Una dintre cele mai puțin fotografiate familii din lumea muzicii românești s-a hotărât să apară public împreună într-un shooting. Vă prezentăm în exclusivitate familia Bittman!
A fost odată ca niciodată un împărat (al rock-ului românesc), și el avea trei feciori: Alex, Patrick și Mark. Așa ar putea începe povestea noastră despre familia cântărețului Dan Bittman, solistul trupei Holograf. E o poveste fără cifre magice, fără probe inițiatice, dar cu trei feți-fru-moși și cu un prâslea vesel și simpatic, mai ceva ca în basmele lui Ispirescu.
Ne-am întâlnit înainte de Crăciun, nu pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, ci la Interbelic, clubul care ne-a primit cu bucurie pentru o ședință foto specială, ce avea să se transforme în prima apariție publică a lui Dan Bittman alături de toți copiii săi. Îmbrăcat cu totul în negru, ca un veritabil star rock, Bittman a venit însoțit de cei trei voinici și de discreta sa parteneră de viață, Liliana Ștefan, iubita lui de peste 25 de ani și mama (eroină, am spune noi) a celor trei puștani. Întrucât băieții nu erau obișnuiți cu întâlniri de gradul zero ca aceasta (echipă de stiliști, redactor-șef, fotograf, make-up artist, hairstilist, asistent foto), am zis să spargem gheața cu o discuție prietenească.
Să facem prezentările…
Dan Bittman: Avem aici una bucată băiat de zece ani (arată spre Mark, mezinul familiei); Alex, care face 18 ani pe 1 ianuarie, deci mai are câteva zile de belfereală și după aceea devine adult, și dom´ Patrick, 13 ani.
Cu greu te-ai lăsat convins să faci acest shooting împreună cu copiii. De ce?
D: Țin la intimitate și nu îmi place să fac caz de celebritate. Mai ales când vine vorba de copii, nu îmi place să îi bag în gura lumii. Sincer, unul dintre motivele pentru care am acceptat a fost și faptul că acum multă vreme, pe atunci Mark nici nu era născut, am făcut o ședință foto VIVA! la noi acasă, cu Liliana, cu Alex mic și cu Patrick care era foarte mic. Asta se întâmpla în urmă cu zece ani. Am zis să vedem cum a trecut timpul peste noi și să ne rămână și nouă o amintire frumoasă împreună.
18 ani, ce vârstă frumoasă! Cum erai tu la vârsta lui Alex? Îți aduci aminte?
D: La vârsta lui Alex, mă pregăteam pentru Arhitectură. Eram în grupa unui vestit prof căruia îi spunea Gigi Moacă, un mare arhitect, după care am fost în trupa lui Dinu Patriciu, care și el pregătea elevi pentru a intra la facultatea de Arhitectură. Asta făceam: ziceam că o să rup gura târgului cu arhitectura, ceea ce nu s-a întâmplat. Am ajuns totuși, după vreun an, la Construcții Hidrotehnice, facultate pe care am și terminat-o și unde profesor ne-a fost Călin Popescu Tăriceanu. Cu el mi-am dat și examenul de stat. Revenind la ce m-ai întrebat, eram cam ca Alex, nu foarte sociabil. Eram mai tăcut, aveam gașca mea de amici, cântam deja într-o trupă. Unul dintre puștii cu care mă pregăteam pentru Arhitectură, Mircea, m-a chemat în trupa lui, în care solist era Adrian Daminescu, care de-abia intrase la Conservator. Erau începuturile. Trupa se numea Blitz. Asta se întâmpla prin
´79-´80. Mamă! Nici nu vreau să mă gândesc! Era frumos, ne plăcea, asta și pentru că muzica rock era interzisă pe atunci.
Înțeleg că Alex face și el muzică… (pauză lungă; Alex își adună cuvintele, nu prea are chef să vorbească).
Alex: Da, încerc să ascult cât mai multă muzică și, când îmi place ceva, dezvolt și văd ce iese. Nu prea ascult muzică din România, dar urmăresc colaborările dintre artiștii de afară, aflu cine-i cine… Nu am un gen anume, ascult și jazz, și rock, orice. Lucrez pe laptop și încerc să muncesc cât mai mult, practic de oriunde. Mai ales în vacanțe, sunt din ce în ce mai implicat în chestia asta.
Te gândești să mergi pe drumul ăsta?
A: Acum mă pregătesc pentru Bac, încă nu m-am hotărât ce să fac în continuare. Aș vrea să fac muzică, dar nu m-aș duce la Conservator. Mi se pare că învăț mai bine singur. La Conservator se studiază mai mult muzică clasică și nu cred că vreau să mă duc în direcția asta. Majoritatea timpului stau la școală sau la studio. Bine, nu e propriu-zis un studio, nu e ceva public: ne-am strâns unul cu o boxă, unul cu o boxă și altul cu un calculator și știm că atunci când mergem acolo facem muzică.
Cum vă petreceți timpul împreună, ca familie?
D: Eu sunt destul de prins cu plecările. Depinde de perioade: sunt unele în care am spectacole în fiecare zi, serile în general sunt cam ocupate. Ăsta e cazul fericit când suntem în București, că în rest suntem prin țară. Vara încercăm să o lăsăm puțin mai moale, ca să putem face vacanțele împreună. Bine, acum Alex își face vacanțele cu ai lui amici, nu mai dăm de el așa ușor! Anul ăsta am mers numai cu Patrick și Mark. Alex s-a angajat la o terasă, două luni, ca să își câștige singur banii, iar noi am fost în Grecia, în Thassos. Acolo ne place să mergem, pentru că e aproape, însă de anul ăsta s-a aglomerat foarte tare. Iarna mai mergem la schi. Ăștia doi mici sunt cu fotbalul, amândoi fac fotbal la Juniorul și aproape zilnic au antrenamente. Sincer, nu m-am gândit niciodată că asta o să facă. Patrick a fost primul care s-a dus la fotbal și l-a tras după el și pe Marcone, care făcea tenis înainte.
Totuși, nu v-ați căsătorit niciodată. A fost asta o idee fixă de-a voastră?
D: Nici măcar. Cred că nu ne plac ceremoniile astea cu rude, cu nenorociri, cu la-lai-la. Inițial am zis: „când o fi, o fi. Niciunul nu a plecat de la ideea că trebuie neapărat să ne căsătorim ca să construim ceva. La un moment dat, chiar ne-am întrebat: „Noi în ce direcție mergem, că ne știm deja de ceva veme?. Următorul pas firesc era să facem un copil, și uite că, de la unu, am ajuns la trei și am rămas de atâta timp împreună.
Copiii ce zic despre asta?
D: Nu cred că i-a influențat în vreun fel. Ei știu cine e tata și cine e mama și ce înseamnă familia. Îi cheamă Bittman pe toți, așa că nu au o problemă cu chestia asta.
Citeste continuarea in VIVA! februarie, la standurile de presa din 1 februarie