Rețetă de baclava de post

 Ifrim Georgiana
.

Baclavaua este un desert tradițional turcesc, care și-a câștigat rapid locul în majoritatea bucătăriilor din lume. În rețeta originală se folosesc untul și ouăle, dar pentru că ne aflăm în Postul Crăciunului, vă propunem o alternativă la fel de delicioasă și aromată. Mai jos, regăsești ingredientele necesare și modul de preparare. Poftă bună!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!

Perioada postului poate fi dificilă pentru multe gospodine, având în vedere că este interzis consumul de alimente de origine animală. În rândurile de mai jos, găsiți o rețetă de baclava de post, un simbol al bucătăriei orientale.

Citește și: Rețeta de sarmale de post a lui Petrișor Tănase. Ce ingrediente secrete folosește pentru un gust unic

Citește și: Rețetă de roșii umplute de post

Citește și: Rețeta Silvanei Rîciu de castraveți murați, pas cu pas! Secretul pentru cele mai gustoase murături: „Am pus…'/ EXCLUSIV

Citește și: Rețetă de omletă spaniolă cu cartofi – tortilla espanola

Rețetă de baclava de post – Ingrediente

Pentru foile de aluat:

500 gr de făină

200 ml de apă

75 ml de ulei

2 linguri de oțet de vin alb

1/3 linguriță de sare

ulei pentru uns tava.

Pentru umplutura de nuci:

500 gr de nuci măcinate

150 gr margarină de calitate sau ulei.

Pentru sirop

800 ml de apă

350 gr de zahăr

4 ml esență de vanilie

coaja de la o lămâie

2 linguri suc de lămâie.

Pentru decor:

5-6 linguri miere

2 lingurițe de apă.

Rețetă de baclava de post – Mod de preparare

1. Pentru prepararea foilor de baclava, e nevoie să treci făina printr-o sită și s-o amesteci cu sarea. Într-un ibric, amestecați și încălziți apa, oțetul și uleiul, conform cantităților de mai sus. Amestecul se toarnă peste făină, apoi frământați aluatul bine.

2. Acoperiți aluatul cu o folie de plastic și lăsați-l să se odihnească timp de o oră, la temperatura camerei, potrivit catine.ro.

3. Într-o tigaie pe foc mic, topiți margarina. În paralel, ungeți o tavă de copt cu ulei și măcinați nucile. Cuptorul se preîncălzește la 180 de grade Celsius.

4. Aluatul se împarte în 12 părți egale, iar fiecare bucată se întinde, cu ajutorul unui sucitor, într-o foaie subțire.

5. Formează un grup de câte șase foi, pe care le ungi cu margarină sau ulei. Foile se așează în tavă, se întinde un strat generos de margarină, apoi se presară nuca măcinată.

6. Se procedează la fel cu celelalte 6 bucăți de aluat. Foile de deasupra se crestează cu ajutorul unui cuțit, pentru a delimita bucățile de baclava. Tava se introduce în cuptor și foile se coc pentru aproximativ 40 de minute, la 180 de grade Celsius.

7. Între timp, vă puteți apuca de sirop. Într-o cratiță la foc mic, se amestecă apa cu zahărul, iar la final adăugați sucul și coaja de lămâie, apoi esența de vanilie.

8. După coacere, baclavaua se însiropează bine, apoi se lasă la rece până a doua zi.

Sursa foto: Freepik

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton