Chef Ștefan Popescu este fan declarat al lui Ed Sheeran, care va concerta în România pe 24 august, la Arena Națională. Astfel, pentru a marca prezența artistului internațional, juratul de la „Chefi la cuțite' i-a creat o rețetă personalizată. Găsești mai jos ingredientele necesare și modul de preparare pentru „Crispy fish Buritto'. Poftă bună!
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE GRATIS, AICI!
Chef Ștefan Popescu spune că i-a urmărit atent evoluția lui Ed Sheeran: „Dacă mă gândesc la momentul cand l-am remarcat ca artist pe Ed Sheeran, a fost prin piesa Thinking Out Loud, însă de atunci a avut o evoluție constantă în lumea muzicală și, dacă ar fi să numesc un hit preferat, acesta ar fi Shape of you. Apreciez foarte mult stilul său unic și că este o persoana autentică'.
Citește și: Rețetă de salată de fasole verde cu iaurt și usturoi
Citește și: Rețetă de pulpe de pui la tigaie în sos de vin
Citește și: Rețetă de negresă cu pere și gutui
Citește și: Rețetă de socată tradițională. Cea mai bună băutură răcoritoare, ideală pentru sezonul cald
Rețeta de „Crispy fish Buritto' a lui Chef Ștefan Popescu – Ingrediente
Ingrediente Fish:
1 kg File de cod, porționat
350 g Făină (aprox.) + câteva linguri pentru tapetare
350 ml apă carbogazoasă (aprox)
½ linguriță praf de copt
1 linguriță rasă de sare (sau după gust)
Piper negru proaspat râșnit
½ linguriță Paprika dulce
1 linguriță usturoi tocat mărunt (să fie pastă)
½ linguriță turmeric
3 linguri amidon
Ingrediente orez (orez cu coriandru & lime):
300 g orez basmati, spălat
1½ linguriță sare de mare
2 linguri coriandru întreg (frunzulițe si tulpina), tocat fin
2 linguri suc de lime
700 ml apa (aprox.)
Ingrediente Avocado Salsa:
800 g roșii curățate de semințe și tăiate cuburi
1 ceapă albă mică, tocată grosier
1 ardei iute jalapeno, tocat grosier
1 lingură plină frunze de coriandru
1 linguriță sare de mare după gust
1 lingură zahăr tos
1 lingură suc de lime
2 buc avocado, cubulețe
8 foi de tortilla, calde (astfel vor fi flexibile, ajutând la pliere)
300 g Sos Tingly Teds Opțional
Câteva felii de ardei iute verde Jalapeno, copt pe plită
Rețeta de „Crispy fish Buritto' a lui Chef Ștefan Popescu – Mod de preparare
PREPARARE Pește:
Fileul de cod se porționează în 16 părți egale, se tapetează cu hârtie absorbantă pentru eliminarea umidității și se presară sare, piper și paprika dulce (nu adăugam ulei). Se mixeza bine cele 350 g făină cu praful de copt, paprika, amidonul ,usturoiul pastă, apoi se adaugă apa minerală, se asezonează bine și se amestecă cu telul până la omogenizare. Peștele se dă prin restul de făină, apoi prin compoziția obținută la pasul anterior, după care se scurge fiecare bucată de pește, ținând bucata de pește de o margine. Se prăjește în baie de ulei în jur de 8 minute (depinde și de grosimea porției). Codul gătit se scoate pe hârtie absorbantă, pentru eliminarea excesului de ulei.
PREPARARE Orez :
Așează într-o crăticioară orezul basmati spălat, în apă și 1 linguriță sare de mare și dă la fiert la flacără mare. Când dă în clocot, acoperim cu capac și reducem la flacără mică, timp de 15-20 minute, până când orezul devine moale. Închideți focul și lăsați orezul în continuare pe plita caldă, încă 5 minute să se odihnească, apoi aerează-l cu ajutorul unei furculițe, pentru a-l ajuta să devină pufos. Răsturnați orezul din crăticioară într-un bol larg, adăugați coriandrul și sucul de lămâie și amestecați.
PREPARARE Avocado Salsa:
Puneți într-un blender ingredientele și procesați până ajungeți la o consistență grosieră. Nu procesați prea mult, nu se dorește o cremă fină, trebuie să se vadă bucăți de avocado în compoziție.
Montare:
Pe o foaie caldă de tortilla, unsă în prealabil cu sos Tingly Teds, așezăm 2 bucăți pește, orezul, salsa de avocado, se presară câteva frunze de cariandru și se rulează. Se servește imediat.