Rețetă de gem de dovlecei. Aromat și delicios

.

Dacă nu ați încercat până acum o rețetă de gem de dovlecei, vă asigurăm că nu veți regreta. Gustul savuros este dat de lămâie, iar aroma surprinzătoare de ananas va fi pe placul copiilor, dar și al celor mari. Mai mult, se face ușor și nu conține multe ingrediente.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Rețetă de gem de dovlecei. Chiar dacă sunt niște legume fără aromă și gust pregnante, dovleceii o să vă surprindă plăcut într-un preparat dulce, potențat de aroma lămâiei sau de puțin ghimbir. Gemul de dovlecei este simplu de făcut și, nu în ultimul rând, prepararea sa nu necesită mult timp și nici cine știe ce pricepere în bucătărie.


Rețetă de gem de dovlecei

Dat fiind că dovleceii se găsesc acum în orice anotimp, gemul de dovlecei poate fi gătit atât vara, cât și iarna, însă, dat fiind că acum este vremea lor, prospețimea își va spune cuvântul, chiar dacă este vorba despre un preparat care se fierbe. Gustul special și surprinzător al gemului de dovlecei, cu o ușoară aromă de ananas, va fi, cu siguranță, pe gustul întregii familii. Iată de ce aveți nevoie pentru a-l pregăti.

Citește și: Rețetă de dovlecei murați în oțet. Gustoși și simplu de făcut


Citește și: Rețetă de salată de vinete.Secretul lui chef Florin Dumitrescu

Citește și: Rețetă de sos de usturoi.Foarte aromat și simplu de făcut

Citește și: Rețetă de castraveți murați.Secretul unui gust delicios

Citește și: Rețetă de ardei umpluți cu orez și ciuperci.Preparat de post

Ingrediente

  • 1 kg dovlecei
  • 700 g zahăr
  • 2 plicuri zahar vanilat
  • 2 lămâi
  • 1 portocală
  • ghimbir (opțional)

Cum se prepară gemul de dovlecei

Rețetă de gem de dovlecei. Dovleceii se curăță de coajă și se taie cubulețe, apoi se pun într-un vas. Deasupra se pun zahărul și zahărul vanilat și se stropesc cu zeama de la o lămâie și o portocală.

Opțional, dacă vă place gustul puțin iute, puneți și puțin ghimbir ras. Puteți pune, de asemenea, și câteva feliuțe de ananas printre dovlecei, dacă doriți o aromă mai pregrnantă. Se amestecă bine și se lasă să-și lase zeama 2-3 ore sau până se topește zahărul. Apoi, se pune la fiert amestecul într-un vas în care adăugați și cea de a doua lămâie, tăiată felii.


Se fierbe la foc mic, amestecând cu grijă, pentru ca dovleceii să nu se prindă de vas. Gemul este gata atunci când siropul se încheagă. Se stinge focul și se toarnă gemul în borcane sterilizate (calde), apoi se sigilează capacele. Până se răcesc se țin răsturnate pe capac.