Cum se face dulceața de căpșuni fără zahăr și fără conservanți. Rețetă dietetică, foarte ușoară

 Dumba Gabriela
.

Cui nu-i place dulceața de căpșuni? Nu cred că există cineva care să ridice mâna la o astfel de întrebare, în afară de cei care sunt alergici la aceste fructe delicioase. Aflați că dulceața de căpșuni este ușor de pregătit și astăzi vă propunem o rețetă ușoară, de dulceață fără zahăr și fără conservanți.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Reteța dietetică de dulceață de căpșuni se poate adapta și cu altfel de fructe moi (mure, zmeură, agrișe).

Ingrediente pentru dulceața de căpșuni fără zahăr și fără conservanți, necesare pentru obținerea a 500-600 grame de dulceață

  • -1 kg capsune foarte coapte
  • -1 kg mere dulci (Golden)
  • -1/4 pastaie de vanilie (optional)
  • opțional câteva felii de lămâie

Cum se prepară dulceața de căpșuni fără zahăr

Merele foarte coapte se spală și se taie felii, cu tot cu coajă și căsuța cu semințe pentru că acestea pectină, acel jeleu natural de care avem nevoie să se lege dulceața. Se pun într-o cratiță cu apă cât să le acopere cu două degete, se acoperă cu un capac și se lasă la foc iute până dau în clocot. Apoi, se reduce focul și se lasă să fiarbă timp de 1 oră. După acest timp, se scoate capacul, se strecoară sucul și se pune din nou la foc și se lasă să scadă până când rămâne doar 1 cană de lichid (cam 250 ml).

Pentru că nu folosim zahăr, care este un gelifiant natural, avem nevoie de fructe mai bogate în pectină și zaharină decât căpșunele, care să „lege' gemul nostru, iar acestea sunt merele.

Ulterior, punem căpșunele foarte bine coapte la fiert împreună cu sucul de mere, vanilia, dacă vreți ca dulceața să aibă aromă de vanilie și câteva felii de lămâie, de asemenea opțional.

Se lasă totul la fiert cam 30 de minute, până când se leagă dulceața. La final se scot feliile de lămâie pentru că dulceața devine amăruie.

Surprinde-i pe ce dragi cu o dulceata de mure! Ai reteta!

Cum se sterilizează borcanele pentru dulceață

Se pregătesc borcanele curate și cu capacele noi, verificate: se bagă în cuptorul rece și se da drumul la foc, la 150 de grade Celsius. Se lasă 10 minute. Se vor încălzi treptat, așa că germenii vor fi distruși, iar borcanele nu vor crapă de la căldură, potrivit pofta-buna.com.

Se lasă să se răcească puțin borcanele, apoi se pun pe o tavă metalică și se toarnă dulceața fierbinte. Se pun imediat capacele. Se întorc cu gură-n jos, se acoperă cu un șervet și se lasă să se răcească.

Neavând zahăr sau conservant, ar trebui să se facă o sterilizare suplimentară: după ce se răcesc bine, borcanele cu gem se pun într-o cratiță, învelite în șervete sau ziare, se completează cu apă până la buza borcanelor și se sterilizează timp de 30 de minute din momentul în care apă a dat în clocot. Se stinge focul, se lasă borcanele în apă fierbinte și se acoperă totul cu pături. Se lasă așa 2 zile, să se răcească foarte încet.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton