Parmigiana de vinete, o delicatesă emblematică a bucătăriei italiene, își are originile în regiunile sudice ale Italiei, cum ar fi Sicilia, Campania și Calabria. Ingredientele necesare și modul de prepare le găsiți mai jos. Poftă bună!
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IUNIE GRATIS, AICI
Parmigiana de vinete, cunoscută și ca „Melanzane alla Parmigiana', este o adevărată încântare culinară, combinând felii subțiri de vinete prăjite, un sos bogat de roșii, brânză mozzarella topită și parmezan ras.
Citește și: Rețetă de cartofi duchesse. Un preparat culinar simplu și foarte gustos
Citește și: Rețetă de prăjitură cu mango și mere. Un desert fresh, perfect pentru vară!
Citește și: Cum să faci iaurt acasă
Citește și: Rețetă de cheesecake cremos fără blat
Rețetă de parmigiana de vinete – Ingrediente
3 vinete mari
Sare
Ulei de măsline pentru prăjit
700 ml sos de roșii (preferabil făcut în casă)
250 g mozzarella
100 g parmezan ras
2 ouă
Făină pentru a da vinetele prin ea
Busuioc proaspăt
Piper negru proaspăt măcinat
Rețetă de parmigiana de vinete – Mod de prepare
1. Spală bine vinetele și taie-le în felii subțiri de aproximativ 1 cm grosime.
2. Pune feliile de vinete într-un vas, presară sare peste ele și lasă-le 30 de minute pentru a elimina excesul de apă, potrivit click.ro.
3. După 30 de minute, clătește feliile de vinete pentru a îndepărta sarea și usucă-le cu prosoape de hârtie.
4. Într-un bol, bate ouăle, iar în alt bol pune făina.
5. Treci fiecare felie de vânătă prin făină, apoi prin oul bătut. Mai apoi, încălzește uleiul de măsline într-o tigaie mare.
6. Prăjește feliile de vânătă până devin aurii pe ambele părți, apoi scoate-le pe prosoape de hârtie pentru a absorbi excesul de ulei.
7. Dacă folosești sos de roșii de casă, fierbe roșiile proaspete, decojește-le și gătește-le cu usturoi, ceapă și busuioc până obții un sos consistent.
8. Preîncălzește cuptorul la 180°C.
9. Întinde un strat subțire de sos de roșii pe fundul unei tăvi de copt.
10. Așază un strat de vinete prăjite peste sos.
11. Presară parmezan ras și adaugă bucăți de mozzarella peste vinete.
12. Adaugă câteva frunze de busuioc proaspăt.
13. Continuă să adaugi straturi alternante de vinete, sos de roșii, mozzarella și parmezan.
14. Coace parmigiana în cuptor timp de 30-40 de minute.
Sursa foto: Vecteezy