Dulceața de corcodușe – cum se prepară rețeta originală

 Barba Mirela
.

Dulceața de corcodușe nu se numără printre cele mai cunoscute dulcețuri. Totuși, pe la noi, corcodușele cresc peste tot și aparent dintotdeauna. Iar adevăratele gospodine au știut să le pună în valoare. Căci, pe lângă gustul savuros, corcodușele au și o sumedenie de proprietăți benefice pentru sănătate. De aceea, e bine să înveți să prepari una dintre cele mai rafinate dulcețuri, dulceața de corcodușe.

Corcodușele sunt înrudite cu prunele și fac parte din aceeași familie cu cireșele, caisele și migdalele. Arborele de la care provin este originar din sud-estul Europei și vestul Asiei. Corcodușul se numără printre primii pomi care înfloresc primăvara. Florile sunt foarte frumoase și au un parfum puternic. În funcție de specie, pot fi albe sau roz.

De ce să mănânci corcodușe

Fructele care apar în urma florilor sunt acele boabe suculente, galbene, roșii sau vineții. Corcodușele sunt o combinație între cireșe și prune. Se dezvoltă din abundență și pot crește până la un diametru de 2 cm. Se coc, în funcție de soi, din iulie până la jumătatea lui septembrie. Pielița subțire acoperă miezul cărnos și zemos care învelește sâmburele lemnos.

Deși considerate banale și adeseori ignorate, corcodușele sunt adevărate comori pentru sănătate. Au un profil nutrițional impresionant, fiind surse excelente de vitamina C, fibre și antioxidanți. Fructele zemoase, răcoritoare, sunt energizante și stimulează sistemul imunitar. Combat constipația și sustin sănătatea digestivă.

Corcodușele sunt surse excelente de vitamina C. Conțin potasiu, vitamina A, calciu, seleniu, magneziu și fier. În aceste fructe se mai găsesc acid folic, riboflavina, vitamina K. Fiind bogate în fibre, favorizează sănătatea tractului digestiv.

Antioxidanții din corcodușe previn degradarea celulară și îmbătrânirea prematură. Contribuie la scăderea riscului de boli cardiovasculare, diabet de tip 2, obezitate, afecțiuni ale pielii și ochilor. Pigmentul care colorează în roșu sau violet corcodușele le oferă acestora proprietăți antioxidante puternice.

Consumul de corcodușe scade riscul de infecții și inflamația din organism. Pectina din corcodușe este o fibră solubilă cu rol prebiotic. În plus, pe lângă fibre, conțin sorbitol, un alcool polihidric cu efect laxativ. Fibrele ajută la scăderea nivelului de colesterol rău din sânge (LDL) și reduc riscul de boli de inimă.

Un alt avantaj al consumului de corcodușe constă în aceea că că ajută la pierferea kilogramelor în plus. Dar numai dacă fructele sunt consumate cu moderație. Fibrele încetinesc absorbția lipidelor provenite din alimentele ingerate. În plus, conferă și o senzație prelungită de sațietate. Doar că dulceața de corcodușe nu intră în calcul când vine vorba de cura de slăbire.

Datorită seleniului si magneziului, corcodușele sunt de ajutor și în stările de anxietate și stres. De asemenenea, cresc capacitatea de concentrare și tonusul organismului.

În general, corcodușele nu prezintă contraindicații. Totuși, consumate în exces, pot provoca tulburări digestive. Mai ales dacă se consumă verzi, necoapte. Cei care suferă de hiperaciditate gastrică ar trebui să le evite. La fel și cei cu gastrită, ulcer gastric sau duodenal.

Cum se prepară dulceața de corcodușe

Poate că nu este cea mai sănătoasă opțiune, dar dulceața de corcodușe este un desert rafinat și elegant. Asta dacă respecți rețeta de odinioară, fără conservanți ori coloranți artificiali. Necesită ceva mai multă migală, dar dulceața de corcodușe după rețeta veche este absolut delicioasă.

Este aromată și se păstrează bine pe termen lung. Numai dacă rezistă tentației pofticioșilor. Poate fi consumată ca atare sau ca însoțitoare pentru clătite, prăjituri. Și, de ce nu, pe o felie de pâine prăjită cu unt, la micul dejun… O bunătate!

Diferența dintre dulceața de corcodușe și gem constă în faptul că fructele rămân întregi. De aceea, e important să fie proaspăt culese și să nu fie moi sau lovite. Altfel, se vor zdrobi în timpul fierberii sau vor altera gustul.

Dulceața de corcodușe – rețeta veche

Ingrediente pentru dulceața de corcodușe

1 kg corcodușe proaspete, mai tari, de preferat roșii sau violet închis și galbene

1kg zahăr

200 ml apă

1 baton de scorțișoară

1 baton de vanilie

Mod de preparare

1.Corcodușele se spală bine, se curăță de codițe și de sâmburi. E de preferat să fie cântărite abia după spălare și curățare. Pentru un aspect deosebit, e bine să combini culorile corcodușelor, folosind și galbene, și roșii sau violet.

2.Se trece la prepararea siropului. Într-o cratiță largă, se toarnă zahărul împreună cu apa. Se lasă la fiert, la foc mic, până se topește zahărul. Se adaugă corcodușele și se lasă cam 3 minute la fiert. Spuma care va apărea la suprafață trebuie înlăturată cu o lingură de lemn.

3.Se ia cratița de pe foc și se acoperă cu un prosop din material textil umed. Se lasă la răcit câteva ore sau până a doua zi.

4.Următorul pas constă în scoaterea fructelor cu ajutorul unei palete. Siropul rămas se pune din nou la fiert, împreună cu vanilia și scorțișoara, până se îngroașă. Trebuie să ajungă la o consistență asemănătoare cu cea a mierii de albine.

5. Dacă dorți un plus de eleganță, puteți decoji corcodușele de pielițe. Când siropul e suficient de gros, se adaugă corcodușele și se mai lasă cam 3 minute la fiert. Nu se amestecă, pentru a nu le zdrobi.

6.La final, se ia cratița de pe foc și se acoperă din nou cu un prosop umed.

7.Se poate pune direct în borcanele curate, sterilizate, cât este încă fierbinte. Se pun capacele etanș și se așază cu gura în jos. Dar se poate lăsa la răcit și poate fi turnată ulterior în borcanele sterilizate. Borcanele trebuie să fie curate și uscate bine înainte de a turna dulceața în ele. Cantitățile oferite sunt suficiente pentru 4 borcane de 300 ml. După ce s-au răcit complet, se pot depozita după plac.

Cum se mai pot prepara corcodușele, în afară de dulceața de corcodușe

Dulceața de corcodușe este piesa de rezistență a cămării cu bunătăți pentru iarnă. Dar corcodușele se pot consuma în diferite feluri. Desigur, proaspete sunt cele mai bune. Numai că nu ne putem bucura astfel de ele decât o perioadă scurtă din an. Așa că merită să le conservăm după plac și necesități.

Fie sub formă de compot, fie ca gem sau marmeladă ori chiar congelate, corcodușele pot fi consumate pe tot parcursul anului. De altfel, gospodinele le folosesc și la acrirea ciorbelor sau la prepararea sosurilor. Dar tot din corcodușe se mai face sirop și chiar bine-cunoscuta țuică sau rachiul.

La congelator

Corcodușele neajunse la maturitate sunt verzi, au pulpa tare și sunt acre. Acestea sunt în mod obișnuit folosite pentru a acri ciorbele sau sosurile. Dar sunt delicioase și în compot. Totuși, pentru a le avea la îndemână mereu, cea mai bună metodă este congelarea. Iar pasta de corcodușe este un alt produs încă de pe când s-a inventat și dulceața de corcodușe. Corcodușele verzi se spală și se curăță. Se pun apoi la fiert în apă rece, cât să le acopere.

După ce fiertura dă în clocot, se mai fierbe cam 5 minute sau până plesnește pielița corcodușelor. Se scot apoi și se pasează prin sită sau strecurătoare, pentru a înlătura pielițele și sâmburii. Apa în care au fiert se păstrează. Pasta astfel obținută poate fi diluată cu apa în care au fiert corcodușele. Se poate pune în forme pentru cuburi de gheață și se bagă la congelator. Se poate păstra și în borcane închise ermetic, sterilizate în baie de aburi.

Sirop de corcodușe

Pentru a prepara sirop de corcodușe, ai nevoie de cantități egale de fructe proaspete și zahăr. Se spală bine fructele, se pun într-o oală și se toarnă peste ele apă rece cât să le acopere. Se pun la fiert și se lasă la foc mic până se înmoaie bine. Se strecoară prin sită, ca la pasta pentru congelator, dar împreună cu zeama în care au fiert.

În funcție de cantitatea rezultată, se adaugă aceeași cantitate de zahăr. Spre exemplu, la un litru de suc de corcodușe se adaugă un kilogram de zahăr. Se pune totul la fiert, la foc mic, până se topește zahărul și se îngroașă siropul. Se toarnă fierbinte în sticle și se închid ermetic. Este o băutură energizantă, răcoritoare. Poate fi folosit și în scop terapeutic.

Gem de corcodușe

Se poate prepara din orice fel de corcodușe. Dar este de preferat ca fructele să fie foarte bine coapte și dulci. Se poate prepara fie fără zahăr adăugat, fie cu zahăr în proporție de jumătate față de cantitatea de corcodușe spălate, curățate și fără sâmburi.

După gust, se pot adăuga diferite arome, precum și lămâie. Spre deosebire de dulceața de corcodușe, la gem fructele se vor zdrobi complet. Se pun într-o cratiță antiaderentă ca atare sau cu zahărul adăugat. Se lasă la fiert, la foc mic, amestecând mereu. Durează minimum o oră fierberea.

Dacă nu ai pus deloc zahăr, frcutele se vor căli în suc propriu, ca la magiunul de prune, până se obține o consistență densă, cleioasă. Conținutul scade la jumătate sau chiar mai mult. Dacă se pune zahăr, timpul de fierbere diferă în fucnție de cât de gros vrei să fie gemul la final. Se pune fierbinte în borcane, se închide ermetic. Se păstrează pe termen lung în cămară, în loc răcoros și umbrit.

Sursa foto: 123rf.com

Alte surse: biod.ro, SfatulMedicului.ro

Citește și Dulceață de cireșe. Cea mai simplă rețetă

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton