S-a demonstrat ca Raluca poarta noroc. De ceva vreme, ofera premii la Super Bingo Metropolis (Antena 1) si nu se va opri curand. Cat noroc are ea in dragoste si in general, asta e alta poveste. Povestea de mai jos.
Cati dintre oamenii pe care ii cunoastem sunt tot timpul cu zambetul pe buze? Cati dintre ei iti raspund mereu binevoitor la telefon, fie ca sunt in trafic sau la munca si cati recunosc ca trec peste minciuni? Cine o stie pe Raluca ar da-o ca exemplu in loc de raspuns. De cand a aparut la shooting in rochia ei alba, zambind tuturor, si VIVA! o poate da ca exemplu. Vei spune, probabil, ca e simplu sa fii zana cea buna cand viata a fost generoasa cu tine. Raluca are, totusi, la cei 27 de ani ai sai, suficiente experiente cat sa umple pagini de revista. Si inca si mai multi prieteni. „De la Big Brother am invatat sa iau oamenii asa cum sunt si sa nu-i schimb. Nu incerc sa ii transform, sa se muleze dupa mine. Nici cu amicii, nici cu iubitii nu am facut asta vreodata.
Hai sa punem problema invers. Zi-mi, atunci, cu ce fel de oameni nu te-ai putea intelege sub nicio forma.
Oamenii zgarciti, pentru ca oamenii zgarciti material sunt zgarciti si sentimental. Oamenii prefacuti. Eu pot accepta oricand, orice, dar nu prefacatoria. Minciuna… o accept, nu am foarte mari probleme cu ea, de obicei sunt niste motive in spatele minciunilor. Apoi, nu as suporta niciodata ca un om sa se creada mult mai bun ca mine si sa ajunga vreodata sa ma umileasca. Nu neaparat public, nu am vreo treaba cu umilinta publica, ci cu umilinta, in general.
Dar ai vreo treaba cu prea multa expunere publica? Iata ca in ultimele luni tot apari in ziare.
Da, sa faca Elena (n.r. PR-ul de la Antena 1, care era langa noi) ceva in sensul asta, eu nu mai pot. (rade) Stii ce s-a intamplat? Am avut un an nebun, in adevaratul sens al cuvantului. Un an fierbinte rau. Au fost cei trei ani de stiri sportive, normali, am avut relatia cu omul asta (n.r. Vlad Brancusi, stranepotul lui Constantin Brancusi) aproape patru ani de zile si practic, cand era pe sfarsite treaba la Antena 3, atunci s-a destramat si relatia. S-au legat toate. Dar, pana la urma, totul a fost inspre bine. Si faptul ca am iesit putin in fata in viata mondena a fost un lucru pe care mi l-am asumat. Am iesit cu cel mai monden om in viata (n.r. Codin Maticiuc), de la asta a plecat totul.
Citeste continuarea aticolului in numarul de noiembrie al revistei VIVA!