Royalty - 4 prinţi singuri și disponibili

 Florentina Liutic
.

Prințul tânăr, frumos și disponibil nu este doar un personaj de basm. În familiile regale există moștenitori care încă își caută jumătatea. Descoperă care sunt cei mai doriți burlaci regali ai lumii și ce-i ține atât de ocupați de nu au încă iubită.

 

Au moștenit statutul oficial de prinți, dar ceea ce-i unește este faptul că sunt încă burlaci. Averile lor fabuloase nu i-au ajutat să-și găsească iubirea, dar, pentru a compensa lipsa unei prințese alături, cei mai mulți se implică în activități ce-i țin mereu ocupați.
CEI MAI RÂVNIȚI BURLACI
După burlacul cu păr roşcat oftează toată Europa aristocratică, şi nu numai. Mai mult, la fel ca mama lui, regretata Lady Di, Harry se implică în diverse acțiuni caritabile. De-a lungul timpului, Prinţul a primit rangul de căpitan al Corpului Aerian, a realizat un film documentar despre orfanii din Africa şi a stabilit un record mondial prin încheierea celei mai mari tranzacţii valutare, în cadrul unei campanii organizate în memoria victimelor de la 11 septembrie (24,5 miliarde de dolari). Însă rebelul Casei Regale a Marii Britanii a ținut primele pagini ale ziarelor și cu nenumăratele scandaluri legate de alcool şi o inimă zdrobită, după despărțirea de Chelsy Davy, cu care Prințul a avut o relație de șapte ani, până în 2011. Cu o adevărată pasiune pentru femeile blonde, Prințul Harry s-a iubit câțiva ani și cu actrița Cressida Bonas, dar nici aceasta nu a primit marea cerere în căsătorie, aventurierul cu sânge nobil negândindu-se încă la asta. În lumea întreagă sunt însă multe tinere care visează cu ochii deschiși la un titlu regal și la averea estimată la 15 milioane de euro a burlacului de Wales. Totuși, Harry nu este singurul nume regal care a înnebunit femeile. Tânăr și carismatic, la cei 22 de ani recent împliniți, Al Hussein bin Abdullah II poate concura cu Prințul Harry la titlul de cel mai râvnit burlac cu sânge albastru. Fiul cel mare al Reginei Rania și al Regelui Abdullah al Iordaniei este absolvent al Universităţii Georgetown, unde a studiat istorie internaţională, e locotenent în armata iordaniană, iar anul trecut a devenit cea mai tânără persoană care a ţinut o conferinţă la Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite. Însă, cu toate acestea, nu calităţile lui de lider l-au adus în atenţia femeilor, ci zâmbetul fermecător și fotografiile pe care le postează pe conturile sale de socializare. Zilnic este asaltat cu declarații de iubire și cereri în căsătorie, dar tânărul prinț are alte preocupări. Pe lângă motocicletă și armată, la fel ca și Prințul Harry al Marii Britanii, Hussein se implică în numeroase activități și proiecte umanitare.
ALADDIN EXISTĂ… ȘI E BURLAC
Adesea comparat cu personajul Disney Aladdin, punctul slab al Șeicului Hamdan bin Mohammed bin Rashid Al Maktoum, prințul de 33 de ani al Dubaiului, nu sunt femeile, ci sporturile extreme. Iar toate aventurile sale le împărtășește cu milioanele de urmăritori de pe rețelele de socializare. Cunoscut sub pseudonimul de Fazza, care înseamnă „viteză și „succes, tânărul moștenitor are și o latură romantică, dacă este să ne luăm după pasiunea lui de a scrie poezii. Numai că, în mod oficial, nu este nicio femeie în viața sa căreia să-i recite versuri de dragoste. Pe lângă sporturile extreme, pe care le practică cu regularitate, Prințul este și un călăreț iscusit, reușind să câștige medalia de aur la Jocurile Asiatice. Iar toate aceste hobby-uri și averea fabuloasă, estimată la aproape 3 miliarde de dolari, sunt completate și de o educație excelentă.
La fel ca Prinții William și Harry, Șeicul Hamdan a absolvit Academia Militară de la Sandhurst, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din Marea Britanie. Este foarte implicat și în acțiuni caritabile, iar responsabilitățile țării îi ocupă și ele mare parte din timp, așa că nu este de mirare că unul dintre cei mai râvniți burlaci cu sânge albastru nu și-a găsit încă jumătatea.
CU SORA PE URMELE SALE
Are 30 de ani, este foarte chipeș și… necăsătorit. Mezinul Regelui Constantin al II-lea al Greciei și al Reginei Anne-Marie din Danemarca se numără și el printre burlacii de viță nobilă după care suspină milioane de femei. Bogat și foarte deștept, Prințul Philippos și-a făcut studiile la cele mai prestigioase școli de peste ocean, iar timpul și-l petrece mai mult lucrând în cadrul unei companii din New York care se ocupă cu fondurile de investiții. Până acum, nu a avut nicio relație oficială, la evenimentele importante fiind însoțit mereu de sora sa, Theodora, ceea ce ne face să credem că aceasta are un cuvânt destul de important de spus în alegerile sale. Poate că de asta este încă singur.

 

ADINA VÎLCEA Foto HEPTA, NORTHFOTO, INSTAGRAM

 

Printul HarryPrintul Harry

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton