Rețete de prăjituri pentru Paște. Simple și gustoase

 Oana Pantazi
.

Se apropie Sărbătorile și gospodinele se întrec deja în preparate, așadar ne-am gândit să vă oferim câteva rețete de prăjituri pentru Paște. Sunt simple, gustoase și vor face cu siguranță deliciul invitaților.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!

Cele mai simple rețete de prăjituri pentru Paște se dovedesc, de cele mai multe ori, și cele mai delicioase. În afara preparatelor tradiționale, cum ar fi friptura de miel, pasca și cozonacii, există și variante simple și savuroase, care îi vor îndulci, cu siguranță, pe cei mici și nu numai. Printre ele se numără celebrul tiramisu, clasica prăjitură cu foi de napolitană și nuci, dar și prăjitura denumită, nu întâmplător, inteligentă.

reteta-de-tiramisu-Pastereteta-de-tiramisu-Paste

Rețete de prăjituri pentru Paște. Tiramisu

Una dintre cele mai apreciate rețete de prăjituri pentru Paște și nu numai este tiramisu, un dulce fin, cremos, extrem de savuros și, în egală măsură, simplu de preparat.

Ingrediente

  • un pachet de pișcoturi
  • cinci ouă
  • 150 grame de zahăr
  • 250 de grame de mascarpone
  • 200 de grame de frișcă lichidă sau de smântână pentru frișcă
  • 200 de mililitri de cafea
  • un pliculeț de zahăr vanilat
  • esență de rom.
  • cacao, pentru ornatul prăjiturii

Cum se prepară Tiramisu

Bateți gălbenușurile cu zahăr până când acestea devin spumă. Separat, bateți albușurile spumă, pe urmă adăugați frișca și amestecați în continuare conținutul. Gălbenșurile se amestecă cu crema mascarpone. Se adaugă compoziția de albușuri cu friscă, după care se pun esența și zahărul vanilat. Înmuiați pișcoturile în cafeaua răcită și întindeți într-o tavă un rând de pișcoturi peste care adăugați crema obținută. Adăugați în continuare rânduri de pișcoturi alternate de cremă. Ultimul strat trebuie să fie unul de cremă. La final, prăjitura se pudrează cu cacao, apoi se pune la frigider pentru 2-3 ore și este bună de servit.

Prăjitura cu foi de napolitană, cremă de nuci și biscuiți

Prăjitura cu foi de napolitană, cremă de nuci și biscuiți este unul dintre deliciile copilăriei multora dintre noi, iar în perioada Paștelui, când se adună familia, este pretextul perfect pentru a rememora momentele frumoase. Iată de ce ingrediente aveți nevoie pentru a o prepara!

Ingrediente

  • un pachet foi de napolitană
  • 250 grame de unt sau de margarină
  • 300 de grame de biscuiți simpli, fără cremă
  • 250 de grame de nucă măcinată
  • 250 de grame de zahăr tos
  • cinci linguri de cacao
  • 250 de mililitri de lapte
  • o fiolă de esență de rom.
  • 300 de grame de ciocolată albă și sirop de căpșuni, pentru ornat

Cum se prepară prăjitura cu foi de napolitană

Fierbeți laptele cu zahărul până când dă în clocot. După ce luați ibricul de pe foc, puneți în el untul tăiat bucățele, nuca măcinată și cele cinci linguri de cacao. Apoi se adaugă în cremă biscuiții sfărâmați și esența de rom. Crema obținută se întinde între foile de napolitană. La final, peste prăjitură se pune glazura de ciocolată albă, topită la bain-marie, și se ornează cu siropul de căpșuni.

Prăjitura inteligentă

Una dintre cele mai simple dar și mai delicioase rețete ce pot fi preparate de paște este prăjitura inteligentă. De la ce-i vine numele? Cu siguranță de la faptul că aluatul ei, în timpul coacerii, se alege singur în trei straturi diferite, iar surpriza este că cel din mijloc are o consistență cremoasă. Mai mult, este o rețetă nu doar economică, ci și deosebit de savuroasă.

Ingrediente

  • 4 ouă la temperatura camerei;
  • esență de vanilie;
  • 150 g zahăr;
  • 125 g unt moale ;
  • 115 g făina;
  • 500 ml lapte călduț

Cum se prepară prăjitura inteligentă

1. Preîncălzește cuptorul la 160° și unge cu unt sau margarină o tavă de prăjituri pătrată cu dimensiuni de 20/20 cm, sau una rotundă. Ai grijă să alegi o tavă nu foarte mare în lățime sau lungime, deoarece aluatul trebuie să fie suficient de înalt încât să se poată stratifica.

2. Separă albușurile de gălbenușuri și bate albușurile, până când spuma rămâne pe paletele mixerului.

3. Freacă gălbenușurile cu zahărul până devin o cremă ușoară. Adaugă untul și esența de vanilie, continuă să amesteci pentru 1-2 minute, apoi adaugă și încorporează făina.

4. Adaugă laptele treptat, până la omogenizare, urmat de albușurile bătute, adăugate tot treptat, pe care trebuie să le încorporezi delicat, folosind o spatulă.

5. Toarnă aluatul în tava de prăjitură și coace-o aproximativ o oră sau până când stratul superior devine auriu, iar prăjitura trece testul scobitorii.

6. Ornează prajitura cu zahăr pudră.

Sursa: RețetePractice.ro.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton