Rețete de cocktailuri de vară cu rom

 Barba Mirela
.

Rețete de cocktailuri de vară cu rom sunt la mare căutare în această perioadă. Parcă nicio altă băutură nu acompaniază mai bine briza mării și sunetul valurilor alunecând alene spre nisip. Chiar dacă nu poți fi pe litoral, aceste rețete de cocktailuri de vară cu rom te vor trimite cu siguranță într-o vacanță de vis.

Cei care doresc să pregătească rețete de cocktailuri de vară cu rom apreciază la adevărata valoare licoarea parfumată. Romul nu este o băutură oarecare. De aceea, se utilizează ca atare cu rol de aromatizant în produsele de cofetărie și patiserie. Are un parfum amețitor, care se îmbină perfect cu majoritatea dulciurilor. Dar este și o băutură perfectă pentru rețete de cocktailuri de vară cu rom.

Ce este romul

Cunoscut drept băutura marinarilor ori a „lupilor de mare', romul este totuși mult mai prețios. Inclus în categoria spirtoaselor, romul este o băutură alcoolică obținută prin distilarea sucului fermentat de trestie de zahăr și a melasei. De obicei concentrația de alcool este cuprinsă între 37% și 40%. Dar sunt și anumite sortimente mult mai puternic alcoolizate. Imediat după distilare, romul se depozitează în butoaie din lemn de stejar, de unde își obține și culoarea specifică. Romul alb necesită o perioadă de fermentare mică, poate și numai o zi. În același timp, romurile mai puternic aromate și colorate au nevoie de măcar câteva săptămâni de fermentare.

Cu toate că ar părea originar din zona Mării Caraibilor, romul are o istorie mult mai înaintată. Și asta pentru că trestia de zahăr își are originile în Asia. Abia în 1493, Cristofor Columb a dus-o și în Caraibe. Se estimează că primele dovezi ale apariției romului ar fi undeva pe la 1600. Însă, prima mențiune dintr-un document oficial datează din 1651. Este vorba despre un înscris din Barbados, care menționează distilarea băuturii Kill-Divil sau Rumbullion, prin distilarea trestiei de zahăr. Era descrisă ca fiind o licoare bună de ucis diavoli, din cauza aromei foarte aspre și greu de consumat. În 1657, când Curtea Generală din Massachusetts a interzis vânzarea de băuturi alcoolice, a apărut consemnată băutura sub numele de rumme. Romul a delectat și papilele invitaților de la petrecerea dată de George Washington cu ocazia dobândirii președinției SUA. Dar a fost folosită și ca monedă de schimb în comerțului cu sclavi.

Care rom este cel mai bun

Când cauți să prepari rețete de cocktailuri de vară cu rom, te interesează cu siguranță și acest aspect. Căci există o sumedenie de mărci de rom în comerț, de diferite nuanțe, din diferite zone. În plus, sunt destule aspecte care diferențiază tipurile de rom. Cele mai importante sunt conținutul de alcool, tehnologia folosită pentru producerea băuturii sau perioada de învechire. Intervin și legislația și obiceiurile de producție din fiecare zonă în parte. Așadar, cel mai bun rom pentru a prepara rețete de cocktailuri de vară cu rom este cel care îți place.

Cele mai cunoscute două categorii de rom sunt din trestie de zahăr și din melasă. Romul din trestie de zahăr este cunoscut și ca rom agricol. Din romul din melasă se disting alte două categorii: light, din insulele vorbitoare de limbă spaniolă, și robust, mai aspru, din fostele colonii engleze. Totuși, din tipurile de rom existente pe piață, se disting următoarele categorii:

Light (Lejer)

Este vorba despre romul ușor, puțin învechit, alb sau argintiu. Dat fiind că nu sunt parfumate, aceste romuri se folosesc de obicei ca bază pentru cocktailuri. Sunt, așadar, opțiuni ideale pentru rețete de cocktailuri de vară cu rom.

Gold (Auriu)

Sunt acele romuri învechite pe o perioadă medie de timp. În general, sunt colorate cu anumite condimente sau caramel.

Dark sau Black (Întunecat sau Negru)

Este acel tip de rom învechit îndelungat, cu un parfum puternic. Este cel mai frecvent utilizat în gastronomie.

Flavoured (Aromatizat)

În această categorie intră romurile cu arome tropicale, de lămâie, portocale, mango, cocos. Și acestea se utilizează frecvent în cocktailuri.

Overproof

Este vorba despre un sortiment cu tărie de peste 40%, putând ajunge și la 75%. A fost conceput cu scopul economisirii spațiului de transport pentru marfă. Prin urmare, aceste romuri intră în categoria esențelor pentru multiplicare.

Premium

Sunt romurile cu cele mai serioase procese de producție, fără adaosuri și cu învechire corespunzătoare, de peste 25 de ani în butoi. De preferat este ca acestea să se savureze seci, fără adausuri sau combinații.

Acestea fiind spuse, dacă ai în mână un rom închis la culoare, nu-l strica irosindu-l în rețete de cocktailuri de vară cu rom. Mai degrabă, păstrează-l pentru a aromatiza dulciuri festive sau pentru a te delecta din când în când. Romul se potrivește foarte bine cu sucurile din fructe. Așa că orice tip de suc îți place se poate combina cu succes cu rom.

Rețete de cocktailuri de vară cu rom

Alege din cele ce urmează cele mai potrivite rețete de cockatiluri de vară cu rom pentru momentele speciale pe care vrei să ți le amintești din această vară. Ai la dispoziție atât rețete clasice, cât și combinații inedite.

Dark & Stormy

Ingrediente pentru un pahar:

150 ml bere de ghimbir (Ginger Ale)

50 ml rom dark

o felie de lămâie

gheață

Mod de preparare

Într-un pahar sondă cu 3-4 cuburi de gheață, se toarnă romul. Se adaugă ușor berea de ghimbir. Se decorează cu lămâia.

Bermuda Swizzle

Ingrediente pentru un pahar

20 ml rom alb

20 ml rom dark

10 ml bitter

50 ml suc de protocale proaspăt stors

50 ml suc de ananas

50 ml suc de rodie

Mod de prepapare

Într-un shaker spcial sau borcan cu capac etanș plin cu gheață, se toarnă toate ingredientele. Se amestecă totul foarte bine. Se toarnă în pahar tip sondă. Se servește cu paiul.

Runner

Ingrediente pentru un pahar

20 ml rom dark condimentat

20 ml rom alb

15 ml lichior cremă de banane

15 ml lichior de mure ( merge și afinată dulce)

20 ml suc de portocale proaspăt stors

15 ml suc de ananas

15 ml suc de lămâie

10 ml suc de rodie

gheață

Mod de preparare

Într-un shaker sau borcan cu capac etanș plin cu gheață, se toarnă toate ingredientele. Se amestecă totul foarte bine. Se strecoară amestecul într-un pahar cu gheață pisată. Se servește ca atare sau decorat cu o umbreluță.

Daiquiri clasic

Ingrediente pentru un pahar

40 ml rom alb

10 ml suc de limetă

10 ml sirop de zahăr

Mod de preparare

Într-un shaker sau borcan cu capac etanș, se pun ingredientele. Se amestecă totul foarte bine. Se toarnă amestecul într-un pahar tip cupă, decorat cu o felie subțire de limetă.

Piña Colada Clasic

Ingrediente pentru două pahare

100 ml rom învechit

40 ml cremă de cocos dulce

200 ml suc de ananas

10 ml suc de lămâie proaspăt stors

cuburi de ananas înghețate

gheață

Mod de preparare

Într-un blender, se pun cuburile de ananas înghețate și câteva cuburi de gheață. Se pisează foarte bine. Se adaugă restul ingredientelor și se amestecă bine. Se toarnă câte jumătate din cantitatea obținută în fiecare pahar. Se servește imediat.

Painkiller

Ingrediente pentru un pahar

50 ml rom dark

100 ml suc de ananas

15 ml suc de portocale fără pulpă

15 ml cremă de cocos dulce

un praf de nucșoară

Mod de preparare
Într-un shaker sau borcan cu capac etanș, se amestecă foarte bine băuturile cu ceva gheață. Se strecoară totul într-un pahar cu gheață. Se împrăștie deasupra un praf de nucșoară. Se servește imediat.

Uragan

Ingrediente pentru două pahare

50 ml rom alb

50 ml rom dark

50 ml suc din fructul pasiunii

25 ml suc de portocale fără pulpă

10 ml suc de rodie

20 ml suc de limetă

o felie de portocală și două cireșe glasate pentru decor

Mod de prepapare

Se pun toate ingredientele lichide într-un shaker sau borcan cu capac etanș. Se amestecă foarte bine. Se toarnă câte o jumătate din amestec în fiecare pahar. Se decorează cu câte o jumătate de felie de portocală și câte o cireașă glasată.

Mai Tai

Ingrediente pentru un pahar

30 ml rom alb

20 ml rom dark

30 ml suc de ananas

15 ml Cointreau sau triplu sec

15 ml suc de limetă

15 ml orajd (sirop de migdale)

Mod de preparare

Într-un shaker sau borcan cu capac etanș cu gheață se amestecă bine toate ingredientele. Într-un pahar cu gheață pisată, se toarnă deasupra amestecul. Se servește imediat.

Cocktail cu rom, ananas și busuioc

Ingrediente pentru un pahar:

40 ml rom alb

1 linguriță zeamă de limetă

2 frunze de busuioc

100 ml suc de ananas

Mod de preparare

Într-un pahar cu fundul gros, se pun frunzele de busuioc împreună cu romul și sucul de limetă. Se zdrobesc frunzele în rom cu un pistil ca să își elibereze aroma. Se toarnă deasupra sucul de ananas și se adaugă gheață pisată. Se servește imediat.

Bee's Kiss (Pupicul albinei)

Ingrediente pentru un pahar

20 ml sirop de miere

50 ml rom învechit

20 ml frișcă lichidă

Mod de preparare

Într-un shaker sau borcan cu capac etanș se pun ingredientele și ceva gheață. Se amestecă totul foarte bine, timp 10-15 secunde. Se toarnă amestecul într-o cupă de cocktail și se servește imediat.

Sursa foto: 123rf.com

Alte surse: insanelygoodrecipe.com, nitelashop.ro

Citește și Rețete de cocktailuri de vară cu proseco și fructe

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton