Rețetă de Furnici în copac, de post. „Furnici în copac” este un termen folosit pentru a descrie o mâncare populară din bucătăria chineză, specifică regiunii Sichuan. Aceasta este o mâncare delicioasă și picantă, care combină tăiței din orez sau fidea subțiri cu carne tocată și legume, iar aspectul final este unul foarte apetisant.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Numele „Furnici în copac” provine din aspectul felului de mâncare: tăițeii subțiri par asemănători furnicilor, iar carnea mărunțită se pare că „cățără” pe tăiței asemenea furnicilor urcând în copaci.
Rețeta pentru „Furnici în copac” poate varia ușor în funcție de regiune sau preferințele personale ale gospodinei, dar ingredientele principale includ, în general, tăiței , carne mărunțită, (sau granule de soia, în cazul rețetei de post) sosuri cum ar fi sosul de soia și sosul de stridii, ghimbir, usturoi, ardei iute și condimente.
Pentru a pregăti acest fel de mâncare, de obicei, se înmoaie tăițeii în apă caldă în prealabil, apoi se gătesc împreună cu carnea și condimentele menționate anterior într-o tigaie sau wok. Rețeta poate fi ajustată în funcție de preferințe, adăugându-se alte ingrediente, precum ciuperci sau legume, pentru a-i da un gust mai bogat și variat. Rețeta de „Furnici în copac” este apreciată pentru combinația sa unică de texturi și arome și reprezintă un fel de mâncare popular în bucătăria chineză. Iată o rețetă de Furnici în copac, recomandată de Unica.ro.
Citește și: Rețetă de tăieței japonezi cu porc și ciuperci
Citește și: Rețetă de drob de pui cu ciuperci
Citește și:Rețetă de pui puttanesca. Un preparat delicios!
Citește și:Rețetă de cheesecake cu mascarpone și miere
Rețetă de Furnici în copac, de post. Ingrediente
- 130 g tăieței de orez transparenți /tăieței obișnuiți foarte subțiri
- 200 g granule de soia
- 2 linguri ulei (de susan sau de alune, dacă aveți)
- 1 lingură ghimbir pisat
- 1/2 linguriță de zahăr
- 2 căței de usturoi pisați
- 1 ardei chilli tocat mărunt / pastă de ardei iute
- 2 cepe roșii mici, tocate
- 2 cepe verzi tocate
- 4 linguri sos de soia
- 1/8 linguriță piper (sichuan, de preferat)
- 2 lingurițe amidon de porumb
- 120 ml apă/supă de legume
- sare și piper după gust
- Opțional: 1/2 linguriță condimente chinezești
Rețetă de Furnici în copac, de post. Mod de preparare
- Rețeta de Furnici în copac se gătește în general cu carne de porc. În varianta de post, puteți înlocui carnea cu granule de soia, pe care le gătiți după instrucțiunile de pe pungă.
- Fierbeți tăiețeii conform instrucțiunilor de pe pachet. Scurgeți-i, dați-i printr-un jet de apă și lăsații deoparte.
- Amestecați jumătate din sosul de soia cu 1 lingură de ulei, amidonul, usturoiul și ceapa roșie. Combinați cu granulele fierte de soia.
- Într- o cratiță care nu lipește căliți ușor ghimbirul în 1 lingură de ulei, pentru aproximativ 1 minut. Adaugă combinația mai devreme obținută peste și amestecă ușor.
- Lasă la călit 3-4 minute. Adaugă zahărul, supa de legume, restul de sos de soia și adu totul la fierbere. Când începe să fiarbă și să se „împrietenească' aromele, adaugă ceapa verde și tăiețeii.
- Amestecă ușor și mai lasă totul pe foc încă 2 minute. Serviți cu orez.
FOTO: Pexels