca atare, fără gheață ori alte lichide, are gust apos. Când concentrația de alcool e mai mare, gustul e resimțit ca și cum ar arde. În Uniunea Europeană, băuturile care poartă numele de vodcă trebuie să aibă o concentrație de minimum 37,5% de alcool pe volum.
Cum se obține „apșoara'
Votca poate fi distilată din orice plantă bogată în amidon sau zahăr. Majoritatea producătorilor de votcă folosesc cereale precum grâul, porumbul, secara sau sorgul. Băuturile din secară și grâu sunt considerate superioare calitativ. Dar vodcă se mai face și din cartofi, sfeclă de zahăr, boabe de soia sau chiar struguri.
În câteva țări din centrul Europei, precum Polonia, o parte din vodcă este produsă doar prin fermentația unei soluții din cristale de zahăr și drojdie. Dar legislația în vigoare nu permite ca vodca să aibă aromă, caracter, culoare sau gust distinctiv. Așa că filtrarea este făcută atât în timpul distilării, cât și după, în dependență de producător. În stil tradițional, mulți distilatori folosesc o distilare precisă cu filtrare minimă, astfel conservând aromele unice ale produselor lor.
Prin numeroase etape de distilare, gustul votcii este îmbunătățit și claritatea accentuată. Distilarea repetată mărește nivelul de etanol cu mult peste limita legală. În funcție de metoda folosită și de tehnică, vodca filtrată poate ajunge și până la 95-96% etanol. Și este diluată cu apă înainte de îmbuteliere.
Pe lângă conținutul alcoolic, votca mai poate fi clasificată în două mari categorii: pură și aromată. Din ultima se pot separa tincturi amare, precum Iubileinaia rusă (votcă aniversară) și Perțovka (votcă piperată). Vodcile aromate se produc mai ales în zone tradiționale, după rețete făcute acasă. Aromele includ ardei iute, ghimbir, fructe, vanilie, ciocolată și scorțișoară. Ucrainenii produc o vodcă ce conține sunătoare.
Polonezii și belarușii adaugă frunze de iarbă dulce, ce dau un gust cu un gust dulceag și culoare gălbuie. În Suedia, există 40 de varietăți de vodcă asezonată cu ierburi (kryddat brännvin). În Polonia, există o categorie separată, nalewka, pentru băuturile alcoolice pe bază de vodcă cu fructe, rădăcini, flori, sau extracte din ierburi. Acestea sunt făcute, de obicei, în condiții casnice. Și conținutul lor alcoolic variază între 15% și 75%.
De ce ai nevoie pentru a prepara vodca acasă
Cum spuneam, vodca se obține din cereale, prin fermentație și, mai apoi, prin distilare. Apoi, se diluează alcoolul etilic concentrat, de aproximativ 80-90%, până la tăria alcoolică dorită, între 38 și 45%. Diluarea se face cu apă dedurizată sau distilată. Apoi, se adaugă bicarbonat de sodiu alimentar, sirop de zahăr și, după caz, puține arome naturale. Dar cum să faci vodcă acasă?
Înainte de toate, ai nevoie de:
- uruială sau faină de grâu sau secară;
- cazan pentru fierberea terciului;
- bidon de plastic pentru fermentat;
- cazan de distilare (alambic);
- arome naturale;
- cărbune activ;
- hârtie de filtru.
Pentru a nu da greș, trebuie respectate cu strictețe toate regulile. Și e indicat să încerci, pentru început, cu o cantitate mică.
Cum să faci vodcă acasă
Înainte de toate, va trebui să procuri ingrediente și ustensile.
Pregătirea ingredientelor
Spre exemplu, vei lua 10 kg grâu și 1 kg orz uscat. Grâul poate fi sub formă de uruială sau de făină, după plac. Orzul se lasă între 4 și 6 zile la încolțit, pentru a se obține malțul verde. Pentru asta, se pune orzul într-o bucată de tifon. La început, se introduce într-un vas cu apă, timp de 12-14 ore. Se poate lăsa de seara până a doua zi, spre exemplu. Apoi, se mai ține săculețul în apă câte două ore, dimineața și seara. În restul timpului, săculețul se ține atârnat. După fiecare înmuiere în apă, boabele trebuie aerisite și răsfirate.
Orzul se lasă la încolțit într-un loc cu puțină lumină, dar să aibă umezeală. Temperatura ar trebui să fie de 12-18°C. Când „mustățile' boabelor ajung până la cam 1-1,5 cm lungime, e gata. Atunci, se pune la fiert uruiala de grâu sau făina, cu 35 l apă, într-un cazan de tablă sau din aluminiu. Se fierbe amestecul cam 2-3 ore, amestecând din când în când, până se obține un terci. Atenție! Orzul încolțit NU se pune la fiert!
Fermentarea
Terciul se transferă într-un bidon de plastic. Între timp, se dă orzul încolțit prin mașina de tocat carne. Ai grijă să nu irosești zeama! Abia când temperatura în bidon a terciului ajunge la 55-60° C (respectați temperatura), se adaugă orzul încolțit tocat. După ce temperatura borhotului obținut în bidon ajunge la 25-30°C, se adaugă cam 150 g drojdie de panificație diluată cu puțină apă. Se amestecă. Din acest moment, borhotul se lasă la fermentat, la temperatura camerei, între 3 și 5 zile.
Distilarea
După fermentare, se trece la procesul de distilare. Pentru ca borhotul să nu se prindă de fund, se pune pe fundul cazanului de distilat un strat de nisip spălat, de aproximativ 5 cm. Se fierbe la foc domol. Alcoolul rezultat se distilează încă o dată, până se obține o concentrație de 70-80% vol.
Alcoolul rezultat trebuie gustat permanent. În caz că se simte iz de afumat, se oprește imediat focul. După răcirea terciului, trebuie curățat cazanul. Când se reia fierberea, nu se va amesteca restul de alcool cu cel deja compromis, căci va strica gustul.
Produsul final
Pentru a se obține produsul final, se adaugă la alcoolul obținut apă distilată sau dedurizată, până rezultă o concentrație de 38-45%. Dacă dorești să știi cum să faci vodcă acasă cu arome, poți adăuga, după gust, pentru fiecare litru de alcool următoarele:
- coaja de la o lămâie (numai partea galbenă);
- coajă de portocală (2-3 bucățele);
- semințe de anason (10-20 bucăți strivite);
- 2 linguri de sirop făcut din zahăr;
- între 1-3 grame bicarbonat de sodiu alimentar.
Păstrarea și tratarea
Băutura obținută se transferă într-o damigeană. Aceasta se ține la cald, până la trei săptămâni. În fiecare zi, conținutul trebuie agitat. Dacă se dorește o vodcă ușor aromată, se adaugă numai 2 linguri de sirop și 2 grame de bicarbonat. Și se lasă la învechit. După ce s-a învechit, se strecoară prin sită și printr-un filtru făcut din vată medicinală.
La final, oricare tip de vodcă trebuie tratat cu cărbune activ. Acesta are rolul de a elimina toate impuritățile. Pentru 5 litri de alcool se folosesc 30g cărbune activ pisat pulbere. Se lasă cam 10 minute să acționeze. Se trece alcoolul apoi printr-un filtru din vată medicinală pus într-o pâlnie. Apoi, se mai filtrează o dată cu un filtru din hârtie. Dacă e nevoie, se repetă până nu mai rămâne niciun rest de cărbune. Se obține astfel o vodcă pură, de calitate superioară.
Cele mai populare rețete de vodcă
Dacă te interesează cum să faci vodcă acasă, iată unele dintre cele mai bune rețete:
Vodcă din porumb
Ingrediente:
- 2 kg de porumb zdrobit
- 0,5 kg grâu zdrobit
- 1 linguriță drojdie
- 5 kg zahăr
- 30 l apă
Mod de preparare
1.Se formează borhotul și se lasă la fermentat timp de 14 zile. După distilare, se obțin cam 6 l de vodcă de 40%.
Vodcă clasică din alcool
Ingrediente:
- 1,5 l alcool 96%
- 2 l apă
- 40 ml soluție de glucoză
Mod de preparare
Într-un vas, se pune mai întâi apa cu glucoza. Alcoolul se toarnă ușor deasupra și niciodată apa peste alcool. Se amestecă totul foarte bine. De preferat ar fi să utilizați un borcan cu capac, pentru a putea amesteca mai bine. Pentru a face acest lucru, închideți bine borcanul cu capacul și agitați de mai multe ori. Se pune la rece.
Vodcă aromată
Ingrediente:
- 500 ml alcool
- 750 ml apă
- 50 g coji uscate de lămâie
- scorțișoară, cardamom, nucșoară
Mod de preparare:
Într-un borcan încăpător, cu capac, se toarnă apa. Se adaugă ușor alcoolul. Se amestecă bine și se așază într-un loc răcoros. După câteva ore, se adaugă în borcan coaja de lămâie și condimente după gust. În mod normal, se pun, pentru un litru de vodcă, 5 g de scorțișoară, 1 g de cardamom și un praf de nucșoară. Se amestecă și se lasă într-un loc răcoros timp de 5-6 ore. Apoi, se scot cojile de lămâie. Se amestecă bine și se lasă la cald cam 24 ore. La final, se strecoară bine și se transferă în sticle. Se păstrează la frigider.
Vodcă picantă
Ingrediente:
- 1,5 l alcool
- 2 l apă
- 50 g ghimbir
- 50 g mentă
- 50 g anason
Mod de preparare:
Alcoolul și condimentele se pun într-un borcan de sticlă. Se amestecă bine și se lasă într-un loc răcoros timp de 18 zile. După aceea, se adaugă 2 litri de apă distilată și se lasă să mai stea o lună. La final, se strecoară și se servește foarte rece.
Sursa foto: 123rf.com
Alte surse: scridoc.com, wikipedia.org, bregpon.com
Citește și La ce să folosești frunzele de dafin în afara bucătăriei