Rețete de fasole verde la borcan

 Barba Mirela
.

Fasolea verde la borcan este un adevărat deliciu culinar. Și este de folos, mai cu seamă că vine cu o sumedenie de beneficii pentru sănătate. Acest preparat nu doar reușește să păstreze gustul verii într-un banal recipient, ci poate fi consumat în diferite feluri. Așa că nu ezita să pregătești rețeta de fasole verde la borcan.

Rețeta de fasole verde la borcan este foarte căutată. Căci, cum bine știi, fasolea verde este unul dintre așa-numitele alimente-„medicament'. Și poate fi consumată, fără griji, la orice vârstă și în orice tip de regim alimentar. Fasolea verde mai este cunoscută și drept „carnea săracului'. Și asta pentru că este bogată în proteine, vitamine și minerale. Conține substanțe cu efect antiinflamator și antioxidant, are acțiune depurativă și antitoxică. Este recomandată la orice vârstă. Împiedică asimilarea zaharurilor și le este benefică diabeticilor și celor aflați la dietă. Așadar, fasolea verde nu ar trebui să-ți lipsească din cămară pe perioada iernii. Și ce altă metodă mai savuroasă de a o conserva să alegi dacă nu tocmai rețeta de fasole verde la borcan?!

Rețete de fasole verde la borcan

Când vine vorba despre rețeta de fasole verde la borcan, cea mai bună versiune este cea clasică, transmisă din generație în generație. Au apărut, de-a lungul timpului, o sumedenie de alte variante, desigur. Și sunt toate delicioase. Iar aici vei găsi, în cele ce urmează, cele mai bune dintre ele, pe lângă clasica rețeta de fasole verde la borcan.

1.Rețeta de fasole verde la borcan a bunicei

Ingrediente pentru 4 borcane de 400 ml

1 kg fasole verde / păstăi late galbene / alte păstăi tinere curățate

4 lingurițe cu sare grunjoasă, neiodată, pentru murături

600 ml apă, de preferat de izvor

Mod de preparare

1.Fasolea se spală bine sub jet de apă și se lasă la scurs.

2.Într-o oală, se pune apă la fiert și când clocotește, se pun păstăile să se opărească, aproximativ 2-3 minute. Se lasă la scurs, apoi se pun imediat în borcane.

3.În borcanele curate, se așază apoi păstăile, pe lung, fără să fie îndesate prea tare. Se pune câte o linguriță de sare în fiecare borcan. Se toarnă deasupra apa în care au fost opărite păstăile, până se umple. Se strâng capacele etanș.

4.Într-o oală încăpătoare, se pun borcanele să fiarbă la bain-marie, cam 30 minute. După fierbere, trebuie să rămână în aceeași oală până se răcesc complet. Dacă se respectă pașii și dacă „supraviețuiesc' pofticioșilor, rezistă până la anul următor și chiar și mai mult.

2.Conserve de fasole verde boierești

Ingrediente

5 kg fasole verde

2 kg roșsii

500 g ardei gras

4 cepe mari

1 legătură frunze de țelină

2 legături de pătrunjel

250 ml ulei

sare neiodată pentru murături

salicil (sau alt praf conservant )

Mod de preparare

1.Păstăile se curăță și se spală bine, apoi se lasă la scurs. Ceapa și ardeii grași se curăță, se spală și se taie fâșii.

2.Roșiile se crestează ușor și se pun la opărit, ca să se poată curăța mai ușor pielițele. Apoi, se taie felii.

3.Verdețurile se spală bine, se scurg și se toacă mărunt.

4.Într-o oală suficient de mare, se pune un strat de păstări, apoi un strat de ardei, unul de ceapă, unul de roșii, unul de verdețuri. Și se repetă totul, având grijă ca, la final, ultimul strat să fie din fasole verde. Deasupra, se toarnă uleiul. Se acoperă cu un capac și se pune la fiert, la foc potrivit, cam 20 minute. Dacă stratul de deasupra este fiert, rețeta de fasole verde la borcan în stil boieresc este gata.

5.Se ia cu lingura din oală și se pune în borcane. În fiecare borcan plin, se presară deasupra un vârf de cuțit de salicil sau de conservant. La final, se repartizează uniform, în toate borcanele, zeama rămasă de la fiert. Se strâng capacele foarte bine.

6.Se învelesc borcanele într-o pătură și se lasă să se odihnească până a doua zi. Se depozitează apoi în cămară.

3.Fasole verde murată crocantă

Ingrediente pentru 6 borcane de 400 ml

500 ml oțet

400 ml apă

4 lingurițe de sare grunjoasă neiodată

2 căței de usturoi curățați

1,5 kg fasole verde

6 fire mari de mărar uscat

20 boabe de piper

Mod de preparare

1.Într-o oală, se amestecă bine oțetul cu apa și sarea și se pune totul la fiert. Se adaugă și usturoiul și boabele de piper. După primul clocot, se dă la o parte oala de pe foc.

2.În borcanele sterilizate în prealabil, se așază păstăile. Dacă este nevoie, se pot rupe. Se adaugă câte un fir de mărar în fiecare borcan.

3.Se toarnă în fiecare borcan, în mod egal, lichidul preparat anterior, inclusiv bucățelele de usturoi și boabele de piper. Se închid ermetic borcanele. Se învelesc borcanele și se lasă să se odihnească până a doua zi. Apoi, se depozitează într-un loc întunecos.

4.Se lasă minimum 3 săptămâni să fermenteze, înainte de a fi consumate.

4.Fasole verde la borcan în stil italian

Ingrediente pentru 4 borcane de 400 ml

1 kg fasole verde / păstăi galbene late

1,5 l apă

750 ml oțet

4 lingurițe rase cu sare grunjoasă neiodată

4 căței de usturoi curățați și tocați mărunt

1/2 linguriță fulgi de ardei iuți

1/2 linguriță oregano

1 legătură de pătrunjel tocat mărunt

1 l ulei de măsline sau alt ulei vegetal preferat

Mod de preparare

1.Într-o oală încăpătoare, se toarnă oțetul și apa și se lasă să fiarbă. După primul clocot, se adaugă sarea și păstăile. Se amestecă și se lasă cam 10 minute la fiert. Apoi, se scot păstăile și se lasă la scurs.

2.După ce s-au scurs, se pun păstăile într-un bol, se adaugă usturoiul, fulgii de ardei iute, oregano, pătrunjelul și se sare, dacă mai este nevoie după gust. Se amestecă toate foarte bine.

3.În borcanele sterilizate în prealabil, se repartizează în mod egal amestecul din fasole verde condimentată. Trebuie lăsat spațiu de cam 1 cm între conținut și gura borcanului.

4.Se toarnă deasupra, în mod egal, în fiecare borcan, ulei, așa încât să acopere complet conținutul și să ajungă până la gura borcanului. Se închid ermetic borcanele. Se depozitează într-un loc întunecos și răcoros minimum două săptămâni înainte de a fi servite.

5.Fasole verde picantă la borcan

Ingrediente pentru 6 borcane de 400 ml

2 kg fasole verde / păstăi galbene late

3 linguri sare pentru murături neiodată

750 ml apă

750 ml oțet

12 căței de usturoi

6 fire de mărar uscat cu tot cu floare

2 lingurițe fulgi de ardei iute sau 6 ardei iuți uscați

Mod de preparare

1.Păstăile se curăță și se spală. Dacă este nevoie, se taie la dimensiunea borcanelor, așa încât să rămână spațiu de la ele până la gura borcanului de cam un centimetru.

2.Într-o cratiță, se toarnă oțetul, apa și sarea și se lasă să fiarbă la foc tare. Se fierbe amestecul până se dizolvă sarea complet.

3.În fiecare borcan sterilizat în prealabil se pun câte doi căței de usturoi, un ardei iute uscat sau un sfert de linguriță de fulgi și un fir de mărar uscat cu tot cu floarea cu semințe. Se adaugă păstăile de fasole verde.

4.Se repartizează, în mod egal, în fiecare borcan, amestecul fierbinte de oțet cu apă și sare, lăsând un spațiu mic între gura borcanului și conținut. Se acoperă borcanele cu capacele etanș. Se fierb la baie de abur cam 10 minute și se lasă să se răcească complet în oala în care au fiert. Se depozitează în loc uscat și întunecos.

6.Păstăi în saramură

Este rețeta de fasole verde la borcan cel mai ușor de preparat. Și își are rădăcinile în trecutul îndepărtat. De aceea, rețeta de fasole verde la borcan în saramură nu s-a transmis în cantități precise. Căci, după cum bine știi, mai toate gospodinele obișnuiau să măsoare „din ochi' ingredientele necesare. Oricum, pentru rețeta de fasole verde la borcan în saramură ai nevoie de păstăi, de sare grunjoasă pentru murături neiodată și de un vas ceramic cu capac sau de o putinică din lemn. În zilele noastre, se poate folosi și clasicul borcan, desigur. Orientativ, găsești mai jos ingredientele și modul de preparare pentru rețeta de fasole verde la borcan în saramură.

Ingrediente pentru 2 borcane de 800 ml

1 kg fasole verde / păstăi galbene late foarte tinere și proaspete

sare neiodată pentru murături

Mod de preparare

1.Păstăile se curăță, se spală și se scurg bine de apă. Dacă este nevoie, se tamponează cu un prosop sau cu hârtie absorbantă pentru a înlătura toată apa.

2.Se pune uniform, la fundul borcanului sau al recipientului ales, un strat generos de sare. Deasupra, se așază un strat de păstăi și se presează bine. Se pune un nou strat de sare și din nou păstăi și se presează iarăși. Se repetă procedeul până se umple vasul.

3.Se acoperă vasul și se depozitează într-un loc răcoros, întunecat.

4.Interesant la această metodă este faptul că, pe măsură ce mai recoltezi păstăile din grădină, le poți adăuga în recipientele care nu s-au umplut. Nu te îngrijora dacă apare zeamă în borcan. Aceasta este de fapt conservantul natural. Dacă apare deasupra o peliculă, îndepărteaz-o ușor. Când dorești să folosești păstăile, trebuie să le clătești bine în apă rece și să le lași la desărat cam două ore în apă. Apoi, le poți găti după plac.

7.Mâncărică la borcan

Ingrediente

1 kg fasole verde / păstăi galbene late

4 cepe curățate și tocate mărunt

2 morcovi mari curățați și rași pe răzătoarea mare

1 rădăcină de țelină medie cu tot cu frunze

2 ardei grași mari, curățați și tăiați cubulețe

6 căței de usturoi curățați și tăiați feliuțe

750 g pastă de roșii sau bulion

300 ml ulei vegetal

3 l apă

1 lingură sare neiodată

2 crenguțe de cimobru

piper măcinat

Mod de preparare

1.Păstăile se curăță, se spală și se rup în bucăți mai mici dacă se dorește. Rădăcina de țelină se curăță și se rade pe răzătoarea mare. Frunzele de țelină și cimbrul se spală și se lasă la scurs.

2.Într-o oală, se pune la fiert apa. Când clocotește, se adaugă sarea și se amestecă până se dizolvă complet. Se adaugă păstăile și crenguțele de cimbru.

3.Între timp, într-o tigaie, la foc mic, se toarnă puțin ulei de floarea-soarelui. Se adaugă ceapa și usturoiul și se lasă la călit. Când ceapa capătă o culoare arămie, se adaugă morcovii și rădăcina de țelină. Se lasă toate la călit, la foc mic, cam 2-3 minute. Se adaugă ardeii și pasta de roșii sau bulionul. Se mai toarnă și o cană din apa în care a fiert fasolea verde. Se amestecă bine și se lasă la fiert sosul cam 30 minute, la foc mic.

4.Când fasolea verde a fiert „al dente', se adaugă sosul preparat peste fasolea verde și se mai lasă să fiarbă cam 30 minute. Se adaugă sare și piper după gust.

5.În borcane sterilizate în prealabil, se repartizează în mod egal mâncărica de fasole verde. În fiecare borcan, se pun deasupra câteva frunze de țelină pentru a oferi un plus de savoare. Se închid borcanele foarte bine cu capace și se lasă la răcit. Apoi se depozitează în cămară la loc uscat și răcoros.

Sursa foto: 123rf.com

Alte surse: allrecipes.com, BZI.ro, petitchef.ro,

Citește și Murături asortate, cea mai simplă și gustoasă rețetă

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton