Bogdan Dumitrache - Bunele intentii in dragoste si film

Ne-am intalnit la firma de casting pe care o are impreuna cu Dragos Bucur, intr-o casa in care e si un bar si in care atmosfera relaxata te imbie sa pui mai multe intrebari decat cele pe care le-ai pregatit (asa mi s-a intamplat mie). Vazusem filmul si va sfatuiesc s-o faceti la randu-va, pentru ca e o poveste despre frica. Despre frica aceea pe care o traim, am trait-o sau o vom trai atunci cand unul dintre parintii nostri se imbolnaveste. Frica aceea a copilului din noi, care nu piere, indiferent de varsta pe care o avem. Bogdan joaca rolul lui Alex, un tanar care traieste bine, confortabil si care, la un moment dat, primeste un telefon prin care este anuntat ca mama lui a suferit un accident cerebral.

De aici incepe frica pe care toti vor sa i-o anuleze asigurandu-l, cu bune intentii, ca situatia este sub control. Aceste bune intentii sunt, de fapt, piedici care il irita si mai mult pe Alex. Si pe noi. Si pe mine. Si pe tine. Si pe Bogdan. Sunt acele linistiri care complica lucrurile si care nu rezolva problemele: „lasa ca e mai bine asa’, „toata lumea face asa’, „doctorul e foarte dragut’…

L-am intrebat ce parere are despre bunele intentii ale altora. Mi-a raspuns: „De cand am facut filmul, ma lovesc constant de vorba asta. Uneori chiar si eu reusesc sa lovesc pe cineva din cauza bunelor mele intentii. La fel ca in film, si in viata mea personala, sunt situatii destul de multe cand, desi am cele mai bune intentii de a face ceva, ajung cumva sa dau un cot in stanga sau in dreapta…’

Citeste continuarea articolului in numarul de noiembrie al revistei Viva!