Reţete de omletă dulce nu ar trebui să lipsească din meniu. Sunt preparate sănătoase și delicioase, potrivite la orice vârstă. În plus, pot fi și dietetice, pentru cei nevoiți să urmeze regimuri alimentare speciale. Fie că le pregătești pentru micul dejun, fie ca desert, trebuie să încerci aceste reţete de omletă dulce.
Reţete de omletă dulce s-au transmis de multă vreme. Deși ai putea crede că sunt o găselniță modernă, se prepară din timpuri înaintate. E drept că s-au mai adăugat ingrediente, însă baza e aceeași. Așa că e cazul să încerci și tu aceste reţete de omletă dulce.
Ce este omleta
Potrivit dicționarului explicativ al limbii române, omleta are două definiții. Este o „mâncare făcută din ouă bătute și prăjite în grăsime, uneori cu o umplutură de șuncă, brânză, spanac etc.’ Dar mai poate fi și „Preparat dulce din ouă, făină, lapte și zahăr, care se umple cu dulceață, fructe etc.’
Până la urmă, cel mai ușor preparat culinar este omleta. Nu trebuie decât să spargem niște ouă, să aruncăm cojile și să amestecăm bine conținutul acestora. Apoi, într-o tigaie în care am topit puțin unt sau am încins ceva ulei, turnăm amestecul și îl lăsăm să se prăjească pe ambele părți. Se rulează și se împănează înainte de servire. Asta e tot!
E drept că, în timp, s-au adăugat ingrediente. Un pic de lapte sau smântână, ceva condimente, legume tocate sau mezeluri îmbunătățesc gustul și oferă consistență. Iar zahărul, mierea ori îndulcitorii și fructele fac din omlete un deliciu.
Așadar, nu e nimic ciudat să vorbim despre reţete de omletă dulce. Dimpotrivă, acestea apar chiar și în cărți de bucate de referință. Celebra Sanda Marin le-a recomandat, dar apar și sub semnătura lui Constantin Bacalbașa sau în cartea Floricăi Augusta Sarariu, „Călăuza vestalei moderne‘.
Valoarea calorică aproximativă a unei omlete este de 184 kcal/100g. Dar pot exista abateri de la regulă, în funcție de ingrediente și de metoda de gătit. Pe lângă faptul că se pregătește foarte ușor, omleta este și foarte hrănitoare. Ouăle sunt bogate în colină, vitaminele A, B și D și oligoelemente precum fluor, iod, clor, fier, cupru și sulf. Ajută la întărirea și menținerea elasticității articulațiilor și ligamentelor, asigură funcționarea normală a sistemului nervos, îmbunătățesc peristaltismul gastrointestinal.
Cum se prepară omletele
Spre deosebire de celelalte omlete, pentru rețete de omletă dulce se folosește zahăr, lămâie rasă și mirodenii. Umplutura poate fi făcută din fructe de pădure, gem, marmeladă sau dulceață. Zahărul pudră se folosește pentru a decora preparatul.
Cum spuneam, în mod clasic, omleta se face în tigaie, la foc deschis. Dar sunt și alte modalități populare pentru a pregăti omlete:
La cuptor
Masa de omletă este mai întâi bătută bine și apoi coaptă într-un cuptor încălzit la 180° C. Această metodă este adesea utilizată pentru a pregăti un număr mare de porții. Se sparg 10 ouă într-un castron cu lapte (500 ml) și sare. Se amestecă amestecul fără să se bată. Se unge cu unt o tavă de copt cu pereții înalți și se umple cu amestecul de ouă, lăsând 1/3 din pereții vasului neumplut. Coaceți timp de 30 de minute la 200°C. Nu deschideți cuptorul în primele 20 de minute, deoarece omleta se poate împrăștia.
Dracena
O metodă mai puțin cunoscută este „Dracena’. Este un fel de mâncare separat, asemănător cu omleta la cuptor. Singura diferență constă în ingrediente – ouăle și laptele sunt amestecate cu făină și smântână.
La abur
Omleta la abur poate fi inclusă în majoritatea dietelor. Păstrează toate substanțele nutritive din ouă și lapte și este un fel de mâncare cu conținut scăzut de calorii. Se toarnă amestecul de ouă în forme. Acestea se așază într-un vas deasupra unei oale în care fierbe apă sau pe o strecurătoare de metal într-o cratiță plină o treime cu apă clocotită. Apa nu trebuie să atingă formele de omletă. Se acoperă și se lasă să se gătească aproximativ un sfert de oră. Laptele poate fi înlocuit cu smântână amestecată cu apă rece.
La microunde
După ce se amestecă ouăle și laptele, conform rețetei clasice, se introduce omleta în cuptorul cu microunde. Se folosește un recipient adânc, potrivit cuptorului cu microunde, așa încât omleta să nu intre în contact cu pereții cuptorului atunci când se umflă.
În multicooker
Ouăle se amestecă cu laptele, sarea și se adaugă condimentele. Este nevoie de puțin ulei pentru a unge bolul multicookerului. Pentru a obține o omletă pufoasă, se bat albușurile separat și apoi se amestecă ușor în gălbenușurile bătute. Se programează aparatul în modul „Coacere' cu o durată de gătire de 20 de minute. După această perioadă, se opresc toate modurile, inclusiv preîncălzirea. Se lasă omleta să stea cu capacul închis timp de 5-10 minute.
Fără lapte
În cazul în care nu ai lapte în casă sau îți este interzis acest aliment în regimul alimentar, acesta poate fi înlocuit pur și simplu cu puțină apă. Va trebui numai să bateți ceva mai mult amestecul. De asemenea, se pot adăuga câteva lingurițe de griș pentru a face amestecul de ouă mai gros. Sau se pot folosi făinuri fără gluten.
Cele mai bune reţete de omletă dulce
Omleta dulce a lui Constantin Bacalbașa, din 1935
Ingrediente pentru o porție:
- 2 gălbenuşuri
- 2 albuşuri
- 20 g zahăr pudră
- sare
- vanilie
- coajă de lămâie/portocală
- rom
- fructe de sezon
- Opţional – făină cât se poate cuprinde cu trei degete’
Mod de preparare:
1.Albușurile se bat spumă cu zahărul pudră. Gălbenușurile se amestecă bine cu sarea și aromele. Se combină cele două compoziții.
2.Se încinge o tigaie cu puțin unt și o lingură de ulei. Se toarnă ouăle și se lasă la foc potrivit până când se desprind ușor de tigaie. Ideal ar fi să aveți încă o tigaie unsă și încinsă, în care să răsturnați omleta pentru a continua coacerea și pe cealaltă parte. Atenție! Ai grijă să nu se ardă la rumenit, căci va avea apoi gust de omletă sărată!
3.Când e gata, se transferă în farfurie. Se stropește cu rom și se flambează. Pentru decor, se pot pune fructe proaspete sau gem.
Omletă cu mere
Ingrediente pentru 10 porții:
- 5 ouă
- 2 mere mai mari
- 250 ml lapte
- 100 g făină
- 10 ml ulei
- 20 g zahăr sau îndulcitor similar
- scorțișoară
- Opțional – zahăr pudră sau îndulcitor pudră pentru decor
Mod de preparare:
1.Merele se curăță, se taie cubulețe de aproximativ doi centimetri. Se pun la rumenit într-o tigaie cu un strop de ulei, timp de aproximativ zece minute. După cele 10 minute, se oprește focul și se lasă la răcit.
2.În două boluri, se separă gălbenușurile de albușuri. Albușurile se bat spumă tare. Gălbenușurile se mixează cu un tel împreună cu laptele, făina, zahărul sau îndulcitorul și scorțișoara. Apoi, albușurile bătute se încorporează, cu o spatulă, în compoziția de gălbenușuri. Amestecul se toarnă în tigaia cu merele, se nivelează, se acoperă cu un capac și se lasă la foc mediu, timp de cinci minute.
3.După 5 minute, se întoarce omleta pe cealaltă parte și se mai ține pe foc încă 5 minute. Când e gata, se lasă să se răcească și apoi se servește.
Omletă cu ciocolată
Ingrediente pentru 2 porții:
- 2 ouă
- 1 lingură zahăr
- 1 lingură pudră de cacao
- 50 g ciocolată bucăți
- 1 lingură unt
- 1 lingură zahăr pudră.
Mod de preparare:
1.Ouăle se bat bine. Se adaugă pudra de cacao și zahărul și se amestecă bine cu un tel. Se adaugă și zahărul și se omogenizează.
2.Se taie ciocolata în bucăți foarte mici. Se adaugă la amestecul anterior și se amestecă bine.
3.Amestecul se toarnă într-o tigaie, în care s-a topit untul, la foc mediu. Omleta trebuie întoarsă de pe o parte pe cealaltă. Este indicat să fie făcută la foc mediu pentru a nu se arde ciocolata. La final, se decorează cu zahărul pudră.
Omletă dulce cu sos
Ingrediente pentru o porție:
- 1 ou
- 2 linguri lapte
- 1/2 banană
- 1/4 măr
- 4 vișine/cireșe/afine
- scorțișoară
- o lingură unt pentru uns tigaia
Mod de preparare:
1.Se bate oul cu laptele. Se unge tigaia cu unt și se toarnă amestecul de ou cu lapte.
2.Când este aproape prăjit, se pune în tigaie cam jumătate din cantitatea de fructe. Se lasă cam 30 secunde și se întoarce omleta pe partea cealaltă.
3.Restul fructelor se mixează la bleneder cu puțin lapte, până se obține un sos dens. Acesta se toarnă peste ompletă înainte de servire. Deasupra se pudrează cu un praf de scorțișoară.
Frigănele fără pâine
Ingrediente pentru 2 porții:
- 4 ouă
- 200 ml lapte
- 1 lingură zahăr
- 1 lingură făină
- 1/2 lingură ulei de cocos sau alt ulei vegetal sau unt
Mod de preparare:
1.Se pune o tigaie antiaderentă la încins. Se unge cu ulei sau unt.
2.Ouăle se bat bine, se adaugă laptele, zahărul și făina și se omogenizează bine, să nu rămână cocoloașe.
3.Se toarnă compoziția în tigaie și se acoperă cu un capac. Se lasă la gătit cam 10-15 minute, la foc mediu spre mic. Omleta se va umfla și va împrăștia aromă de friganele.
4.Când e gata, omleta se desprinde ușor de fundul tigăii. Se așază pe o farfurie și se decorează cu fructe, cu sirop sau oricare alte sosuri sau garnituri preferate.
Sursa foto: 123rf.com
Alte surse: htgetrid.com, dulceromanie.ro, imagelicious.com
Citește și Paste Konjac – cum se consumă alimentele din konjac și ce beneficii au