Rețetă pentru prăjitura Parlament. Desert delicios

 Dumba Gabriela
.

Prăjitura Parlament este desertul care nu lipsea niciodată de pe mesele de sărbătoare în copilăria noastră! Cremoasă, cu multă nucă și ciocolată, prăjitura Parlament este și astăzi un desert delicios și foarte căutată în cofetării. Putem pregăti și acasă prăjitura Parlament, iată rețeta!

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Ingrediente pentru prăjitura Parlament

7 ouă;

700 gr frișcă lichidă;

200 gr ciocolată amăruie;

300 gr miez de nucă;

300 gr zahăr;

300 ml apă;

100 gr nucă măcinată;

100 gr biscuiți;

60 gr făină;

Un plic praf de copt;

10 gr unt;

5 linguri cafea espresso;

O esență de rom;

O esență de vanilie;

Un praf de sare.

Citește și: Rețetă înghețată de casă cu ciocolată.Un desert cremos

Citește și: Mâncare ușoară de vară:rețetă de dovlecei gratinați cu parmezan

Citește și: Prăjitură cu urdă.Rețetă simplă și gustoasă

Cum se prepară prăjitura Parlament

În 300 ml de apă fierbinte se adaugă cele 5 linguri de cafea și se mai dă totul o dată la fiert. Se lasă să se răcească. Între timp, se amestecă făina cu praful de copt.

Se separă albușurile de gălbenușuri. Albușurile se bat cu praful de sare până se obține o spumă tare.

Treptat, peste albușuri, se adaugă 200 gr de zahăr și se amestecă până se topește și se omogenizează compoziția.

Se adaugă și esența de vanilie. Peste compoziție se adaugă și nuca măcinată, amestecul de făină și praful de copt, după care se amestecă ușor.

Miezul de nucă se pune într-o tigaie și se prăjește pentru 2 minute. O tavă pentru cuptor se unge cu unt și se tapetează cu hârtie de copt, iar peste se adaugă compoziția obținută mai sus. Totul se pune la cuptor pentru 25 de minute la 170 de grade C.

Când blatul este copt, se scoate din cuptor și se lasă să se răcească, după care se îndepărtează hârtie de copt. Într-un bol separat se încălzește frișca lichidă până ajunge în punctul de fierbere, după care se adaugă bucățile de ciocolată amăruie.

Se lasă să se răcească puțin, iar crema obținută se pune peste blat pe partea cu miezul de nucă. Biscuiții se trec prin cafeaua în care ai adăugat și esența de rom și se pun peste blatul pe care l-ai glazurat cu frișca lichidă și ciocolata. Se pune prăjitura la frigider pentru o oră.

Între timp, gălbenușurile se pun într-un bol și se mixează împreună cu 100 de gr de zahăr. Separat, se pune pe foc o cratiță cu apă, deasupra căreia se pune bolul cu gălbenușurile și se amestecă în continuu cu ajutorul unui tel până se îngroașă compoziția. Se ia de pe foc și se lasă să se răcească.

Separat, frișca lichidă rămasă se bate până se întărește și se încorporează treptat în compoziția cu gălbenușurile de ou. Se mixează bine totul timp de un minut, după care compoziția se pune peste blatul de prăjitură care a stat la frigider.

Prăjitura poate fi ornată în funcție de preferințe, ciocolată rasă, fulgi de migdale, pudră de cacao, etc, și se pune totul la frigider pentru cel puțin o oră înainte de servire.

sursa: Libertatea




Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton