Rețete de plăcintă cu brânză sunt la mare căutare. Căci plăcintele fac parte din patrimoniul culinar al multor țări. Iar cele cu brânză sunt apreciate la orice vârstă, fie că sunt sărate, fie dulci. Și e indicat ca fiecare gospodină să aibă în „repertoriul' personal măcar câteva rețete de plăcintă cu brânză.
Plăcinta, sub orice formă, dulce sau sărată, se prepară de mii de ani. E drept că, în zilele noastre, poate fi ridicată la rang de artă culinară. Dar, până la urmă, tot plăcintă este. Și îmbogățește mesele de sărbători la fel cum desfată și cele mai pretențioase gusturi în meniul de zi cu zi. De la chefi patiseri la gospodine, în funcție de regiune, cu toții stăpânesc măcar câteva rețete de plăcintă cu brânză.
Ce trebuie să știi despre plăcinte
Există evidențe cum că, încă din Neolitic, se prepara un fel de plăcintă. De altfel, egiptenii ar fi gătit prima crustă de plăcintă. Căci începuseră să folosească unelte din piatră, practicau deja olăritul și consumau cereale precum orzul, ovăzul și secara.
Mierea făcea și ea parte dintre ingredientele consumate de ei. Plăcintele egiptene erau cunoscute sub denumirea „galettes. Despre acestea există informaţii pe pereţii mormântului din Valea Regilor al Faraonului Ramses al II-lea.
Totuși, ceea ce știm noi azi sub numele de plăcintă își are originile în Grecia străveche. I se spunea πλακοῦς – plakous sau πλακουντ-plakount. Și era o turtă preparată din făină și apă, la care se adăuga grăsime, umplută cu carne. De altfel, coca servea drept înveliș pentru gătirea cărnii, așa încât aceasta să rămână suculentă. Și reprezenta un aliment bun de luat în călătoriile lungi pe mare.
Se pare că noi am preluat denumirea de la romani, de la latinescul „placenta'. Omul politic roman Marcus Porcius Cato a scris, în De Agri Cultura, despre cea mai populară plăcintă, denumită „Placenta, în anul 160 înainte de Hristos.
I se mai spunea și „Libum și era asemănătoare cu prăjitura cu brânză. Atunci se oferea drept ofrandă zeilor. Oxford English Dictionary notează: „În mod evident, plăcinta a fost un cuvânt binecunoscut în 1362, în Anglia. Plăcintele timpurii au fost cu carne şi erau servite ca fel principal de mâncare.
Te-ar mai putea interesa și Rețetă de plăcintă cu brânză și roșii
Plăcintele dulci, de desert, se regăsesc în consemnări abia pe la 1500. Iar Regina Elisabeta I a Angliei ar fi fost cea care a gătit prima plăcintă cu cireşe. Rețete de plăcintă cu brânză există peste tot în lume. Și variază de la o ţară la alta, de la un bucătar la altul, de la o regiune la alta.
Însă ingredientele de bază sunt aceleaşi: făină, apă, grăsime și umplutură din brânză sau alte ingrediente. Plăcintele, așa cum le știm noi, sunt specifice României, Moldovei și Ucrainei.
Rețete de plăcintă cu brânză
Iată câteva dintre cele mai cunoscute și mai reușite rețete de plăcintă cu brânză:
1.Pacheţele cu brânză
Ingrediente pentru 4 porții:
8 foi rotunde de plăcintă
250 g telemea
100 g smântână
câteva frunze busuioc proaspăt
un ou
100 g unt topit
seminţe de mac şi susan
Mod de preparare:
1.Telemeaua se mărunţeşte şi se amestecă cu smântâna şi busuiocul fin tocat.
2.Fiecare foaie se pliază întâi aducând marginile la interior pentru a forma o fâşie lată.
3.Se pune câte o lingură de umplutură şi se pliază în triunghi lipind ultima bucăţică de aluat cu gălbenuş pentru a evita desfacerea.
4.Se aşază toate pacheţelele în tava de copt, se ung cu un topit, se presară cu seminţe şi se coc 20 de minute.
Bonus: Această rețetă de plăcintă cu brânză, mărar și ceapă este o delicatesă. Este un preparat simplu, ușor de realizat și gata în aproximativ 40 de minute. Dacă vrei să încerci o rețetă delicioasă, din câteva ingrediente simple, nu ezita să încerci recomandarea noastră!
2.Plăcinte pe lespede
Ingrediente:
Pentru aluat:
650 g făină albă
30 ml ulei
100+50 ml apă călduță
100 ml lapte călduț
o linguriță sare
o linguriță zahăr
30 g drojdie proaspătă
Pentru 3 feluri de umplutură:
Pentru umplutura de brânză sărată:
100 g brânză de oaie
o lingură mărar tocat
Pentru umplutura de cartofi:
4 cartofi
o ceapă mică
ulei
sare
piper
Pentru umplutura de mere:
5 mere potrivite
100 g zahăr
o linguriță scorțișoară
Pentru copt:
ulei
Pentru servit:
smântână
Mod de preparare:
1.Se începe prin pregătirea umpluturilor astfel: pentru umplutura de cartofi, cartofii se spală și se pun la fiert într-o oală. Ceapa se curăță și se taie cubulețe mărunte, apoi se pune la călit într-o cratiță cu puțin ulei, iar când este aurie se ia de pe foc. Când cartofii sunt fierți, se curăță de coaja, se dau prin răzătoarea mare și se adaugă peste ceapa călită. Se pune cratița din nou pe foc, se potrivește gustul cu sare si piper, se călesc puțin toate ingredientele, după care se trage de pe foc și se dă deoparte.
2.Pentru umplutura de mere, se curăță merele de coajă și de cotor, se dau prin răzătoarea mare, se storc bine de suc si apoi se pun într-o cratiță la călit cu zahăr și cu scorțișoară. Când scade lichidul, merele sunt gata și se trage cratița deoparte.
3.Pentru umplutura de brânză sărată, brânza de oaie se frământă bine cu mărarul tocat.
4.Pentru aluat, se pune făina într-un castron mai mare. În alt vas mai micuț, se amestecă drojdia cu sarea, zahărul și cu cei 50 de ml. de apă, până se dizolvă drojdia. Se face un cuib în mijlocul grămezii de făină în care se toarnă amestecul de drojdie. Se amestecă ușor cu o lingură, încercând să încorporăm și puțină făină de pe margini, până se obține o maia mai grosuță.
Se acoperă vasul și se lasă să stea la dospit cam 30 de minute. După acest timp, se adaugă uleiul, apoi treptat 100 ml. de apă călduță și 100 ml. de lapte călduț. Se frământă bine până rezultă un aluat ușor elastic și potrivit de tare. Se acoperă vasul cu un prosop și se lasă la dospit 30 de minute, până își dublează volumul.
5.După ce a dospit aluatul, se răstoarnă pe masa pudrată lejer cu făină. Se rupe aluatul în mingiuțe potrivite, cam cât o mandarină, care se mai lasă să stea la dospit pentru 15 minute, după care se începe umplerea plăcintelor. Se pudrează masa cu făină, se întinde ușor o mingiuță, se pune în mijloc o lingură de umplutură, se trage de margini în mijloc, în așa fel încât să se sigileze bine compoziția, după care se intoarce plăcinta formată cu pliurile în jos.
6.Se mai pudrează masa cu puțină făină dacă este necesar și se întinde plăcinta foarte subțire după mărimea tăvii în care se va coace. Se pregtesc vreo 3-4 plăcinte înainte de a porni la copt, căci merge repede, deoarece sunt foarte subțiri.
Cu o pensulă se unge tava încinsă, se pune placinta, se lasă să se coacă până este aurie și, înainte de a o întoarce pe cealată parte, se dă cu pensula din nou peste plăcintă. Se coc pe rând, iar pentru un plus de spor se pot pune două tăvi, căci așa merge mult mai repede. Se savurează calde sau reci, îmbibate în smântână.
3.Plăcintă cu brânză feta
Ingrediente pentru 6 porții
Pentru aluat:
500 g făină
2 ouă
200 ml ulei
250 g iaurt
un praf de sare
Pentru umplutură:
400 g brânză feta
2 ouă
Pentru uns:
un gălbenuș
Mod de preparare:
1.Pentru aluat, se pune făina într-un vas, i se face un gol şi acolo se pun două ouă, uleiul, iaurtul şi sarea. Se amestecă aducând spre centru făina de pe margini, până ce se obţine un aluat care nu se mai lipeşte de mâini. Se lasă să se odihnească o oră.
2.Între timp, brânza se fărâmiţează cu furculiţa şi se amestecă cu ouăle bătute.
3.Din aluat se rup bucăţi de mărimea unei nuci, dacă se foloseşte o tavă mai mică sau de mărimea unei portocale pentru o tavă mai mare. Se întind foile cât se poate de subţiri.
4.Se aşază în tava unsă cu puţin ulei, alternativ, foi şi brânză, având grijă ca în partea de sus să fie foi. Se ung cu gălbenuş de ou şi se dă tava la cuptor pentru 25 de minute.
Bonus: Îți e dor de o plăcintă dobrogeană, exact ca la bunica acasă? O poți face acum chiar la tine acasă și ai nevoie de doar câteva ingrediente. Iată cum trebuie să o prepari ca să aibă același gust ca în copilărie. Găsești aici cea mai delicioasă Rețetă tradițională de plăcintă dobrogeană
4.Plăcintă cu aluat grecesc
Ingrediente pentru 6 porții:
Pentru foi:
un kg făină
2 linguri ţuică
2 linguri ulei
sucul unei lămâi
300 ml apă caldă
Pentru umplutură:
100 g brânză cu mucegai albastru
100 g brânză ricotta sau urdă
100 ml smântână
4 ouă
Pentru uns:
50 g unt topit
Mod de preparare:
1.Pentru foi se amestecă toate ingredientele într-un vas şi când s-a obţinut un aluat omogen se transefră pe masa de lucru presărată cu făină. Se frământă circa 20 de minute, se adună într-o bilă şi se dă la frigider pentru 30 de minute.
2.Apoi, se împarte în două, se întind două foi şi una dintre ele se aşază în tava unsă foarte puţin. Cele două tipuri de brânză se mărunţesc şi se amestecă cu smântâna şi ouăle.
3.Se toarnă umplutura în tavă, se acoperă cu cea de-a doua foaie (dacă rămâne aluat se congelează), se întorc marginile în aşa fel încât să nu curgă şi se unge plăcinta cu unt topit.
4.Se coace pentru 30 de minute, maximum, în funcţie de cuptor.
5.Poale-n brâu
Ingrediente pentru 8 porții:
Pentru aluat:
3 ouă
200 g zahăr
făină cât cuprinde
25 g drojdie
200 ml lapte
50 ml ulei
Pentru umplutură:
500 g brânză de vaci
3 ouă
200 g zahăr
esenţă rom
Mod de preparare:
1. Se dizolvă drojdia în câteva linguri de lapte călduţ şi se adaugă câteva linguri de făină până se obţine un aluat moale care se lasă la dospit într-un loc călduros până îşi dublează volumul.
2. Separat, se bat ouăle cu zahărul, se adaugă laptele cald, uleiul, făina (cam 1 kg, ca pentru cozonac), care se amestecă bine cu aluatul crescut şi se frământă din nou până se obţine un aluat moale, de consistenţa celui de cozonac. Se mai lasă să crească la loc cald şi, când este gata, se rup bucăţi din aluat, se întind în formă de cerc, puţin mai mari decât o farfurioară de cafea şi se umplu cu compoziţia de brânză.
3. Iată şi umplutura: se fărâmiţează brânza bine, se adaugă ouăle, unul câte unul şi zahărul, esenţa de rom, amestecându-se până la omogenizare. Cu această compoziţie se umplu cerculeţele de aluat, se împăturesc laturile şi se strâng puţin la mijloc ca să nu se desprindă la copt. Se pun într-o tavă unsă cu margarină şi tapetată cu făină şi se ung deasupra cu un ou bătut.
4. Se introduce tava în cuptorul deja încins, la temperatură medie şi se coc până se rumenesc deasupra. Când sunt gata, se scot şi se pudrează cu zahăr. Se servesc atât calde cât şi reci.
6.Plăcintă dulce cu brânză
Ingrediente pentru 6 porții:
Pentru aluat:
250 g făină
½ linguriţă praf de copt
120 g zahăr
un gălbenuş
100 g unt
un praf de sare
un pliculeţ zahăr vanilinat
Pentru umplutură:
500 g brânză de vaci
100 g zahăr
2 gălbenuşuri
100 g stafide aurii
100 g caise uscate
Pentru servit:
zahăr pudră
Mod de preparare:
1.Pentru aluat, se amestecă făina şi praful de copt şi se adaugă succesiv celelalte ingrediente.
2.După amestecare, pe masa presărată cu făină se lucrează aluatul şi apoi se adună, se înveleşte în folie şi se lasă la rece o oră. Apoi, 2/3 din aluat se întinde şi se transferă în tava de copt. Se unge cu unt topit.
3.Caisele se taie mărunt, mărunt şi se mixează cu brânza şi zahărul. Apoi se adaugă stafidele, se amestecă şi se toarnă peste foaia de aluat din tavă.
4.Se întinde şi restul aluatului şi se acoperă amestecul de brânză, se unge cu unt topit şi se dă tava la cuptor pentru 40 de minute. Se scoate şi se unge cu restul untului topit până la completa folosire a cantităţii. După aceea, se presară cu zahăr pudră.
7.Plăcintă-prăjitură cu brânză
Ingrediente:
Pentru cocă:
Un ou
300 ml apă minerală
150 ml ulei
10 g drojdie
Un praf de sare
Făină cât cuprinde
Pentru umplutură:
O jumătate de kg brânză de vaci
300 g zahăr
150 g stafide
4 ouă
Esenţă de vanilie
Coaja de la o lămâie
Un ou pentru uns
Mod de preparare:
1.Se amestecă toate ingredientele pentru cocă, se frământă bine, se împarte în două părţi, după care se întind două foi.
2.Pentru prepararea umpluturii se lasă brânza de vaci să se scurgă bine de zer, după care se amestecă cu restul ingredientelor.
3.Într-o tavă tapetată cu ulei şi făină se pune prima foaie. Peste ea se pune umplutura de brânză şi se acoperă cu cea de-a doua foaie tăiată sub formă de benzi.
4.Se unge cu un ou bătut şi se dă la cuptorul preîncălzit pentru aproximativ 45 de minute.
5.Opţional, se presară zahăr pudră.
8.Plăcintă cu brânză şi lapte
Ingrediente:
1 pachet foi de plăcintă cumpărate
450 g telema de oaie sau vacă, după gust
8 ouă
1 l lapte
1 pachet de unt
2 linguri zahăr
Mod de preparare:
1.Într-o tavă unsă cu ½ pachet de unt se aşază trei straturi a câte trei foi de plăcintă care se încreţesc puţin. Dupa fiecare strat de 3 foi de plăcintă se pune brânza rasă.
2.După ce s-au pus toate foile şi brânza, se întorc în tavă marginile foilor şi să fie folosit totul fără a se tăia.
3.După ce s-au făcut cele trei straturi, se înţeapă foile cu furculiţa şi se toarnă un amestec alcătuit din ouă, lapte, zahăr.
4.Deasupra se pune cea de-a doua jumătate a pachetului de unt şi se dă la cuptor. Se lasă până ce foile de deasupra sunt rumenite. Se lasă să se răcească în tavă şi apoi se taie.
9.Plăcintă cu telemea şi mărar
Ingrediente
Pentru aluat:
1 kg făină
2 cubuleţe drojdie
5 ouă
500 ml lapte
1 pachet unt
2 linguri cu untură
3 linguri zahăr
Pentru umplutură:
800 g telemea
2 legături de mărar
Mod de preparare
1.Pentru aluat se face o maia din drojdia sfărâmată şi 3-4 linguri de lapte călduţ. Se lasă până face băşici si apoi se amestecă şi se frământa cu restul ingredientelor şi cu 4 ouă.
2.Se face un aluat nici prea vârtos, nici prea moale, cât să fie bun de întins cu vergeaua. Se întind două foi. Se pune una în tava de plăcinta unsă cu grăsime şi tapetată cu făină. 3.Se pune umplutura care se face prin amestecarea brânzei rase cu mărarul şi se acoperă cu cea de-a doua foaie.
4.Se unge cu ou bătut, se înteapă cu furculiţa şi se dă la copt. După 40 de minute se scoate tava, se lasă la răcit şi apoi se taie.
Khachapuri, plăcinta georgiană cu brânză, este un deliciu. Este un preparat specific georgian care, cu siguranță vă va cuceri din prima. Se face foarte ușor, este delicioasă și potrivită ca gustare la orice masă a zilei.
Sursa foto: 123rf.com
Alte surse: historia.ro, wikipedia.org,
Citește și Rețetă de cheesecake cu lămâie