O salată ideală pentru zilele călduroase, pentru oricine vrea să mănânce sănătos, dar și pe săturate. Această salată nu are nevoie de prea mult efort sau timp petrecut în bucătărie și o poți face mai ales dacă ai niște pui rămas de la o cină. Cu siguranță poate fi îmbunătățită și puteți adăuga sfeclă roșie, ou fiert sau chiar semințe, care sunt foarte hrănitoare și sănătoase.
Pentru această salată vei avea nevoie de:
- 1 măr mare verde
- 300 g carne de pui, piept sau pulpă
- 1 țelină medie
- 2 morcovi mici
- 1 lingură iaurt grecesc
- oregano
- pătrunjel uscat
- sare
- piper
- ulei de măsline
- zeamă de lămâie
Salată de pui cu țelină, morcov și măr
Pentru început, încinge o lingură de ulei de măsline într-o tigaie și prăjește puiul bine, după ce l-ai asezonat cu sare, piper și alte condimente după gust.
Lasă puiul la răcit apoi fărâmițează-l cu o furculiță astfel încât să obții fâșiuțe subțiri. Pune puiul într-un bol. Curăță mărul, țelina și morcovii. Rade totul printr-o răzătoare mare. Stoarce bine mărul de zeamă și adaugă-l împreună cu morcovul și țelina peste pui.
Adaugă lingura de iaurt grecesc, sare, piper, puțin ulei de măsline și condimente după gust: sare, piper, boia, oregano, pătrunjel uscat și altele.
Adaugă zeama de lămâie peste și amestecă bine.
Poți servi cu focacia sau lipii subțiri și crocante.
Cel mai nou VIDEO
Libertatea.ro
Fanatik