Leonard Cohen, antistarul perfect, a părăsit scena și viața, lăsând în urmă tot atâta tristețe cât a fost în cântecele lui minunate.
În urmă cu opt ani, într-o superbă zi de toamnă în care va picura din senin, 10.000 de români se îndreaptă spre Stadionul Tineretului pentru a asista la primul concert de la București al unui artist canadian, revenit pe scenă după 15 ani de absență. Acesta are 74 de ani, dar melodiile sale sunt cunoscute aproape pe de rost de tinerii aflați în majoritate pe stadionul de rugby de lângă Arcul de Triumf. Concertul în sine va fi un triumf. Oamenii vor cânta alături de „trubadurul angoaselor piesele sale celebre pe tot mapamondul, ba îi vor cânta și La Mulți Ani, căci e aniversarea zilei sale de naștere, pe care, la vârsta la care alții preferă compania balansoarului, el a ales să o petreacă pe scenă. Bătrânul în costum le va mulțumi scoțându-și pălăria. „Hallelujah, piesă-iconică bucurându-se de nenumărate coveruri ale celebrităților, de la Bob Dylan la Jeff Buckley, va suna la fel de solemn ca la concertul istoric de la Royal Albert Hall din Londra, din aceeași toamnă. E 21 septembrie 2008, iar artistul e Leonard Cohen.
Opt ani mai târziu, David Remnick, redactorul-șef al prestigioasei publicații „New Yorker, însoțit de un prieten vechi, profesorul de literatură Robert Faggen, bat la ușa unui apartament aflat la etajul doi al unei case dintr-o zonă modestă a Los Angelesului, Mid-Wilshire. „Bine ați venit, prieteni! Vă rog, vă rog, luați loc! Formulele de politețe, rostite cu o inconfundabilă voce caldă, însă foarte gravă, îi aparțin unui om în vârstă de 82 de ani, care se așază, chinuit,într-un scaun medicinal ce îi atenuează durerile de spate. „Doriți niște brânză cu măsline? O vodcă? Un pahar cu lapte? Poate un șnaps? Cohen își răsfață oaspeții așa cum, își dă seama Remnick, nu te-ai aștepta din partea lui Axl Rose, de exemplu. Discuția se întinde pe câteva ore. Vor vorbi despre „You Want It Darker, o selecție de melodii întunecate de pe cel mai recent album al artistului, lansat în octombrie anul acesta. E un album, evident, autobiografic, presărat de îndoieli. „Am întors spatele diavolului, dar am întors spatele și îngerului, sună confesiunea din piesa „On The Level, dedicată căutărilor spirituale ale artistului. Va fi ultimul album. După cum, fără ca Leonard să știe, dar bănuind, fiindcă le va spune oaspeților că e pregătit de moarte, va fi și ultimul interviu.
O IEȘIRE DISCRETĂ
Trei săptămâni mai târziu, artistul intrat în conștiința publicului din întreaga lume ca bătrânul care purta loden și pălărie în timp ce-și cânta dragostea pentru Marianne sau pentru Suzanne, cu timbrul său vocal atât de special și cu fața mereu întoarsă către trecut, se stinge, la 82 de ani.
A avut o ieșire discretă din scenă și din viață: în pofida faptului că s-a stins pe 7 noiembrie, la reședința sa din Los Angeles, acest lucru nu s-a aflat decât patru zile mai târziu, după o postare luipe pagina oficială de Facebook a artistului, știre pe care avea s-o preia media din toată lumea, în lipsa altor informații. Iar ceremonia funerară din Montrealul natal a fost la fel de ferită de ochii publicului, fiind evocată tot pe Facebook, de Adam Cohen, fiul și producătorul lui Leonard, care a mărturisit că înmormântarea a avut loc exact cum își dorise tatăl său: în prezența câtorva rude și prieteni vechi, sicriul simplu de lemn de pin a fost depus în aceeași groapă în care se odihneau părinții artistului, o familie de evrei cu origini poloneze, lituaniene și rusești. În mesajul său, Cohen-fiul i-a mulțumit marelui dispărut pentru felul său unic de a fi și a elogiat personalitatea unică a acestuia, îmbinând gentilețea cu umorul, cu spiritul autocritic și cu noblețea.
NESFÂRȘITA IUBIRE PENTRU MARIANNE
Dacă vorbim despre fostele iubite ale lui Leonard Cohen, se cuvine să o menționăm în primul rând pe norvegiana Marianne Ihlen, cea care a devenit muza artistului și căreia acesta i-a dedicat mai multe melodii, printre care „So Long, Marianne, „Bird on the Wire, „Hey, Thats No Way To Say Goodbye. Și cum să nu-i dedici cele mai frumoase melodii femeii pe care era suficient să o vezi o dată, într-o rochiță de plajă simplă și cu o bandană din care îi ieșea o șuviță din părul de aur, ca să te îndrăgostești iremediabil?
În luna iulie a acestui an, când Marianne se afla pe patul de moarte, Leonard Cohen i-a trimis o scrisoare de o luciditate și deopotrivă de o tristețe sfâșietoare: „Iată, Marianne, că am ajuns la vârsta la care suntem atât de bătrâni, încât trupurile noastre cedează și cred că te voi urma foarte curând. Să știi că sunt atât de aproape în urma ta, încât, dacă îți întinzi mâna, mă poți atinge. Știi că te-am iubit mereu pentru frumusețea și înțelepciunea ta, dar nu trebuie să mai spun ceva pe tema asta, pentru că tu știi asta deja. Vreau doar să-ți urez călătorie plăcută. La revedere, prietenă dragă. Dragoste nemărginită, ne vom vedea pe drum.
Două zile mai târziu după primirea acestei scrisori, Marianne Ihlen închidea ochii, la vârsta de 81 de ani, la Oslo. Patru luni după aceea, Leonard Cohen a urmat-o în veșnicie pe cea care i-a inspirat o iubire nesfârșită și versuri enigmatice, de o frumusețe inegalabilă.
Tulburătoarea poveste începe așa: în anii 50, Marianne Ihlen și iubitul ei Axel Jensen părăsesc Oslo-ul pentru zări mai calde. Se duc în insula grecească Hydra, unde cumpără o căsuță văruită în alb și se stabilesc în sânul unei comunități internaționale de artiști răzvrătiți. După doi ani, scriitorul Jensen părăsește insula, pe Marianne și pe băiețelul lor în vârstă de șase luni pentru o altă femeie. Într-o zi cu soare orbitor, cum sunt atâtea în insulele grecești, Marianne, ținând în mână un coș, stă la coadă în micul magazin sătesc, pentru a lua apă și lapte. În pragul magazinului, stă un
bărbat zvelt, brunet, căruia îi ajunge o privire pentru a o considera cea mai frumoasă femeie din lume. „Vrei să vii cu noi? Suntem afară, zice bărbatul. E Leonard Cohen. Cu gentilețea sa proverbială, Leonard o va conduce pe Marianne până în Norvegia. Apoi, ea se va trezi cu o telegramă: „Am casă. Tot ceea ce-mi lipsește sunt femeia mea și fiul ei. Cu drag, Leonard. Marianne își face bagajele, îl ia pe micul Axel și pleacă spre iubirea vieții sale. Tustrei vor fi fericiți în anii 60, trăind în Montreal, New York și Hydra. Nu vor rămâne împreună. Cohen va avea alte pasiuni: Rebecca de Mornay, cu care a fost logodit, Suzanne Elrod, care i-a dăruit doi copii (fiul Adam, născut în 1972, și fiica Lorca, născută doi ani mai târziu; Adam e și el cântăreț, iar în ultimii ani a fost producătorul tatălui său). Dar ar fi nedrept pentru un mare și galant iubitor de femei să le menționăm doar pe acestea. Căci, în vivanta trecere a lui Leonard Cohen prin lume, au fost mult mai multe intersecții sentimentale. A fost întâlnirea, în 1966, cu Judy Collins, cea care avea să dedice episodului lor comun o carte, „Judy Blue Eyes – My Life in Music. Un an mai târziu, la un workshop al lui Judy, Leonard o cunoștea pe Joni Mitchell, cu nouă ani mai mică decât el. Cântăreața avea să-l găzduiască ulterior pentru o lună, când Hollywood-ul părea interesat să facă un film după melodia „Suzanne – nu s-a mai făcut. Altă legendă muzicală: Janis Joplin. Cohen avea să o evoce în versurile
„Mi te amintesc bine în Chelsea Hotel… și să-și ceară scuze apoi pentru această indiscreție. Și încă! A mai fost și Nico, solista din Velvet Underground, cea care a reprezentat pentru Leonard „perfecta regină ariană de gheață (s-au despărțit ușor, lui Nico îi plăceau bărbații mai tineri). Și Suzanne Verdal – denumită Suzanne nr. 1, fiindcă a precedat-o pe Suzanne Elrod – fata de pe malul râului din Montreal. Ba chiar și Sharon Robinson, cu care n-ar fi avut însă o relație în toată puterea cuvântului. A cunoscut-o pe când aceasta era dansatoare în trupa lui Ann-Margaret și au devenit atât de apropiați, încât au scris împreună, iar Cohen a fost nașul băiatului său. Drumurile lui Leonard l-au purtat în nenumărate locuri. În anii 90, a devenit călugăr budist, într-o comunitate din California, luându-și numele de Jikan(Cel Tăcut). Era zen. Dar pe Marianne n-a uitat-o niciodată și a sfârșit prin a i se alătura.
5 CITATE ALE LUI LEONARD COHEN DESPRE OPERA ȘI VIAȚA SA
• „Pe vremuri, făceam muzică pentru a ne distra. Mult mai mult decât acum! Azi nimeni nu mai ia o chitară în mână dacă nu e plătit.
• „Cântecele mele rezistă 30 de ani – cam durata de viață a unui Volvo. Dar sunt create să dureze cât mai mult posibil. Le examinez cu toată severitatea. Dacă supraviețuiesc testului făcut de inimă și de minte, vor dura.
• „Îmi place viața de turneu, pentru că e regulată și previzibilă. Totul e clar înaintea unui concert. Știi exact ce ai de făcut înaintea unui concert și nu e loc de nicio improvizație.
• „Nu e nicio diferență între un poem și un cântec. Unele au fost mai întâi versuri, altele cântece sau au apărut simultan. Dar toate sunt acompaniate de chitară, chiar și romanele mele.
• „Am avut parte de iubire minunată, dar n-am dat înapoi iubire minunată. Pentru că eram atât de obsedat de simțul despărțirii, nu mă puteam apropia de ceea ce mi se oferea.
Daca îți plac versurile, poți încerca și niște poezii de toamnă.
CARMEN GHIBUȚIU Foto GULIVER, HEPTA