Rețetă paste blognese. Sunt cele mai gustoase și sățioase!

 Lăstun Ana Maria
.

Orice gospodină știe o bună rețetă de paste bolognese. Dar, ce te faci când abia începi să înveți din tainele gătitului și te trezești că ți-e poftă de bolognese? Și mie îmi era teamă să fierb sosul ore în șir, așa că am găsit cea mai simplă și (oarecum) rapidă rețetă paste bolognese.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!

Toți fanii bucătăriei italienești au în portofoliu o rețetă de paste bolognese. Cu toate acestea, nu rare sunt momentele în care te străduiești ore în șir pentru un ragu de vită ca-n peninsulă. Ei bine, cine spunea că e greu să găsești mâncare ca la Napoli în România, nu știa rețeta aceasta! Pastele bolognese se pregătesc în aproape două ore și, dacă dublezi cantitățile, poți congela o parte din sos, pentru momentele în care nu ai timp să gătești.

Ingrediente paste bolognese

Pentru cea mai simplă și gustoasă rețetă de paste bolognese, vei avea nevoie de: o lingură ulei de măsline, 5-6 fâșii de bacon (tăiate cubulețe) , 2 cepe medii (tăiate cubulețe), 2 morcovi (tăiați cubulețe), 2-3 bucăți de țelină apio (tăiată cubulețe), 2 căței de usturoi (pisați), câteva crenguțe de rozmarin și 500 de grame de carne tocată de vită. Toate cantitățile sunt pentru 400 grame de spaghetti.

Citește și: Rețetă de banana bread. Cel mai gustos chec cu banane

Citește și: Rețetă tradițională de ostropel de pui. Cum se prepară

Citește și: Rețetă baclava cu nucă. Cum să faci baclava acasă

Citește și: Rețetă sos pesto. Ideal pentru paste și bruschete

Pentru această rețetă de paste bolognese, pentru sos, ai nevoie de: 800 grame de roșii la conservă, câteva frunze proaspete de busuion (tăiate în bucățele mărunte), o linguriță de oregană, 2 foi de dafin, 2 linguri de bulion, un cub cu aromă de vită, un ardei iute roșu tăiat extrem de mărunt, 200 mililitri de vin roșu sec, 6 roșii cherry tăiate în jumătate și 100 grame de parmesan. Poți pune jumătate de cantitate în sos, iar cealaltă jumătate direct în farfurii.

Rețetă paste bolognese. Iată cea mai simplă metodă de a le prepara

Pune o tigaie adâncă la foc mediu și adaugă uleiul de măsline. Apoi, adaugă bacon-ul pe care îl vei lăsa la foc mic spre mediu, până capătă o culoare aurie. Dă focul mai mic și adaugă cele două cepe, cei doi morcovi, țelina, cățeii de usturoi și rozmarinul. Toate ingredientele trebuie să fie tăiate mărunt și lăsate la prăjit vreme de 10 minute. Amestecă bine legumele, până simți că sunt moi pe margini și tari în centru.

Dă focul mai tare, adaugă carnea tocată de vită pentru paste bolognese și amestecă vreme de 5-6 minute, până ce devine maronie pe ambele părți. Ulterior, adaugă roșiile la conservă, frunzele tăiate de busuioc, lingurița de oregano, frunzele de dafin, bulionul cubul de vită și ardeiul iute cubulețe.

O tehnică bună pentru rețeta de paste bolognese este să lași toate ingredientele 8-10 minute să fiarbă și abia după să adaugi vinul. În timpul în care el fierbe și, implicit, se evaporă, amestecă întreaga compoziție folosind o lingură de lemn. Completează cu sare în funcție de gust.

Cât fierbem pastele bolognese?

Când sosul dă în clocot, dă focul mic și pune capacul. Gătește aproximativ o oră și 15 minute, amestecând ocazional, până ce sosul tău va avea o consistență bogată și se va îngroșa. Adaugă parmesanul, gustă și adaugă orice condiment care pare că limsește.

Când sosul de bolognese este aproape gata, pune la gătit cele 400 de grame de spaghete, având grijă la instrucțiunile de pe pachet. Când și ele sunt gata, scurge-le. Sunt două variante de servire a acestei rețete de paste bolognese: fie adaugi pastele în sos, lăsând să fiarbă încă 3-4 minute, fie pui sosul direct în farfurie, peste paste, pentru un gust mai light.

La capitolul „plating', poți pune parmesan în funcție de gust, niște frunze de busuioc și câteva bucățele de crutoane. Da, merg foarte bine! De altfel, nu uita că dacă vrei să ai rețeta de paste bolognese gata în doar 10 minute, dublează cantitățile și congelează o parte din sos. Când îl vei decongela, pune la fiert cu părți egale de apă și sos de roșii, iar în cel mult un sfert de oră super-sosul tău de paste bolognese e gata!

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton