Rețetă de prăjitură cu iaurt și frișcă

 Oana Pantazi
.

Rețetă de prăjitură cu iaurt și frișcă. Vara se apropie vertiginos, așadar vă recomandăm o prăjitură ușoară, savuroasă, perfectă pentru anotimpul cald. Iată un desert delicios, cu care vă veți impresiona, cu siguranță, prietenii și familia.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI!

Rețetă de prăjitură cu iaurt și frișcă. Tuturor ne plac pișcoturile și frișca, iar aromatele piersici complimentează perfect această combinație atât de gustoasă. Este o rețetă pe cât de simplu de făcut, pe atât de aspectuoasă și, cel mai important, nu necesită coacere.

Rețetă de prăjitură cu iaurt și frișcă

Dacă adorați prăjitura Diplomat, cu siguranță veți căpăta dependență și de acest desert atât de fin și de aromat. Iaurtul cu fructe care se adaugă în compoziție va da o savoare extraordinară preparatului, la fel ca și piersicile din compot, care vor completa în mod fericit totul. Iată cât de repede puteți face una dintre cele mai delicioase și, în egală măsură, aspectuoase prăjituri.

Citește și: Rețetă de prăjitură cu mere, biscuiți și budincă

Citește și: Rețetă de sufleu de cartofi

Citește și: Rețetă de tartă cu mure

Citește și: Rețetă de fursecuri cu ciocolată

Ingrediente

  • 250 g pișcoturi;
  • 150 g brânză Almette cu smântână sau Philladelphia;
  • 150 g zahăr pudră;
  • 1 pliculeț zahăr vanilinat;
  • 200 ml frișcă lichidă;
  • 500 g iaurt cu piersici/căpșuni/zmeură (sau orice alte fructe apreciați);
  • 2 plicuri gelatină granulată;
  • 700 g compot piersici (sau după preferință);
  • 100 ml frișcă.

Cum se prepară prăjitura cu iaurt și frișcă

Prăjitura se poate face în formă rotundă, dar și într-o tavă de chec, care se unge înainte cu puțin ulei pentru a se prinde perfect de pereți folia alimentară cu care se tapetează vasul. Apoi, se trec pe rând pișcoturile prin sucul din compot (țineți-le doar câteva secunde, să nu se înmoaie prea mult) și se așază pe toate cele patru laturi ale tăvii. Dacă pișcoturile depășesc marginea, tăiați din ele partea mai lungă.

Între timp, hidratați gelatina în 200 de ml suc din compot, timp de 10 minute, iar pe urmă topiți-o la foc mic.

Amestecați apoi crema de brânză cu zahărul pudră, adăugați esența de vanilie, iaurtul de fructe (poate fi și vișine, și zmeură, după gust), gelatina topită și frișca bătută tare. Apoi, amestecul se toarnă în forma tapetată, iar pe deasupra se așază restul de pișcoturi și se lasă la rece cel puțin 4 ore, de preferat până dimineața.

Pentru servire, se așază invers pe un platou și se ornează cu piersicile din compot.

Ca decor, piersicile din compot se taie felii și se așază pe prăjitură. Puteți folosi și căpșuni sau zmeură, în funcție de preferințe. Se decorează prăjitura cu frișca bătută și se servește imediat.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton